Wednesday, April 8, 2026
8.1 C
Bucharest

Un subordonat zice ca Cioloș are planuri pe “vreo câțiva ani”

Secretarul de stat din Cancelaria premierului Dorian Filote dezminte informațiile pe “surse politice” potrivit cărora premierul Dacian Cioloș ar fi gata să plece din România.

Mai mult, Filote susține că, într-o discuție cu prim ministrul, Dacian Cioloș și-a exprimat intenția de a rămâne în țară “vreo câțiva ani”.

“Interesant că se găsesc ”surse politice” care-l dau pe dl Cioloș gata să plece din țară și cu “aranjamentele” făcute pentru posturi pe-afară. Numai că posturile acelea scoase pe surse, fie nu există (“vicepreședinte ONU pentru agricultură”, serios?! :)) fie, oricum, nu se eliberează până prin 2019 (Director FAO?!). În plus, din câte-mi spunea mai ieri, intenția dumnealui e să rămână în țară măcar vreo câțiva ani :)… chiar dacă unii ar vrea să-l vadă plecat sau măcar vândut străinilor”, scrie Filote pe contul său de Facebook.

Dorian Filote este începând de joi secretar de stat la Cancelaria premierului și coordonează Departamentul de comunicare al Executivului.

În trecut el a făcut parte din echipa lui Dacian Cioloș în perioada în care acesta era comisar european, scrie Agerpres.

 

Hot this week

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

George Scutaru, CEO New Strategy Center : Rusia ar putea testa solidaritatea NATO

George Scutaru, CEO New Strategy Center : Rusia ar...

Steaua, club cu mari probleme

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat joi concluziile controalelor...

Topics

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

Steaua, club cu mari probleme

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat joi concluziile controalelor...

Macron spune că Trump amenință stabilitatea în NATO

Șeful statului francez Emmanuel Macron i-a reproșat joi președintelui...

Europarlamentarul francez Rima Hassan, arestată pentru apologia terorismului

Eurodeputata franco-palestiniană Rima Hassan a fost plasată joi în...

Comisia Europeană salvează vinul franțuzesc

Comisia Europeană a anunțat miercuri că eliberează un sprijin...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img