Home Articole Ungaria, gesturi provocatoare non stop la adresa Romaniei

Ungaria, gesturi provocatoare non stop la adresa Romaniei

4482
20
SHARE

Nagy Károly Zoltán, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Ungariei la Bucureşti, a fost convocat luni la Ministerul Afacerilor Externe, în urma unor declaraţii de presă făcute de ambasadorul maghiar Zákonyi Botond pe tema relaţiilor bilaterale româno-ungare.

MAE şi-a exprimat dezacordul puternic faţă de conţinutul declaraţiilor făcute de ambasadorul Zákonyi Botond cu privire la ansamblul relaţiilor bilaterale româno-ungare, într-un interviu acordat cotidianului România Liberă.

Potrivit unui comunicat de presă emis de MAE, partea română a atras atenţia că declaraţiile referitoare la un eventual statut de autonomie, bazat pe criterii etnice, echivalează cu o imixtiune în afacerile interne ale României.

“Partea română a atras atenţia că declaraţiile referitoare la un eventual statut de autonomie, bazat pe criterii etnice, echivalează cu o imixtiune în afacerile interne ale României. A evidenţiat că autonomia pe criteriul etnic contravine cadrului constituţional român în vigoare, iar drepturile colective nu fac parte din standardele europene în materie de minorităţi, fiind de altfel excluse conceptual din planul relaţiei bilaterale prin Tratatul de înţelegere, cooperare şi bună vecinătate între România şi Republica Ungară, semnat la Timişoara, la 16 septembrie 1996 (Tratatul politic de bază)”, se mai arată în comunicat.

De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe mai precizează că declaraţile ambasadorului “demonstrează, odată în plus, faptul ca partea ungară nu este încă pregătită să respecte cadrul general al relaţiei bilaterale şi fundamentele politico-juridice ale acesteia, şi anume Tratatul de înţelegere, cooperare şi bună vecinătate, semnat în 1996, şi Declaraţia de Parteneriat Strategic, semnată în 2002. Partea română a reiterat apelul ferm ca această relaţie bilaterală să fie tratată cu maximă responsabilitate, în virtutea principiului bunei vecinătăţi şi a statutului comun de state membre UE şi NATO”.

Potrivit sursei citate, “MAE a subliniat caracterul complet inadecvat al declaraţiilor din perspectiva raportării la mandatul de reprezentare al ambasadorului unui stat în statul de reşedinţă, mai ales în ceea ce priveşte aprecierile inacceptabile şi lipsite de deferenţă la adresa prim-ministrului României”. În interviu, ambasadorul Zákonyi Botond a declarat că este o problemă felul în care premierul Victor Ponta şi-a construit imaginea prin opoziţie cu prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban.

Partea română a mai amintit reprezentantului Ambasadei Ungariei la Bucureşti stadiul la zi al discuţiilor bilaterale pe temele de interes economic, respectiv în domeniul asigurării drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale. “Pe palierul cooperării economico-sectoriale, s-a menţionat faptul că o serie de proiecte recente au fost materializate la iniţiativa părţii române, cum este reluarea, în iulie 2014, a lucrărilor Comisiei economice mixte, după o întrerupere de patru ani”, se mai menţionează în comunicat.

Într-un interviu acordat cotidianului “România Liberă”, ambasadorul Ungariei în România, Botond Zakonyi, a precizat că în relaţiile româno-ungare sunt lucruri mai importante de rezolvat decât cele cu fotografiile postate pe ­Facebook de premierul Viktor Orban. Potrivit cotidianului, diplomatul a atras atenţia că România refuză să termine 10 drumuri transfrontaliere care ar urma să lege cele două ţări, că nu este asigurată folosirea limbii maghiare în administraţia publică şi în educaţie.

O altă problemă semnalată de ambasador, în interviul citat, ar fi modul în care premierul român Victor Ponta şi-a construit imaginea prin opoziţie cu Viktor Orban. “Aşa şi-a început Victor Ponta cele două roluri pe care le joacă: Victor, băiatul bun, şi Viktor, băiatul rău. European, social-democrat, pentru rolul de Victor cel bun, şi naţionalist, antieuropean, pentru rolul ­celălalt”, a declarat diplomatul în contextul în care i s-a cerut să dea exemple de politicieni români care ar fi făcut declaraţii deranjante.

În ceea ce priveşte autonomia, diplomatul a spus că “este o ches­tiune complexă”, iar “ţări ca Marea Britanie, Belgia, Italia, Finlanda, Spania şi altele din UE au acceptat diferite formule ale autonomiei pe criterii etnice”.

“Autonomia nu este excepţia în Europa, este un model pentru ca minorităţile să poată convieţui împreună cu majorităţile. (…) în cazul Ţinutului Secuiesc vorbim despre o minoritate autohtonă. În judeţele Harghita, Covasna şi Mureş trăiesc puţin peste 600 mii de maghiari care îşi doresc autodeterminarea în cadrul României. Nu cred că realizarea acestei doleanţe nu se poate rezolva prin negocieri purtate cu majoritatea românească. (…) Vor primi autonomie când se vor purta ca nişte oameni ­autonomi. Când nu vor mai avea nevoie de subsidii, de bani de la centru. Procesul obţinerii autonomiei este lung, se face pas cu pas”, a mai declarat ambasadorul.

 

20 COMMENTS

  1. Normal ca ungurii nu o sa ne respecte, cand toata Europa ne ia peste picior, cand o pandim pe Merkel sa-i inmanam pactul de coabitare, ca un elev care a intarziat sa predea lucrarea, si alearga dupa profesor, rugandu-l sa-l treaca clasa. Normal ca o sa aiba o astfel de atitudine condescendenta fata de Romania, cand timp de 25 de ani au primit tot ce au dorit de la statul roman. Lucrurile se pot transa simplu, dar trebuie o clasa politica competenta si curajoasa, ceea ce din pacate, la momentul de fata nu avem.
    https://cristianmoldoveanu.wordpress.com/2015/08/04/colonizarea-romaniei-in-anul-2015/

  2. Romania prin Ministerul de Externe, unde cu cinste activeaza dl. Baconschi si celelalte institutii vitale ale statului ar trebui sa fie mai ferme la repetatele provocari ale Ungariei. Am uitat ca exista si institutii europene si euroatlantice carora le apartinem si n-ar fi rau sa aflam si parerea oficiala acestora in acest sens al provocarilor neincetate la care este supusa Romania de catre statul maghiar.
    Ministerul de Externe nu trebuie sa uite ca vom fi pe veci vecini cu Ungaria, Rusia si restul vecinilor, iar in acest sens trebuie dezvoltate atente relatii bilaterale de buna vecinatate si raporturi de colaborare reciproca economica, culturala, politica si diplomatica in termeni fermi de respect si egalitate.

  3. o fac pentru că li se permite şi din ţară şi de afară. noi eram penalizaţi cu milarde dacă făceam aşa ceva de dreapta UE, dar asta este când eşti ortodox şi nici nu prea îţi place PPE-ul şi politica făcută de nemţi,cu siguranţă trebuie să te aştepţi la un tratament egal! încă o dovadă că UE nu este decât o formă mai paşnică de împărţire a vechii europe. încă e bine că nu ne-au cerut să dăm autonomie celor 700 de secui înregistraţi la numărătoare. dar nu cred că o să fie nevoie să ne ceară cineva. o să ne oferim voluntari, dar mai este până când o să sărbătorim că fraierii ăia acum 100 de ani au reuşit să facă marea unire! doar nu o să-i dezamăgim şi să nu ne dovedim europeni şi proocidentali. doar ptr asta au luptat! nu trebuie să zicem nimic că ne trag o penalizare pentru tupeu de naţionalişti de nu o să ştie guvernanţii cât de repede să o plătească!

    • BVOOO MIROANE TE FELICIT
      AR TREBUI PUSI CU BOTUL PE LABE UNGURII CA PREA NU LE MJAI MIROASE OPINCA DE PE PARLAMENT TREBUIE SA O MAI PUNEM ODATA?

  4. Carnea de sub sea le afecteaza creierul!Au fost cotropitori candva, dar acum pentru niste dezaxati mintal de ce sa sufere atata lume de o parte si de alta?Cati din sasime vor cu adevarat Tinut Secuiesc?Oare ei nu stiu ca buzunarele latratorilor sau marit si sunt tot mai hulpavi?De ce sa mai platesti si pentru ei cand oricum nu te ajuta cu nimic?

    • ce naiba întrebaţi câţi vor un ţinut secuiesc. întrebaţi câţi secui sunt în primul rând că la recensământ s-au declarat vreo 700. în rest sunt huni, şi nici măcar nu au toţi cetăţenie română, sadea care se visează stăpâni de iobagi. interesant că în timp ce ambasadorul nostru protesta la budapesta palicarul dădea două limbi ptr protecţia susţinătorului frate din ppe care nu mai zice nimic. dacă de la ăştia aşteptăm să fim trataţi în mod corect păi ne merităm soarta!

  5. Nu ştiu, dar dacă vor fi aleşi/votaţi ungurii cum ar fi? Doar tot oameni sunt şi poate au ei grijă de acest popor dacă politicienii români îşi bat joc permanent, mint, fură, şi aberează de mama focului şi în plus: cel puţin îşi bate joc un străin de noi nu un român mizerabil mult mai înapoiat ca orice om de rînd! Vezi cazurile reale care se petrec în străinătate: românul îşi bate joc de român şi străinul îl respectă chiar onorabil! …ce-ar fi!

    • Faptul ca-ti vine premierul ungar la tine in tara si vorbeste despre ruperea ei … Ar fi unil dintre gesturi … Provocator, nu ti se pare?

  6. Victor Ponta a anunțat știrea zilei.

    Premierul a scris că alimentele s-au ieftinit în iulie 2015 cu 7,25% faţă de iulie 2014 și cu 1,17% faţă de luna trecută.

    “**Știrea zilei! Alimentele s-au ieftinit în iulie 2015 cu 7,25% faţă de iulie 2014 și cu 1,17% faţă de luna trecută, potrivit INS! Totodată, prețurile de consum și inflația au scăzut cu -1,7% față de iulie 2014.
    Așadar, ieftinirile au continuat în a doua lună după reducerea cotei ‪#‎TVA‬ pentru produsele alimentare de la 24% la 9%! Și în iunie, față de mai, ieftinirile pentru ‪#‎alimente‬ au fost de circa 8%!”, a scris Victor Ponta pe Facebook.**
    La ce ai mai ieşit doamne iartă-mă dacă nu ai reuşit să anulezi legea cu mărirea de 3 ori a salariilor şi a bonusurilor a celor 48-49 cu începere la 1 august??? Mai mult, aud că şi restul milogilor şi cerşetorilor hoţi şi escroci şi-au mărit salariile tot de 3 ori la fel ca ceilalţi 48-49!!!
    Ce scriam eu cînd a fost vorba de începerea cu cei 48-49??? Că vor veni în cascadă şi la ceilalţi!!! Uite că s-a adeverit! Că omul de rînd care munceşte real nu are dreptul la mărire decît dacă sunt bani în bugetul ţării!!! Cum dracu să fie bani în bugetul ţării dacă scîrbele de politicieni şi numiţii angajaţi fără acceptul poporului căruia nu i-au cerut votul, cheltuiesc în bătaie de joc banii celor ţinuţi sub media nivelului de trai: un nivel de trai mizerabil!!! Spuneţi bă idioţilor cum să trăiască omul din 400-1000 lei întro lună??? Cum să-şi achite datoriile la utilităţi care se scumpesc aproape în fiecare lună, cu ce bani se mai tratează de boli şi ce mai rămîne pentru masa zilnică??? Băi hahalerelor parşive, aţi făcut cumva calculul coşului zilnic pentru un salariu lunar între 400-1000 lei ca să limitaţi nivelul de trai al omului care nu are cum să se descurce??? Doar să nu-mi spuneţi minciuna că toţi au peste 1200 lei sau că sunt puţini ori nu aţi ştiut că vă scuip în gură mincinoşilor!!! Oricare aţi fi la guvernare faceţi la fel nu că acum face Ponta! Toţi cînd ajung şefi întîi taie gîtul aproapelui sau îşi bate joc de ai lui pentru a-i fi bine doar lui şi familiei lui:gena românului prost, limitat şi idiot!
    Sper, dar sper, să nu aveţi parte de creşterile salariale sau poate vă veţi lua lumînări cu banii, că tot este curăţarea naturală şi biserica acoperă spaţiul de joacă al copiilor cu o plasă neagră împedicîndu-i să se bucure, era mai important pelerinajul la moaşte decît viaţa şi bucuria copiilor!!!(ştirea de la voi A3)” după cum se zice în moldova:”fiv-ar moaştele pe chept nemernicilor care vă simţiţi stat în stat şi fără de lege!”

  7. Copiaţi şi voi modelul celor de la ONU şi puneţi în practică cu românii noştri din ţară care muncesc la modul real? ”ONU și agențiile sale de la Geneva angaja 162 stagiari anual, 68,5 la suta din aceşti stagiari nu au fost plătiţi din 2013. Voi politicienii care sunteţi în gură cu ONU şi cu toate organismele internaţionale, la voi mă refer cretinilor!
    ”http://www.thelocal.ch/20150811/unpaid-un-intern-forced-to-live-in-tent
    Voi nu vreţi să conştientizaţi că poporul se va împărţi precum talibanii: apărători ai drepturilor şi cei care distrug pentru nedreptăţi???
    Şi alţii au idioţii lor:”La fiecare patruzeci minute în Franța, un act de agresiune sexuală sau viol este raportat la poliție, noi cifre dezvaluite. Rapoarte de agresiune sexuală împotriva minorilor, între timp, au crescut mai mult de 20 la sută (de la 5751 la 6936), în aceeași perioadă.
    http://www.thelocal.fr/20150811/sexual-assault-reported-every-40-minutes-in-france
    Totţi clamaţi că UE sau NATO dau României cîteva milioane sau miliarde de euro piaţientru azilanţii refugiaţi, dar nimeni nu vrea să spună despre condiţiile impuse şi condiţiile oferite de respectivele ţări, despre :”'”Articolul 23 [din Convenția din 1951, ed.] Prevede că” Statele contractante vor acorda refugiaților care stau legal pe teritoriul lor același tratament în ceea ce privește ameliorarea publică și asistența este acordat cetățenilor lor “[sublinierea noastră],” se arată în declarație.

    “Articolul 24 din Convenția din 1951 prevede că refugiații care stau legal pe teritoriul unui stat parte se va acorda același tratament ca și cel acordat resortisanților în ceea ce privește securitatea socială, inclusiv șomajul, limită de vârstă și responsabilități familiale,” declarația continuă.”’
    Cum naiba să fii bucuros că-ţi dau bani marile corporaţii cînd tu deja îţi baţi joc de propriul popor, ai vechime în profesionalism şi cu mîndrie, accepţi măgăria doar ca afacere financiară, nicidecum situaţia în care vor ajunge propriul popor deja sărăcit, furat, minţit şi imigranţii care şi ei vor drepturi că nu au plecat de bine din ţara lor de origine!!!
    http://www.thelocal.dk/20150811/denmarks-refugee-cuts-violate-un-convention-unhcr
    Şi acum să ne rîdem puţin că m-am săturat de milogii mincinoşi şi hoţi plus curvele care sunt permanent pe micile ecrane! Cică în Austria s-au furat 15.000 de kg de caise şi poliţia e pe urmele celui cu dinţii dulci :))))))))! Nu cumva e la primarul care se lăuda că a cumpărat caise pt. ţuică? :))))))
    http://www.thelocal.at/20150811/mystery-of-missing-15000-kilos-of-apricots

  8. Cat de tirziu a REACTIONAT MAE relativ la TUPEUL FARA MARGINI a acestui ”popor migrator”asezati in ”Pusta Maghiara” din care ”celebrul victor orban”ISI MANIFESTA DOCTRINA FASCISTA care in fiecare an se atreneaza PE TERITORIUL ROMANIEI ” in tabere para- militare cu tineri maghiari cu exercitiii specificie unui eventual razboi ”NU o ”scoala de maniere elegante” sub OCHII ”INTELEGATORI, RABDATORI, ,OSPITALIERI DAR MAI ALES INGADUITORI ” ai Oficialilor Romani care se dau ”Educati Europeni In Respectarea Drepturilor Minoritatilor Nationale,in timp ce in Covasna si Harghita==ROMANIA ==COPII ROMANI DIN CELE 2 JUDETE MENTIONATE MAI SUS IN CAZUL IN CARE POARTA STEAGUL ROMANIEI TARA NOASTRA SUNT AMENTATI CU MOARTEA IN PROPRIA NOASTRA TARA ,OARE ESTE NORMAL?
    OFICIALII ROMANI,ca sa dea bine in fata celor din ”UE” stau in genunchi IN FATA CUI A UNUI IREDENTINST numitul ”victor orban” bolnav de ura CU VISE EXPANSIONISTE IN SECOLUL XXI??? IN UNIUNEA EUROPEANA ,VISEAZA INCA LA ”UNGARIA MARE” CARE NU MAI EXISTA DE APROAPE DE UN SECOL INFIRBINTIND MINTILE UNOR INDIVIZI USOR DE MANIPULAT FARA EDUCATIE
    V.orban Colaborator Apropiat al Rusilor prieten SLUGARNIC al URSS-LUI FIDEL AL ALTUI EXPANSONIST CARE SE VEDE” TAR AL RUSIEI ”-Vladimir Putin si care doreste in acest moment sa creze prin asa- zisul european ”v. orban ”care este NUMAI UN HUN NU poate sa isi dezica ORIGINA oricat ar dori”EL” sa si-o ascunda doreste,sa aplice metoda ”DIVIDE ED IMPERAT” =DEZBINA SI STAPINESTE o politica pe care” URSS-UL” AU PRACTICAT-O MEREU
    ACUM INTRESUL ”SOVIETIC”’ESTE CA EUROPA SA FIE DEZBINATA IAR, POARTA CEA MAI APROPIATA ESTE== ROMANIA== DE IMPERIUL LUI PUTIN
    -UNDE ESTE AMBASADA SUA? CARE SE AMESTECA FARA JENA IN MOD TOTAL ILEGAL SI TOTAL NEDIPLOMATIC IN PROBLEMELE INTERNE AL ROMANIEI? NU VEDE CE GOLANII FAC UNGURII IN ROMANIA? IN ACEST MOMENT DE CE NU IAU ATITUDINE LA ATACURILE REPETATE ALE UNGARIEI CARE VIZEAZA INTEGRITATEA TERITORIAL A ROMANIEI ? NU SUNTEM SI NOI CA UNGURI IN ”UE???” SI ”NATO???”SAU NOI ROMANI SUNTEM UN POPOR DE ”CATEGORIA A2A” IN FATA AMERICANILOR? ESTE JENANT SA CONSTAT DIFERENTA DE ATITUDINE A PROFESORILOR DEMOCRATIEI DE LA AMBASADA AMERICANA DE LA BUCURESTI CAPITALA ROMANIEI CARE NU ESTE” BUDAPESTA” ESTE POSIBIL CA DOMNII DE LA AMBASADA SUA SA CREDA CA SUNT IN MISIUNE DIPLOMATICA IN UNGARIA POATE CA ACESTA ESTE EXPLICATIA LIPSEI LOR DE REACTIE??? DE ATITUDINE ??? SAU ORDINUL ESTE NUMAI CA LA BUCURESTI CAPITALA ROMANIEI AMBASADA SUA ,ESTE FIE OBSEDATA SI INTERSATA DE JUSTITIA INDEPENDENTA SI” ZEITA DREPTATII” L.K .KOVESI O LUMINA A JUSTITIEI ROMANESTI DE NEINLOCUIT
    -UNDE ESTE PRESEDINTELE K.W. JOHANNIS ?scuzati??? am uitat este intr-un minunat concediu bine meritat dupa ce muncit 24 dn 24 de ore la Cotroceni dar, mai ales si-a plimbat consoarta prin Europa(UNDE NU A FACUT NIMIC)ne-a reprezentat numai pentru as etala garderoba de la diverse firme de top reprezentind ASTFEL cu cinste si onoare Romania
    DE CE K.W. JOHANNIS NU ARE O ATITUDINE? IN FATA OBRAZICIILOR MAGHIARE?NU ESRE GARANTUL POLITICII EXTERNE???POATE NU A AFLAT INCA?ESTE ADEVARAT AU TRECUT NUMAI 9 LUNI DE CAND ESTE LA COTROCENI SI PENTRU A FACE UN ”LUCRU BINE FACUT” ARE NEVOIE DE TIMP CA CITEASCA CONSTITUTIA SI CE OBLIGATIILE ARE UN PRESENINTE IN FATA DE POPORUL ROMAN?
    -UNDE SUNT EUROPARLAMENTARII ROMANI DE CE? NU SEMNALEAZA DEVIATIILE MIZERABILE REPETATE ALE UNGARIEI PRIN REPREZENTANTII LOR OFICIALI LA UNIUNEA EUROPEANA? NU ESTE ELEGANT?EUROPEAN???CITA LASITATE
    OBRAZNICIA SI NESIMTIREA AMBASADEI UNGARIEI LA BUCURESTI SE MANIFESTA DATORITA FAPTULUI CA LE PERMITE, NUMAI PENTRU CA OFICIALII ROMANI LA CEL MAI INALT NIVREL NU INITIAZA MASURI RADICALE IMPOTIVA IREDENTISMULUI MAGHIAR ANUNTIND TOATE STATELE DIN UE CE FAC ACESTI INDIVIZI IN ROMANIA SI CA ULTIMA MASURA SA II DECLARE INDEZIRABILI IN ROMANIA SI LI INTERZICA MANIFESTARILE SOVINE IN ROMANIA DEMONSTRAND CA=== NU===RESPECTA CONSTITUTIA ROMANIEI SI POPORUL ROMAN
    INTREBAREA MEA ROMANIA MAI FACE PARTE DIN UNIUNEA EUROPEANA SI UNDE ESTE NATO?

  9. Oameni buni, oameni care mai gîndiţi încă: guvernul a făcut angajări, dna-ul e pe felie în zilele următoare, dar cine mai face angajări pentru a produce???
    Guvernul a angajat oameni care muncesc în locul politicienilor şi guvernul politic de leneşi, milogi şi scandalagii care chiulesc de la muncă se plimbă dacă nu se ceartă non-stop, îşi fac legea pentru salarii şi bonusuri cum au chef, deşi pe an lucrează cel mult 200 de ore! Cum să aibă salariile mărite plus bonusuri dacă prezenţa fizică este doar pentru 200 de ore pe an la locul de muncă??? Ce muncesc ei pentru a avea salarii uriaşe şi pensii??? :))) posibil să-şi făcut plata pentru chiul, pt. care lipseşte sau care minte sau fură mai mult!

  10. Ce paparude avem în guvern! Bă milogilor şi plîngăcioşilor, la ce vă mai plîngeţi pe micile ecrane că sunteţi hărţuiţi dacă voi sînteţi făptaşii la prostii(a se citi infracţiuni) şi tot voi sînteţi făcătorii legilor pro cei despre care vă plîngeţi că sîmteţi hărţuiţi! Ori voi vreţi să împărţiţi ţara în 2: pro-voi şi pro ceilalţi răi! Sau este un pact pantru care vă scoateţi de la anchete, arest şi pedepse ca să rămîneţi pe liste la vot sau permanent să nu zic eterni la guvernare!!!
    http://www.antena3.ro/actualitate/justitie/modificari-ale-codului-penal-procurorii-pot-dispune-perchezitiile-corporale-fara-mandat-306906.html
    Cum rămîne cu urlătoria pro Rarinca perverşilor politicieni?
    Nu credeţi că judecătorii de bună credinţă, cei care fac dreptate realmente, vor fi victime doar din cauza voastră???

  11. Asta se intampla cand lasi scroafa sa se urce in copac.. Ani la rand , cu precadere in perioada lui Basescu, anumiti politicieni unguri si maghiari ne-au bagat batul prin gard si ne-au scuipat cat de mult au putut. Politicienii nostri, din motive stiute de ei, au tacut si , fara sa schiteze nici cele mai mici reactii, au lasat o tara intreaga sa fie umpluta cu zosie. In schimb au curtat UDMR-ul punand interesul national in cui. Si nici rusine nu le-a fost cand s-au dat in barci cu aceste scursuri iredentiste

  12. Pana la urma, cine naina sunt acesti nesimtiti provocatori de ne este frica sa le tragem cate un sut in fund ?

  13. AM CITIT COMENTARIILE IN LEGATURA AUTONOMIA CELOR TREI JUDETE CU SECUI. SI VIKTOR ORBAN , VIOREL PONTA SI AMBASADORUL RMANIEI SI CEL AL UNGARIE, SA RESPECTE TRATATUL DE PACE SI NEAMESTECUL IN TREBURILE INTERNE ! ASTA ESTE VALABIL PTR. ,,UNGURI” . IN PERIOADA COMUNISTA ERA INCHISE GRANITELE TARII ROMANESTI SI NU PUTEAI SA PLECI DIN TARA DOAR CU SMECHERII. ACUM CAND GRANITELE STATULUI ROMANESC SUNT LIBERE, MA REFER ACUM CATRE SECUIME , DACA LI SA URAT IN TARA NOASTRA ,, ROMANIA” SA FACA BINE SA PLECE IN TARA MUMA DE UNDE AU PLECAT INCA DIN TIMPUL OCUPATIEI AUSTRO-UNGARIEI. CE ATATA DISCUTII DE AUTONOMIE ? DAR BAI UNGURIME CE TOT NE BATETI LA CAP CU AUTONOMIA ASTA A VOASTRA ! VOI ASTIA DE ALDI POLITICIENI UNGURI PLIN DE BANI, DE CE TOT ,, ZGARMATI RAHATUL ” SI NU LASATI OAMENII SA TRAIASCA IN LINISTE SI PACE IN TOATA TRANSILVANIA ROMANII SI SECUII . DRAGI SECUI A-TI TRAIT LAOLALTA CU ROMANII CE NU VA CONVINE ? AVETI CASE, PAMANTURI MUNCITI SI TRAITI BINE DUPA MUNCA VOASTRA DE SUTE DE ANI SI DE CE VRETI ,,STAT IN STAT” VA ROR TREZITI-VA CA SUNTEM IN U.E. SI NATO ! NU SE POATE ASA CEVA ! NOI ROMANII NU O SA FIM DEACORT CU DOUA STATE INTR-UN STAT CA ROMANIA ,,NICIODATA” ASA CA MEDITATI SI TRIMITE-TI POLITICIENII LA PLIMBARE IN UNGARIA LOR. IAR CINE DORESTE SA PLECE IN TARA MUMA ,,UNGARIA” ESTE LIBER SA VANDA TOT CE ARE IN ROMANIA SI SA CUMPERE IN UNGARIA SAU GERMANIA . EU NU SUNT NATINALIST ! DAR ESTE O INCALCARE MANDRIEI NOASTRE DE ROMANI ! NU MA DERANJEAJA MINORITATILE IN ROMANIA , DAR FARA FUTARICI !LA CAP. EU IN LOCUL PRIM MINISTRU CINE INCALGA LEGILE TARII SI NERESPECTARII TRATATELE DE VECINATATE , AS INTERZICE PE PERIOADA NEDETERMINATA SA NU MAI TREACA GRANITA IN ROMANIA.

  14. 🙂 … din pacate pentru cetatenii romani de origine maghiara, declaratiile iresponsabile ale politicienilor maghiari vor avea efecte forte neplacute pentru ei, mai ales in timpul viitorului regim politic ce va veni in timpul celui de al doilea Regat al Romaniei. Initial vor fi incurajati si chiar platiti, sa paraseasca Romania si sa se stabileasca in Ungaria si in alte parti, apoi va veni si legea cetateniei unice care ii va obliga pe toti cetatenii romani posesori si ai unei alte cetatenii ( indiferent de etnie) sa aleaga intre cetatenia romana si celelate cetatenii detinute. Si in ultima instanta toti cei care vor pomeni doar de autonomie sau doar vor face afirmatii jignitoare la adresa romanilor in general, vor fi considerati drept tradatori si teroristi si vor fi tratati ca atare.
    🙂 Asta este dupa aproape 35 – 40 de ani de regim republican incompetent, corupt, ineficient, inechitabil, dispretuitor fata de oamenii caruia isi datoraza existenta, slab cu adversarii externi romanii vor avea ocazia, de care vor profita din plin de altfel, satui de tot ce am enumerat mai sus, sa isi aleaga un nou drum, caruia o sa ii zic cel de al doilea Regat al Romaniei Mari. Si nu sunt primul care prevestesc asta, au facut-o deja oameni mult mai alesi si mai cunoscuti decat mine inaintea mea.

Leave a Reply