Wednesday, July 30, 2025
25.2 C
Bucharest

“Vă rog frumos să părăsiţi sala. Depăşiţi orice limită !”

Un scandal a izbucnit luni în comisia juridică a Senatului în timpul dezbaterilor asupra OUG 14. Preşedintele comisiei, social-democratul Şerban Nicolae, a dat-o afară din sală pe reprezentanta Parchetului General, căreia i-a reproşat că a venit neinvitată la comisie, apoi s-a angajat într-un schimb dur de replici cu senatoarea PNL Alina Gorghiu, scrie news.ro

Scandalul în comisia juridică a izbucnit imediat ce reprezentanta Parchetului General a luat cuvântul, la cererea Alinei Gorghiu, asupra unui amendament din legea de aprobarea a OUG 14. Preşedintele Comisiei, Şerban Nicolae, i-a atras acesteia atenţia că nu a fost invitată şi că nu are voie să vorbească.

”Am o rugăminte, prezenţa dvs aici trebuie să mi-o semnalaţi în primul rând mie. Eu n-am ştiut de unde sunteţi. Aveţi în faţă 11 senatori, dacă cineva de la Ministerul Public se consideră mult prea sus, probabil datorită salariului – că procurorul General are salariul de cinci ori cât un senator – ca să discute cu o comisie senatorială, o să vă rog să nu mai luaţi cuvântul niciodată”, i-a spus Şerban Nicolae reprezentantei Parchetului General.

Aceasta i-a replicat senatorului PSD că Parchetul a informat conducerile celor două Camere ale Parlamentului şi comisiile juridice cu privire la prezenţa ei acolo, dar social-democratul i-a respins argumentele.

”Vă rog să nu insistaţi. Să ştiţi că pe logica asta şi noi, în dorinţa de a sprjini Parchetul, am putea să anunţăm dorinţa noastră de a participa la anchetele penale, mai ales la cele bazate pe protocoale secrete şi pe echipe mixte. Nu vă puteţi permite niciodată ca prin notificarea Parlamentului să vă autoinvitaţi la şedinţele comisiilor. Vă mulţumesc pentru prezenţă, nu e o chestiune personală, nu are nicio legătură cu dumneavoastră”, i-a spus el.

”Nici n-aş putea să o iau personal, ar fi un compliment să o iau eu personal”, l-a atenţionat reprezentanta Parchetului.

”Nu încercaţi să fiţi ironică, doamnă. Nu e niciun compliment, e o atenţionare foarte politicoasă şi credeţi-mă că noi ţinem la respectarea unor legi şi a unor regulamente. Doamnă, vă rog frumos să părăsiţi sala. Depăşiţi orice limită, nu vă supăraţi. Chiar mă rog de dumneavoastră la comisia Parlamentului? Ce-i asta? Cum vă permiteţi să insistaţi? Mai faceţi un dosar penal dacă vreţi”, a izbucnit Şerban Nicolae.

În timp de reprezentanta Parchetului General îşi strângea lucrurile şi se pregătea să plece, în dispută a intervenit Alina Gorghiu, care i-a reproşat lui Şerban Nicolae că este nepoliticos şi că abuzează de funcţia de preşedinte al comisiei juridice:

Alina Gorghiu: ”Mi se pare nepoliticos schimbul de replici. Îmi cer eu scuze, doamnă, în numele comisiei. Domnul Şerban Nicolae a vorbit în funcţie de preşedinte, dar cred că de data aceasta şi-a folosit funcţia excesiv. Puteam, politicos domnule preşedinte, să tranşăm această problemă, nu dând afară pe cineva din plenul unei comisii, chiar dacă dumneavoastră aveţi o relaţie mai puţin simpatică cu Parchetul General.”

Şerban Nicolae: ”Aş avea o respectuoasă rugăminte: abţineţi-vă să mai îmi daţi lecţii de comportament. Păstraţi-le pentru cine credeţi că vă poate permite aşa ceva. Faptul că dumneavoastră insistaţi în a-mi califica mie comportamentul, faptul că tranşaţi sentenţios anumite opinii doar de dragul presei, mă lasă rece.”

AG: Îmi permiteţi să am şi eu un punct de vedere?

ŞN: Dar nu la adresa mea.

AG: La adresa oamenilor care suntem în această comisie, cu toţii suntem martori…

ŞN: Doamna senator…

AG: …domnule Şerban Nicolae la acţiunile dumneavoasttră lipsite de…

ŞN: Lipsite de ce, doamnă?

AG: … de politeţe. Cred că e un cuvânt blând pentru comportamentul dumneavoastră. Nu abuzaţi de funcţie ca să ne ţineţi teorii.

ŞN: Eu am o funcţie dată de rezultatul votului.

AG: De aia credeţi că vă puteţi permite să faceţi orice în ţara asta, inclusiv ordonanţele astea de doi lei?

ŞN: Doamne fereşte!

AG: Nu puteţi să invocaţi votul pentru fiecare impoliteţe sau lipsă de bun simţ sau ilegalitate.

ŞN: Incredibil!

AG: Vă rog să reveniţi în cadrul normal.

ŞN: Nu mă rugaţi nimic. Vă rog frumos abţineţi-vă să mă mai rugaţi ceva. N-am cum să iau în considerare mitocăniile.

AG: Nu aţi consultat pe nimeni. Aţi trântit o idee şi aţi dat afară un om pentru că aşa v-a plăcut. Mie mi se pare nepoliticos.

ŞN: Of, of, ce frică vă mai e de Servicii!

AG: Domnule Şerban Nicolae, şapte ani de acasă n-au legătură cu Serviciile.

ŞN: Hai, lăsaţi mitocănia! Chiar vă permiteţi aşa ceva? Atâta tupeu? Dar de unde până unde îmi faceţi dumneavoastră educaţie mie?

AG: Nu mai daţi oameni afară din sală când vă tună că nu e în regulă. Mâine-poimâine o să daţi opoziţia afară din sală.

ŞN: Certaţi-mă cu populismele astea plângăcioase, lăsaţi-le pentru altă dată, încercaţi să impresionaţi pe altcineva. Dacă eraţi aşa puternică vă duceaţi la miting să vedem cum vă primeau mitingiştii.

Schimbul de replici s-a încheiat la intervenţia celorlalţi senatori din comisia juridică. Dezbaterile pe OUG 14 au continuat şi s-au finalizat cu adoptarea, în unanimitate, a unui raport favorabil, de aprobare a ordonanţei.

 

Hot this week

Imagini şoc : Putin se teme de drone

Imagini şoc : Putin se teme de drone Vladimir Putin...

Cătălin Predoiu, despre implicarea Rusiei în alegeri: Țara a fost atacată. Nu au fost desecretizate toate datele

Cătălin Predoiu, despre implicarea Rusiei în alegeri: Țara a...

Ministrul de Externe Oana Ţoiu : Rusia subminează democraţiile în UE şi NATO

Ministrul de Externe, Oana Țoiu, atrage atenția, într-un interviu...

80 de ani de la Trinity Test

Testul Trinity a pus capăt cursei pentru bomba atomică...

Deturnarea de fonduri se moşteneşte în familia extremistă franceză Le Pen

Autoritățile europene i-au reproșat lui Jean-Marie Le Pen că...

Topics

Imagini şoc : Putin se teme de drone

Imagini şoc : Putin se teme de drone Vladimir Putin...

Ministrul de Externe Oana Ţoiu : Rusia subminează democraţiile în UE şi NATO

Ministrul de Externe, Oana Țoiu, atrage atenția, într-un interviu...

80 de ani de la Trinity Test

Testul Trinity a pus capăt cursei pentru bomba atomică...

Deturnarea de fonduri se moşteneşte în familia extremistă franceză Le Pen

Autoritățile europene i-au reproșat lui Jean-Marie Le Pen că...

Nebunia Labubu

Pop Mart, firma chineză de jucării care produce păpuşile...

Se naşte un nou Sistem Solar

Astronomii au observat primele etape ale formării planetelor în...

Ce pot indica durerile de pelvis și urinările dificile la bărbați

Ce pot indica durerile de pelvis și urinările dificile...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img