Saturday, February 21, 2026
-3 C
Bucharest

Veste foarte buna pentru Romania europeana

Veste foarte buna pentru economia romaneasca. Una din putinele mari investitii strategice (poate singura) din domeniul economic-energetic evolueaza dupa semnarea unui acord de catre Transgaz.

Banca Europeană de Investiţii (BEI) acordă companiei Transgaz 50 de milioane de euro pentru finanţarea unei noi conducte, care va conecta resursele de gaze naturale ale României de la ţărmul Mării Negre atât cu reţeaua naţională de transport de gaz, cât şi cu coridorul BRUA, făcând astfel legătura între sistemele de transport din Europa de Sud-Est şi Centrală şi Europa de Vest, informează luni Ministerul Economiei.

Tranzacţia este susţinută de Fondul European pentru Investiţii Strategice (EFSI), pilonul financiar al Planului de investiţii pentru Europa, cunoscut drept “Planul Juncker”.

“Împrumutul securizat de Transgaz va contribui la diversificarea aprovizionării cu gaze naturale în Europa, permiţând valorificarea resurselor de gaze off-shore. Noua conductă va lega resursele de gaze naturale ale României de la ţărmul Mării Negre atât cu reţeaua naţională de transport de gaz, cât şi cu coridorul BRUA. Este vorba despre un proiect ce implică construirea unei noi conducte de transport cu o lungime de 308 km, împreună cu infrastructura necesară la sol. Este un angajament ferm în ceea ce priveşte securitatea energetică a României şi o dovadă a capacităţii României de a dezvolta şi implementa proiecte strategice, cu impact pozitiv asupra întregii Uniuni Europene”, a declarat ministrul Economiei, Niculae Bădălău.

Potrivit unui comunicat de presă al Băncii Europene de Investiţii, vicepreşedintele BEI, Andrew McDowell, a afirmat că acest proiect, susţinut de Planul Juncker, este semnificativ din mai multe motive: va facilita utilizarea resurselor de gaze naturale recent identificate în Marea Neagră, situate în Uniunea Europeană, consolidează legăturile cu reţeaua de transport de gaze din Europa de Vest şi, prin urmare, contribuie la diversificarea aprovizionării cu gaze, iar în plus va consolida competitivitatea în sectorul gazelor cu impact pozitiv asupra cetăţenilor şi economiei UE.

“Salut acest nou proiect susţinut de Planul de investiţii pentru Europa, deoarece va contribui la sporirea securităţii energetice şi a diversificării în regiune, deja caracterizată de o vulnerabilitate severă faţă de aprovizionarea cu gaze naturale. Este o altă cărămidă în construcţia Uniunii noastre Energetice, ceea ce face ca energia în UE să fie mai sigură, mai accesibilă şi mai sustenabilă. De asemenea, este o veste bună pentru consumatorii care vor vedea în cele din urmă că facturile pe gaz scădea”, a susţinut vicepreşedintele Comisiei Europene, responsabil pentru Uniunea Energetică, Maros Sefcovic.

“Cooperarea fructuoasă între Banca Europeană de Investiţii şi Transgaz vizează asigurarea finanţării proiectelor de investiţii ale companiei, adică investiţii strategice care facilitează îndeplinirea obiectivelor Uniunii Europene de dezvoltare durabilă şi competitivă a infrastructurii de transport al gazelor, diversificarea surselor de aprovizionare cu gaz şi consolidarea securităţii şi solidarităţii energetice. Anul trecut, BEI a semnat două contracte de finanţare cu Transgaz, în valoare de 50 milioane de euro fiecare pentru punerea în aplicare a primei faze a proiectului de interes comun (BRUA). Este de importanţă strategică ca gazul produs în Marea Neagră să fie încorporat în Sistemul Naţional de Transport al gazelor şi transportat pe piaţa românească şi europeană, pentru a spori securitatea aprovizionării cu gaze către România şi UE şi pentru a garanta securitatea aprovizionării cu gaze pentru consumatorii români. Sprijinul financiar al BEI va contribui în mod semnificativ la extinderea infrastructurii naţionale de transport al gazelor”, a menţionat, la rândul său, directorul general al Transgaz, Ion Sterian.

 

Hot this week

Lecţia Franţei : 100 milioane de turişti, 77 miliarde euro încasări

Franța a înregistrat anul trecut de 102 milioane de...

În maxim 8 ani, AI atinge nivelul creierului uman

Directorul executiv al Google DeepMind, Demis Hassabis, a estimat, miercuri, la...

Zuckerberg, audiat în instanţă

Directorul general al Meta Platforms și fondatorul Facebook, Mark...

Rețelele rusești de recrutare a tinerilor africani

Rețelele rusești de recrutare a tinerilor africani All Eyes On...

Misterul statuetei de 7500 de ani descoperită în România

Specialiștii Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni din Sfântu Gheorghe...

Topics

Lecţia Franţei : 100 milioane de turişti, 77 miliarde euro încasări

Franța a înregistrat anul trecut de 102 milioane de...

În maxim 8 ani, AI atinge nivelul creierului uman

Directorul executiv al Google DeepMind, Demis Hassabis, a estimat, miercuri, la...

Zuckerberg, audiat în instanţă

Directorul general al Meta Platforms și fondatorul Facebook, Mark...

Rețelele rusești de recrutare a tinerilor africani

Rețelele rusești de recrutare a tinerilor africani All Eyes On...

Misterul statuetei de 7500 de ani descoperită în România

Specialiștii Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni din Sfântu Gheorghe...

Soluția modernă pentru o boală gravă

Soluția modernă pentru o boală gravă   Menopauza nu înseamnă sfârșitul...

Adăposturile din România sunt abandonate sau transformate în depozite

Adăposturile din România sunt abandonate sau transformate în depozite   Printre...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img