Wednesday, November 19, 2025
4.3 C
Bucharest

Veștile premierului : “Să nu mai repetăm greșelile din trecut”

Premierul Tudose a declarat, într-un interviu pentru Antena 3, că, împreună cu liderii de la Bruxelles, a fost stabilit un mecanism de anunțare în timp util și de colaborare între miniștrii Cabinetului său și comisarii europeni, cu privire la măsurile care vor fi luate în România, potrivit stiripesurse.ro

“Să nu mai repetăm greșelile din trecut, ca domniile lor să afle ceea ce dorim să facem, sau ce am făcut, după ce am făcut, și cu o altă realitate, am stabilit un mecanism de anunțat în timp util și de colaborat, de a profita de experiența pe care o au aceste țări din UE. Am explicat care sunt problemele și unde am ajuns, pe diverse segmente, începând de la achizițiile publice, unde am ajuns să ne blocăm în propriile suprareglementări”, a spus Mihai Tudose, la Antena 3.

Premierul a venit și cu o veste bună.

”În premieră, am reușit deblocarea a 600 de milioane de euro, fonduri de infrastructură și de mediu. Săptămâna aceasta vor deveni disponibili efectiv”, a anunțat premierul.

„Explicăm ceea ce facem. Toată lumea ne acuză că avem probleme cu fondurile europene. Și noi poate nu am comunicat suficient că în ianuarie am găsit țara asta fără nicio autoritate de management validată”, a mai spus Mihai Tudose.

Hot this week

Bolojan încalcă angajamentele României în NATO, când avem război la graniţă?

Liderii coaliției au discutat luni seara, din nou, despre...

Din surse oficiale

Din surse oficiale

România evacuează populaţie din cauza bombardamentelor Rusiei. De ce nu-l declarăm pe ambasadorul Lipaev persona non-grata?

România evacuează populaţie din cauza bombardamentelor Rusiei. https://www.antena3.ro/externe/rusii-au-atacat-cu-drone-portul-izmail-la-granita-cu-romania-o-nava-care-transporta-motorina-a-fost-lovita-si-a-luat-foc-766945.html Armata Română, parte...

UE pune taxe vamale pe coletele Shein, Temu și Alibaba

Miniștrii de Finanțe din Uniunea Europeană au fost de...

Eveniment neobișnuit de încălzire stratosferică

Un eveniment neobișnuit de încălzire stratosferică („Sudden Stratospheric Warming”)...

Topics

NETFLIX : Man Vs Baby

NETFLIX : Man Vs Baby https://www.youtube.com/watch?v=zHhR3daI3bY

Portavionul nuclear USS Gerald Ford se apropie de Venezuela

Pentagonul a anunțat sosirea unuia dintre portavioanele sale în...

Mellon Blue, diamantul de 25 de milioane de dolari

''Mellon Blue'', un diamant albastru intens de 9,51 carate...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img