Friday, November 14, 2025
7 C
Bucharest

“Voi, românii, mințiți, ați promis infrastructură și n-ați făcut-o”

Guvernanții ar trebui să fie cei mai interesați de riscurile pentru producția industrială a României pe care le implică întârzierea unor proiecte majore de infrastructură, așa cum este tronsonul de autostradă dintre Pitești și Sibiu, a afirmat luni liderul Sindicatului Autoturisme Dacia (SAD), Nicolae Pavelescu citat de Agerpres.

“Orice zi de întârziere a autostrăzii înseamnă ca investitorul să ia decizia de a muta, dacă nu produsele, măcar componentele în altă parte a lumii. Și asta ar trebui să-i intereseze în primul rând pe guvernanți, și pe noi, dar în special pe ei”, a declarat Pavelescu.

El a explicat că autostrada Pitești-Sibiu ar scurta timpul și ar reduce costurile de transport pentru Dacia, ceea ce ar crește competitivitatea uzinei de la Mioveni.

“De câte ori mă întâlnesc cu directorul general de la Dacia-Renault mi se reproșează același lucru: voi, românii, mințiți, ați promis infrastructură și n-ați făcut-o (…). Ce credibilitate să mai avem? (…) Eu mă abțin să vorbesc de mutarea producției, dar când se ia o decizie pentru proiectele noi, se ține cont de infrastructura țării respective. Când se ia o decizie se ține cont, de asemenea, de piață, câte mașini vinzi în zona respectivă, și apoi se iau decizii dacă se mută sau dacă se fac în altă parte”, a mai spus Nicolae Pavelescu.

El a atras, totodată, atenția asupra problemelor pe care le-ar putea crea încă din acest an abandonarea programului de reînnoire a parcului auto.

“Este posibil să scadă producția și de anul acesta, pentru că programul Remat, pentru noi, a însemnat cam 12 zile lucrătoare pe an. Remat-ul, pentru noi, înseamnă o punere în competiție cu ceilalți importatori și producători europeni, Remat-ul pentru noi înseamnă că România respectă producția pe care o face și o vinde și în țară”, a afirmat liderul SAD.

Aproximativ opt mii de persoane au participat luni la un miting organizat de SAD pentru susținerea unor obiective de interes național, precum urgentarea construcției autostrăzii Pitești — Sibiu.
SAD solicită guvernanților și clasei politice accelerarea lucrărilor premergătoare și demararea urgentă a construcției autostrăzii Pitești — Sibiu, susținerea vânzării autoturismelor din producția autohtonă și, pentru a evita transformarea României în groapa de gunoi a Europei, modificări legislative care să descurajeze importul de mașini second-hand, modificarea legislației în vederea introducerii contractelor de muncă la nivel național și de ramură și asigurarea unei asistențe medicale la standarde europene, ținând cont de necesitățile sanitare ale locuitorilor din Mioveni și din împrejurimi.

Sindicatul precizează că finalizarea autostrăzii Pitești — Sibiu va genera mii de locuri de muncă și le va consolida pe cele existente, iar ‘tergiversarea continuă a demarării lucrărilor induce ideea că există alte interese de a submina această importantă lucrare, finanțată de fapt cu bani europeni’.

Alte două mitinguri de amploare, care au avut ca punct central urgentarea construirii tronsonului de autostradă dintre Pitești și Sibiu, au fost organizate de sindicaliștii de la Dacia în anii 2014 și 2015.

Hot this week

UE pune taxe vamale pe coletele Shein, Temu și Alibaba

Miniștrii de Finanțe din Uniunea Europeană au fost de...

Eveniment neobișnuit de încălzire stratosferică

Un eveniment neobișnuit de încălzire stratosferică („Sudden Stratospheric Warming”)...

NETFLIX : Man Vs Baby

NETFLIX : Man Vs Baby https://www.youtube.com/watch?v=zHhR3daI3bY

Portavionul nuclear USS Gerald Ford se apropie de Venezuela

Pentagonul a anunțat sosirea unuia dintre portavioanele sale în...

Mellon Blue, diamantul de 25 de milioane de dolari

''Mellon Blue'', un diamant albastru intens de 9,51 carate...

Topics

UE pune taxe vamale pe coletele Shein, Temu și Alibaba

Miniștrii de Finanțe din Uniunea Europeană au fost de...

Eveniment neobișnuit de încălzire stratosferică

Un eveniment neobișnuit de încălzire stratosferică („Sudden Stratospheric Warming”)...

NETFLIX : Man Vs Baby

NETFLIX : Man Vs Baby https://www.youtube.com/watch?v=zHhR3daI3bY

Portavionul nuclear USS Gerald Ford se apropie de Venezuela

Pentagonul a anunțat sosirea unuia dintre portavioanele sale în...

Mellon Blue, diamantul de 25 de milioane de dolari

''Mellon Blue'', un diamant albastru intens de 9,51 carate...

Tratamente moderne pentru o afecțiune frecventă a bărbaților

Tratamente moderne pentru o afecțiune frecventă a bărbaților   Adenomul de...

Strategia Naţională de Apărare. Care sunt provocările şi ameninţările la adresa României

Preşedintele Nicuşor Dan a prezentat principalele prevederi ale Strategiei...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img