Sunday, March 15, 2026
6.8 C
Bucharest

Votul devine obligatoriu. In Bulgaria

Ati fi de acord cu introducerea votului obligatoriu in Romania?
====================
Adunarea Naţională bulgară, parlamentul ţării, a aprobat joi introducerea votului obligatoriu, primul dintre amendamentele propuse la codul electoral, informează Novinite.
În favoarea amendamentului au votat 109 parlamentari, 74 s-au pronunţat împotrivă, iar 10 s-au abţinut. Principalele partide de opoziţie, Partidul Socialist Bulgar şi Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi au votat împotrivă, denunţând amendamentul ca neconstituţional şi anunţându-şi intenţia de a-l contesta la Curtea Constituţională.
Odată cu aprobarea acestui amendament, exercitarea votului devine o datorie civică.
Persoanele care nu vor vota vor fi sancţionate prin radierea din registrul electoral, în care se vor putea reînscrie după adresarea unei cereri către autorităţile competente.
Pe buletine va exista şi opţiunea de a nu vota pentru niciunul dintre candidaţi.
Votul obligatoriu va fi introdus, cel mai probabil, la viitoarele alegeri prezidenţiale, care vor avea loc în această toamnă.
Guvernul de centru-dreapta condus de Boiko Borisov a susţinut introducerea votului obligatoriu, argumentând că măsura va reduce fraudele electorale şi va creşte legitimitatea instituţiilor politice ale statului bulgar. La precedentele alegeri, din 2014, rata de participare a fost de 51%, cea mai scăzută din ultimii 25 de ani, iar rezultatul a fost un parlament foarte fracturat.

Hot this week

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și România

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și...

Analysis: How Romania responds to a missile threat from Iran

Analysis: How #Romania responds to a missile threat from...

Clanul Khamenei, vile de sute de milioane de euro la Londra prin interpuși

Noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, ar fi...

Eșec politic major al partidelor coaliției

Eșec politic major al partidelor din coaliție. PSD, PNL și...

Antena3.ro : dezvăluiri despre proiectul militar american X-76

Americanii dezvoltă o aeronavă militară revoluționară: X-76 va combina...

Topics

UE avertizează : Bienala de la Veneția va fi sancționată

Uniunea Europeană va impune sancțiuni dacă Bienala de la...

Operată pentru a doua oară de hernie de disc, după 20 de ani

Operată pentru a doua oară de hernie de disc,...

Ce vor să aducă americanii în bazele aeriene din România

Potrivit unor surse oficiale, Departamentul de Război al SUA...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img