Invadarea Ucrainei are multe elemente copiate din planul de ocupare a Cehoslovaciei, pus în aplicare de Moscova în august 1968, scrie Dan Constantin pe www.jurnalul.ro.
Acum, ca și atunci, România este luată în calcul ca a doua țintă a unei ofensive mai largi, care să extindă zona de influență a Rusiei sovietice. Retorica din 1968 a propagandei sovietice era similară cu „argumentele” lui Putin din 2022 pentru declanșarea războiului. Rezistența ucrainenilor, metodele de apărare și acțiunile diplomatice inițiate de Zelenski seamănă în multe ipostaze cu acțiunile României din 1968, care au reușit să blocheze acțiunea militară a URSS și aliaților ei fideli, care viza sugrumarea politicii de independență a Bucureștiului și apropierea de Occident.
În noaptea de 21/22 august 1968, imediat după invadarea Cehoslovaciei, fiind în vacanță studențească la Călărași, m-am trezit sub zgomotul puternic și al trepidațiilor produse de vehicule grele. Am ieșit la poartă și, în zorii zilei care mijeau, am văzut că toată strada Libertății, pe care locuiam, era plină de tancuri și camioane militare, cu direcția de deplasare spre Borcea, brațul Dunării. După mai mulți ani aveam să aflu din documentele istoricilor că misiunea blindatelor românești dislocate în zona Călărași era să blocheze o iminentă forțare a Dunării de către trupele bulgare. România era în pericol mortal de invazie, sub amenințări din trei direcții: de trupe ale Uniunii Sovietice, plasate peste Prut și la granița de nord, ale Ungariei, la vest, și Bulgariei, la sud, pe Dunăre și în Dobrogea.
România, țintă pentru Tratatul de la Varșovia
Conducerile loiale Moscovei nu acceptau acțiunile de independență ale României și de îndepărtare de la linia dogmatică impusă de sovietici, promovate de Gheorghiu Dej și accentuate de Nicolae Ceaușescu. În martie 1968, Jivkov, liderul de la Sofia, lansa în plenara Partidului Comunist Bulgar „soluția” de disciplinare, anunțând că „suntem obligați să luăm măsuri pentru introducerea ordinii în Cehoslovacia, ca și în România. După aceea vom face ordine și în Iugoslavia”. Primăvara de la Praga, un curent politic novator și de democratizare a societății cehoslovace, susținut deschis și de Ceaușescu, nu putea fi acceptat de URSS, care acționa prin alianța politico-militară a Tratatului de la Varșovia pentru păstrarea „purității ideologice” și a hegemoniei în zona ei de influență. Un raport al CIA menționa că sprijinul și încurajările oferite de România liniei lui Dubcek la Praga, inspirase teama unor lideri sovietici că „Cehoslovacia ar putea deveni o altă Românie”. Faptul că România făcea eforturi să coaguleze o „Mică Antantă”, cu Cehoslovacia și Iugoslavia, îngrijora teribil URSS. În iulie 1968, o reuniune a Tratatului de la Varșovia, la care România și Cehoslovacia nu sunt convocate, dă „undă verde” pentru o acțiune decisivă, așa cum fusese cerută de Jivkov.
Kiev, efect de „contaminare”
Făcând o paralelă între România anilor ’60-’70, cu situația actuală a Ucrainei, devenită independentă, cu dorința declarată de a deveni membru NATO și UE, pe un drum complet separat de Rusia, apare cu evidență că aceste perspective nu sunt acceptate de Putin, al cărui vis este să reconstituie zona de influență a URSS și să strângă sub același drapel fostele republici sovietice. Exemplul negativ al Kievului poate avea efect de „contaminare” spre Minsk, Chișinău, Tbilisi, Erevan, Baku sau statele post-sovietice din Asia.
Un refugiat polonez dă informații secrete despre invazie
Lucrări solid documentate arată că „Moscova a intenționat să intervină în România în mai multe momente distincte în perioada 1968-1971”, cum subliniază Larry L. Watts. Istoricul american prezintă în volumul „Ferește-mă, Doamne, de prieteni…” căile prin care autoritățile de la București au fost informate despre acțiunile agresive cu desfășurare iminentă. Astfel, începând din luna mai 1968, Bucureștiul a primit informații de la un ofițer al serviciului de informații polonez, membru al grupului de intervenție din cadrul Tratatului de la Varșovia, cu privire la o acțiune programată „în două etape”, care vizau invadarea României, la două săptămâni după operațiunea programată asupra Pragăi. Pe 10 iulie, ofițerul polonez, a cărui familie fugise în România, împreună cu alți 60.000 de refugiați din calea invaziei germane din septembrie 1939, și o considera a doua lui patrie, transmite printr-un diplomat român planurile detaliate privind acțiunea aprobată de Brejnev, liderul PCUS, și de Andropov, șeful KGB, împotriva Cehoslovaciei, României și Iugoslaviei. Brejnev le spunea liderilor „prieteni”, la amintita adunare din iulie 1968, că „România joacă un joc dubios”. Documentele consemnează că în august, în zilele tensionate în care liderii comuniști luaseră decizia invaziei, generalul Wojciech Jaruzelski, atunci ministru polonez al apărării, declara că „România trebuie să respecte linia, sau să suporte consecințele”. Detaliile „operațiunii speciale” – aceeași titulatură folosită acum de Putin pentru invadarea Ucrainei – menționează unde erau concentrate trupele și cum erau trimise în prealabil echipe, sub acoperire de turiști. Trupele speciale aeropurtate, staționate permanent la Chișinău, Tiraspol și Odesa, aveau misiunea de a ocupa aeroporturile, televiziunea, radioul, poșta, sediul Comitetului Central și Marea Adunare Națională.
Rezistență la planurile sovieticilor
Informațiile venite de la prietenul polonez, la care se adaugă altele, culese de Direcția Securității Statului și serviciul de informații al armatei, alertează conducerea de la București. Pe filiera Bodnăraș – ambasadorul Chinei, este informat Beijingul, care a promis sprijin imediat. La fel, SUA, Marea Britanie, Germania Federală, NATO au avertizat Moscova să nu declanșeze o intervenție militară în România. La București se formează un grup pentru situații de criză condus de Ceaușescu și șefi ai armatei și Securității, care pregătesc mijloace de reacție la o intervenție sovietică. La 20 august, zarurile au fost aruncate. Seara târziu, ofițeri ruși deghizați în turiști au preluat controlul asupra aeroportului principal din Praga. Imediat după miezul nopții au debarcat trupele speciale și apoi, din mai multe direcții, Cehoslovacia a fost invadată de forțe puternice ale armatelor sovietice, est-germane, ungare, poloneze și bulgare.
Bomba de presă
Informația privind invazia ajunge la București puțin după ora 1 noaptea, transmisă de corespondentul Agerpres, Eugen Ionescu. Dumitru Popescu, fost redactor-șef al Scânteii, promovat de Ceaușescu în Comitetul Politic Executiv al PCR, evocă această „bombă” de presă în volumul „Elefanții de porțelan”, lucrare difuzată recent de Jurnalul. Eugen Ionescu avusese inspirația să închirieze un apartament lângă aeroportul praghez Ruzine. „Pe la 1 noaptea, scrie Dumitru Popescu, ziaristul a fost trezit din somn de huruitul asurzitor al avioanelor de desant. Omul, suprasensibilizat, s-a edificat imediat, și, fără a mai sta pe gânduri, și-a sunat Agenția. Așa se face că la 3 noaptea, Comitetul Executiv se întrunea să ia în discuție cea mai grozavă împrejurare istorică prin care trecea țara noastră de la ultimatumul sovietic pentru cedarea Basarabiei și Bucovinei și de la Dictatul de la Viena. Riscul imediat era pierderea independenței naționale”.
Ședința conducerii partidului hotărăște să fie apărată cu toate forțele independența țării. Un uriaș miting de susținere a acestei poziții are loc la puține ore în București. Sunt emise Directivele privind apărarea integrității statului prin interzicerea invaziei trupelor străine. Se înființează Gărzile Patriotice, care vor defila la manifestația de la 23 august.
Forțe uriașe, concentrate la granițele României
Invadarea Ucrainei a fost pregătită cu sânge rece, meticulos, prin concentrarea de mari efective de arme întrunite în Belarus și în apropierea regiunilor Donețk și Luhansk. Ele au fost justificate de Moscova prin faptul că se desfășoară exerciții planificate, fără scop agresiv. Situația din 1968 era identică: la granițele României, forțele Tratatului de la Varșovia derulau între 26 august și 6 septembrie manevre la scară largă. Șeful de atunci al statului major, Ion Gheorghe, confirmă că 14-15 divizii sovietice, 2-3 divizii ungare și 4-5 divizii bulgare au fost mobilizate la frontierele române. Sovieticii concentraseră aproximativ 235.000 soldați de diferite arme la frontiera de nord-est a țării. Constantin Olteanu, fost ministru al apărării, preciza în lucrarea „O viață de om” că„în 5 septembrie 1968, Marele Stat Major al Forțelor Armate a transmis indicativul pentru alarma de luptă”. Hotărârea de a rezista a românilor în fața colosului sovietic a destabilizat planurile de invazie. Programat pentru septembrie, apoi pentru noiembrie, cu o dată precisă – 22 noiembrie, ora 4 – atacul asupra României a fost mereu amânat, fiind trecut în arhive după 1971, Iugoslavia scăpând astfel și ea de pericol. La întâlnirea Ceaușescu – Tito din 24 august 1968, liderul iugoslav a aflat amănunte despre planurile de invazie, cerându-i-se sprijin pentru menținerea unui coridor de aprovizionare cu ajutoare militare din partea Chinei. Mao Tzedun avea să-i spună lui Ceaușescu, în iunie 1971: În acea vreme, sovieticii aveau planuri mari, nu numai împotriva Cehoslovaciei, ci și împotriva voastră și a Iugoslaviei. Dacă sunteți pregătiți se vor teme de voi… Noi îi ajutăm pe cei care luptă împotriva invaziilor. Atitudinea curajoasă a României i-a deschis lui Ceaușescu porțile spre relații privilegiate cu Occidentul, îndeosebi cu Statele Unite. Cum s-au erodat ele în timp, este o altă poveste, de care nu este străină Uniunea Sovietică. Kremlinul nu uită și nu iartă…
Mesaj de la Washington: „Vă cerem să nu invadați România”
Ucraina simte și primește acum sprijinul comunității internaționale. Un larg suport diplomatic și militar este dat după ce Zelenski, președintele ucrainean, a lansat un apel disperat. Adunările populare, cu zeci de mii de participanți, mesajele către NATO și UE, organizarea rapidă a rezistenței în fața invadatorului seamănă cu acțiunile României din 1968.
Declarațiile de sprijin pentru România ale liderilor Statelor Unite și Chinei au cântărit greu în zădărnicirea planurilor sovieticilor. Anatoli Dobrînin, ambasadorul sovietic la Washington, povestește în memoriile sale că la 28 august a fost convocat urgent la Departamentul de Stat, unde Rusk, secretarul de stat, i-a spus că aflase despre „mișcări neașteptat de active ale trupelor sovietice de-a lungul frontierei cu România în ultimele 24 de ore”. Ambasadorul a transmis la Moscova mesajul Statelor Unite, care era în termeni foarte fermi.
„În numele umanității, vă cerem să nu invadați România, deoarece consecințele vor fi imprevizibile. Acestea ar putea fi dezastruoase pentru relațiile sovieto-americane și pentru întreaga lume”.
„Aș dori ca guvernul dumneavoastră să se abțină în cazul în care este planificată vreo acțiune militară împotriva României sau a oricărei altei țări din Europa de Est”
Lyndon B. Johnson, președintele SUA, către Alexei Kosîghin, președintele Sovietului Suprem al URSS
