Preşedintele american Donald Trump va pleca cu câteva ore mai devreme de la summitul liderilor Grupului ţărilor puternic industrializate (G7), pe fondul unor disensiuni profunde cu ceilalţi lideri în legătură cu decizia SUA de a impune taxe vamale suplimentare şi celor mai importanţi aliaţi.
Casa Albă a anunţat că Trump va pleca de la summit în cursul dimineţii de sâmbătă, urmând să lipsească de la şedinţele pe teme precum protecţia mediului şi schimbările climatice, potrivit Financial Times.
Înainte de summit, liderul de la Casa Albă a avut un schimb dur de replici cu preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul canadian Justin Trudeau.
Macron, care nu s-a ferit să semnaleze clar disensiunile apărute între SUA şi Franţa, a scris pe Twitter: “Preşedintele american poate că nu are o problemă să fie izolat, dar nici noi nu vom avea o problemă să semnăm un acord între şase ţări, dacă va fi cazul”. Cele şase ţări (ţările G7, exceptând SUA), “reprezintă valorile, reprezintă o piaţă economică cu tradiţie istorică şi care este acum o adevărată forţă internaţională”.
Pentru ca Trump sa se remarce in continuare drept un politician inabil, turbulent si cu o relatie sulfuroasa cu Rusia el şi-a îndemnat vineri omologii din cadrul G7 să reintegreze Federaţia Rusă în această structură, informează AFP.
‘Ei au expulzat Rusia, ei ar trebui să reintegreze Rusia. Pentru că trebuie să avem Rusia la masa de negocieri’, a declarat Donald Trump înainte de a lua avionul spre Canada, unde urmează să participe la summitul G7, la Malbaie (Quebec).
Rusia a fost exclusă din G8 după ce a anexat Peninsula Crimeea. Prin urmare G8 a devenit G7.
Gafa la Departamentul de Stat
O purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat, Heather Nauert, a oferit exemplul Zilei Z din Al Doilea Război Mondial, când trupele aliate au debarcat în Normandia pentru a elibera Franţa de sub ocupaţia nazistă, pentru a demonstra relaţia „foarte puternică” a SUA cu Germania, scrie The Independent.
„Uitându-ne pe cărţile de istorie, astăzi este aniversarea de 71 de ani a discursului care a anunţat Planul Marshall. Mâine este aniversarea invaziei din Ziua Z. Evident că avem o istorie lungă cu guvernul german şi avem o relaţie puternică cu guvernul Germaniei”, a declarat ea.
În timpul invaziei din Ziua Z de pe 6 iunie 1944, 156.000 de trupe britanice, americane, canadiene şi alte trupe aliate au debarcat pe plajele Normandiei pentru a elibera Franţa de ocupaţia nazistă.
Comentariile lui Nauert au fost ridiculizate online şi comentate de Rachel Maddow de la MSNBC, care a precizat că Nauert a fost angajată direct de la Fox News.
Malcolm Nance, un fost ofiţer american din serviciile secrete, a declarat că Nauert „este ignorantă cu privire la relaţia cu Germania nazistă a lui Hitler de acum 74 de ani”.
“Dă-ţi demisia acum! Este istorie de clasa a şaptea”, a spus Nance.
Nauert susţinea comentariile făcute de noul ambasador american în Germania, Richard Grenell, care au fost criticate de lumea politică a Germaniei.
Grenell, un fost purtător de cuvânt al SUA la ONU şi un suporter al lui Donald Trump, a declarat pentru Breitbart News că „doreşte să susţină conservatorii europeni care trăiesc o trezire a majorităţii tăcute”.
El făcea referire la alegeri recente care au lansat partide conservatoare în Germania, Ungaria, Italia şi Austria, despre care a spus că „susţin politici conservatoare care au succes din cauza politicilor de stânga eşuate”. “Nu există nicio îndoială în privinţa acestui lucru şi este o perioadă bună pentru mine”, a subliniat, scrie news.ro
https://www.nytimes.com/2018/06/06/opinion/g7-summit-europe-american-relations.html