Home Articole Ziua NATO. Ridicarea tricolorului romanesc

Ziua NATO. Ridicarea tricolorului romanesc

1006
2

2 aprilie reprezinta o zi importantă în istoria democrației românești. Momentul ridicării tricolorului românesc la Cartierul General al NATO. Azi sunt 15 ani de la acel eveniment unic.

Pentru ca am fost acolo si emoția aceea nu o voi uita niciodata, 2 aprilie ramane un reper esențial pentru profesia mea de jurnalist specializat în probleme militare și de securitate.

2 aprilie e Ziua NATO în România, ce va fi marcată printr-o sedinta solemna a Parlamentului Romaniei.

Spre deosebire de alții, reafirm deplina mea incredere in Armata Română, în capacitatea ei de apărare, în statutul nostru de aliat puternic si credibil. Acest profil bine conturat e confirmat și de Secretarul General al NATO Jens Stoltenberg.

NATO este cea mai puternică și longeviva alianta politico-militara din istorie, care peste 2 zile împlinește 70 de ani.

Două aniversări apropiate și semnificative.

Animus in consulendo liber!

http://www.romania-actualitati.ro/securitatea_euroatlantica_la_70_de_ani_de_nato-125232?fbclid=IwAR3TiKa4yy4a45bdJOhTRYFlYCK1qOq_UbO5q2iXHlmIkg2OFshbijM-fSI

Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, a transmis Președintelui României, Klaus Iohannis, un mesaj cu ocazia aniversării a 15 de ani de la aderarea României la Alianța Nord-Atlantică :

„Anul acesta marcăm aniversarea a 15 ani de la aderarea României la NATO, cea mai puternică Alianță din istorie.

Extinderea NATO a fost un mare succes, un catalizator pentru stabilitate și prosperitate. A îmbogățit Alianța noastră cu noi voci, noi experiențe și noi capabilități.

România, la fel ca toți Aliații NATO, beneficiază de angajamentul cel mai important al NATO: ne protejăm și ne apărăm reciproc de orice amenințare, provenind din orice direcție. Toți pentru unul și unul pentru toți!

România este un aliat puternic și angajat. Contribuiți la securitatea noastră comună și la apărarea noastră colectivă, la misiunile și operațiile Alianței.

În Afganistan am cunoscut unii dintre militarii români profesioniști care ajută la stabilizarea țării și prevenirea creării de refugii pentru teroriștii internaționali.

În Kosovo, ajutați la menținerea stabilității în regiunea Balcanilor de Vest.       

În Polonia, ați contribuit la descurajarea agresiunii, ca membru al Grupului de Luptă multinațional.

De asemenea, găzduiți o facilitate pentru sistemul NATO de apărare împotriva rachetelor balistice și aveți o contribuție esențială la securitatea din regiunea Mării Negre, în domeniile terestru, aerian și maritim. Această regiune are o importanță strategică pentru securitatea euroatlantică și merită atenția și prezența noastră continuă.

Salut planurile României de a cheltui 2% din PIB pentru Apărare în acest an și de a moderniza forțele armate pe parcursul următorilor 10 ani. România înțelege că într-o lume din ce în ce mai imprevizibilă, trebuie să investim mai mult în apărarea noastră și trebuie să rămânem solidari pentru a asigura securitatea cetățenilor noștri.  

Securitatea reprezintă fundamentul libertății și prosperității noastre.

Vă mulțumesc tuturor pentru contribuția deosebită la Alianța noastră.

Vă felicit cu ocazia acestei aniversări!”


Comentariul ministrului de externe de atunci, Mircea Geoana, in Adevarul de azi :

După 15 ani

Este posibil ca imaginea să conţină: 2 persoane, text

Pe 2 aprilie 2004, steagul României se înălţa pe catargul de la sediul NATO din Bruxelles. Am avut privilegiul să reprezint ţara noastră la acest moment istoric, egalat ca semnificaţie, impact şi consecinţe doar de aderarea României la Uniunea Europeană. Aderarea la NATO poate părea astăzi un fapt banal, o consecinţă naturală a căderii Zidului Berlinului, a victoriei Americii şi Europei de Vest, a dezmembrării URSS sau a războaielor din fostă Iugoslavie. Nu este adevărat. Extinderea Alianţei către Est nu exista iniţial pe radarele Adminstraţiei, Congresului sau ale establishment-ului de politică externă şi de securitate american.

După reunificarea Germaniei, aliaţii europeni erau mai interesaţi de găsirea unui nou echilibru în interiorul structurilor europene existente şi mai preocupaţi de riscul umilirii suplimentare a Federaţiei Ruse. Chiar şi când decizia de extindere a NATO a fost adoptată, România nu exista pe radarele marilor cancelarii occidentale, atât dintr-o combinaţie rezultată din o tranziţie ezitantă şi o reputaţie suferindă a ţării noastre, dar şi pentru că primul reflex de evaluare de risc strategic în Europa era stabilizarea „zonei-tampon„ dintre Rusia şi Germania, spaţiul care a generat nenumărate conflicte şi drame ale istoriei europene. Lansarea Parteneriatului pentru Pace în 1995 (România fiind primul semnatar) a fost perceput de statele Vişegrad ca o decizie de temporizare sau chiar de amânare sine-die a extinderii.  

Într-un efort naţional fără precedent, România a început să-şi joace şansele şi să conteze în dezbaterea privind extinderea. Frenezia aderării a acaparat atât nivelul politic, cât şi cetăţenii. Aderarea la NATO căpătase o dimensiune epică, de adevărat destin naţional, o şansă de neratat de a părăsi zona de incertitudine strategică şi de recuparare a timpului istoric pierdut. Toată lumea făcea lobby pentru NATO. Oficialii români, evident, dar şi Opoziţia, Parlamentul, aleşii locali, presa, ONG-urile, universităţile, diaspora românească din SUA şi din Europa. Aderarea la NATO devenise proiectul naţional, motorul democratizării, modernizării instituţionale şi a economiei, un catalizator de energii pozitive în societate. Garanţiile de securitate obţinute au purtat şi importante dividende economice.

Riscul politic de ţară s-a ameliorat dramatic, investiţiile şi afacerile au devenit mai uşor de atras, agenţiile de rating au început să ne „reconsidere“, urmată de scăderea costului creditării şi a unui mediu macroeconomic mai stabil şi predictibil.  Mai mult, exerciţiul aderării a fost şi un test de anduranţă şi de rezistentă la şocul ratării primului val al extinderii din 1999. Şi atunci, politica „uşilor deschise“ părea să fie mai mult o formulă retorică decât un angajament ferm. În pofida dezamăgirii, am strâns din dinţi, am perseverat şi nu am pierdut speranţa. Dintr-un premiu de consolare, Parteneriatul Strategic cu SUA a devenit principala noastră ancoră strategică. Vizitele preşedinţilor Bill Clinton şi G. W. Bush la Bucureşti au făcut istorie. După 11 septembrie şi implicarea SUA în Irak şi a NATO în Afganistan, relevanţa strategică a României a crescut exponenţial. Am învăţat să lucrăm în echipă cu ceilalţi şase candidaţi pentru aderarea în al doilea val, în cadrul grupului de la Vilnius. „De la Marea Baltică la Marea Neagră“ devenise noul aliniament strategic al lumii occidentale, iar România – echivalentul strategic al Poloniei în Sud-Estul Europei. 

Aderarea la Uniunea Europeană a urmat ca o consecinţă strategică naturală a extinderii NATO. Personal, nu cred că fără implicarea SUA în decizia de extindere a Alianţei, extinderea ar fi fost posibilă sau cel puţin nu pe conturul geografic de astăzi. Datorită militarilor şi diplomaţilor noştri, România este astăzi un aliat influent şi respectat. Nu întâmplător, preşedintele Trump a ales conferinţa de presă cu preşedintele României pentru a reafirma angajamentul SUA pentru articolul V al Tratatului NATO. Sper din toată inima că Preşedinţia noastră a Consiliului Uniunii Europene şi perioada de după alegerile europene să ne aducă la aceeaşi cotă de respectabilitate şi relevanţă şi la nivelul UE. 

Ar fi însă o greşeală masivă să credem că, odată cu apartenenţa la NATO sau UE, interesele noastre sunt puse la adăpost în perpetuitate. Relaţia transatlantică are astăzi fisuri şi linii de fractură. Europa este, la rândul său, într-un moment de slăbiciune prelungită. Lumea este în plină reaşezare, iar geografia noastră ne va menţine ca o ţară de frontieră, supusă avantajelor, dar şi presiunii care decurg dintr-un astfel de statut. A continua să investim în alianţele şi parteneriatele noastre strategice este obligatoriu. A ne întări democraţia, capacitatea statului de a guverna bine, economia, coeziunea şi rezilienţa societăţii sunt precondiţii ale asigurării securităţii şi prosperităţii ţării şi a inversării tendinţelor de hemoragie a tinerimii române şi a severuluui declin demografic. Terminarea războiului şi întoarcerea bravilor noştri militari din Afganistan va reprezenta un prim test, atât pentru păstrarea înaltului nivel de pregătire şi motivare dobândite în cei 15 ani de război, dar şi pentru că relaţia cu SUA va avea nevoie de o mult mai puternică componentă economică – în energie, tehnologie, comerţ, investiţii – dar şi una ştiinţifică, academică şi inter-umană.

Cei 2% pentru Apărare trebuie să includă şi revitalizarea industriei de profil şi a celei cu dublă întrebuinţare civil-militară, dar şi să pregătească tranziţia către următoarea generaţie de armamente şi capabilităţi militare datorate transformării tehnologice a acestui sector vital pentru securitate, pace şi suveranitate naţională.   La 15 ani de la aderarea noastră la NATO, cea mai importantă lecţie este că atunci când există consens  în societate şi mobilizare transpartinică, nici un obiectiv, oricât de ambiţios, nu este de neatins. Şi că, deopotrivă, absenţa unei viziuni şi directii mobilizatoare pentru un viitor plin de incertitudini, ne poate face din nou vulnerabili, şovăielnici şi pradă intereselor ostile. Pe 4 aprilie, Alianţa Nord-Atlantică împlineşte 70 de ani de la înfiinţare. Nu cred că liderii de atunci ai Alianţei şi-ar fi putut imagina că, în câteva decenii, NATO va urma să aibă 29 de membri, cu atât de mulţi dintre foştii adversari.

La mulţi ani, României transatlantice! La mulţi ani, Alianţei noastre!

2 COMMENTS

  1. Astazi e o zi de referinta in istoria moderna si recenta a Romaniei. Din pacate sedinta solemna dedicata acestei zile importante, nu s-a ridicat la inaltimea acestei celebrari, iar “seful statului” a avut un rol important.
    Unii nu mai pot de disperare ca li se darama castelul de nisip “construit” numai prin ilegalitati si lezari ale literei si spiritului Constitutiei.

Leave a Reply