“Noi folosim cuvântul «magistratură» într-un sens adăugat. Nu ştiu de ce judecătorii se cred magistraţi – ei sunt judecători şi nu sunt magistraţi. Dar francezii au speculat o confuzie. Pentru că judecătorii sunt judecători, iar magistrat este altceva – procurorul poate fi magistrat, dar este altceva decât judecător”, a comentat Popa, care şi-a îndreptat apoi atenţia către avocatură:
“Noi avem o viziune care ţine de banii câştigaţi în avocatură. Nu câştigă toţi avocaţii bine – doar cei foarte buni câştigă foarte bine, pentru că sunt căutaţi de clienţi care au cauze importante, dar care au şi bani foarte mulţi de cheltuit.”
“Avem încă o mentalitate care ne aruncă într-un grad de procesualitate paroxistică, în multe privinţe.
Se apelează la Justiţie – şi de multe ori am scris sau am vorbit că se arată cu degetul spre Justiţie că nu îşi face treaba, că nu răspunde aşteptărilor, că nu este responsabilă şamd. Dar pe judecători nu îi întreabă nimeni. Puterea judecătorească nu a fost întotdeauna consultată. Nici judecătorii nu sunt mulţumiţi de acest apel la cote paroxistice la Justiţie – pentru orice să se ajungă în Justiţie“, a dezvăluit fostul şef al CCR, respectiv ÎCCJ.
“Avem un număr de cauze la nivelul ţării care bate toate recordurile europene. Pentru orice. Vedeţi, dacă citiţi cartea aceea răscolitoare, «Casa Buddenbrook», cu atenţie, spunea acolo eroul: «Eu fac comerţ ziua pentru ca noaptea să dorm liniştit – nu să mă duc a doua zi să mă cert şi să mă judec cu clienţii. Eu prefer să pierd un proces neapelând la Justiţie, deşi aş fi convins că îl câştig, decât să pierd un client».
Nu, la noi este altfel. Îşi vând casa, îşi dau tot ce au pe ei, numai ca să câştige un proces. Şi să meargă pe toate căile de atac. Şi tot timpul o să vedeţi că o să vă vină în faţă: «Eu, dreptatea mea! Dau tot, trebuie să mi se facă mie dreptate»”, a comentat venerabilul jurist.
Acesta a rememorat şi reacţia pe care o avea, ca judecător, în faţa reclamanţilor:
“Le spuneam mereu: «Nu, în măsura în care Legea îţi dă dreptate, în care Legea este corect interpretată şi aplicată, vei avea sau nu dreptate».
Când oamenii adoptă această stanţă, «Nu voi renunţa niciodată», ies săraci din proces, dar şi cu procesul pierdut. Şi apoi vin la Curtea Supremă şi spun: «De fapt, să ştiţi că eu am venit aşa, să îndeplinesc o formalitate, că eu mă duc la Strasbourg, şi acolo voi câştiga!». Este o altă formulă de atac, acceptată ca atare în procesul judiciar.”
“Completele de la Curtea Supremă încalcă toate regulile, inclusiv imparţialitatea”
“Am construit în România nişte figuri instituţionale care sunt departe de Constituţie – domnule profesor Dănişor – aceste două complete de 5 la Curtea Supremă de Justiţie, care încalcă toate regulile, inclusiv imparţialitatea care este înscrisă în Constituţie. Nu poţi să alegi cinci judecători în prima zi de ianuarie a fiecărui an, şi să spui: «Aceştia sunt cei cinci care vor judeca tot anul!» Halal repartizare aleatorie, nu? Nu se poate mai bine decât aşa…”, a comentat ironic Nicolae Popa.
“Noi vorbim în continuare despre Justiţia Penală, care acoperă toată aria de interese. Acolo am ajuns? În general, cauzele penale acoperă 18-20% din activitatea unei instanţe. Peste 80% sunt extra-penale. Şi noi ajungem să caricaturizăm întreaga organizare judiciară şi să vorbim numai despre Penal? Sunt, Slavă Domnului, mulţi penali. A recunoscut, în sfârşit, şi procurorul-şef DNA că DNA nu va putea să rezolve toate cazurile de corupţie. Sigur că nu va putea – nici nu trebuia să încerce să rezolve singură toată problema corupţiei. Pentru că Justiţia nu trebuie lăsată singură. Şi iată, şi-au dat seama şi ei. Societatea civilă, celelalte structuri ale statului, stau pasive şi lasă totul pe seama Justiţiei. Justiţia face ceea ce ştie ea să facă!”, a conchis omul care a condus unele dintre cele mai importante instituţii din Justiţia românească post-Decembrista.