Thursday, January 16, 2025
2.8 C
Bucharest

Dragnea : “E o prostie sa-l suspendam pe Iohannis. Sa stea linistit !”

Aveam o grija, credeam ca PSD vrea sa rastoarne Guvernul sau sa aiba o atitudine dura fata de presedintele Klaus Iohannis. Acum m-am linistit. Vom avea inca 4 ani de tehnocratie din Decembrie, cu sustinere parlamentara PSD-PNL.

———————–

 

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri seară, la Bistriţa, că preşedintele Klaus Iohannis poate “să stea liniştit”, pentru că social-democraţii nu intenţionează să declanşeze procedura de suspendare a sa din funcţie, dar că în schimb nu la fel de liniştit poate sta Guvernul Cioloş, pe care l-a calificat drept neperformant şi drept un posibil “risc de securitate naţională”.

Afirmaţia a venit în replică la declaraţiile făcute de copreşedintele PNL Alina Gorghiu, care a vorbit despre posibile intenţii ale PSD de a demite Executivul şi de a-l suspenda pe preşedintele ţării.

“Mi-e greu să fiu serios la asemenea prostii. Trebuie să fiu foarte atent, să îmi găsesc cuvintele potrivite, pentru că, totuşi, vorbim de o doamnă care trebuie respectată, nu? Nu există aşa ceva în planul nostru, suspendarea preşedintelui. Sincer, nu pot să comentez, că sunt prostii. (…) Domnul preşedinte Iohannis să stea liniştit, că nu îl suspendăm, nu avem de gând să facem asta. Guvernul nu poate să stea la fel de liniştit, pentru că guvernează din ce în ce mai rău. Dacă domnul prim-ministru Cioloş nu înţelege că mai sunt unii miniştri care trebuie schimbaţi, pentru că deja au început să producă prejudicii serioase pentru statul român, atunci îşi asumă riscuri foarte mari şi poate să fie considerat părtaş la aceste prejudicii. (…) Dacă va continua să protejeze membri ai Cabinetului care sunt neperformanţi, atunci sigur că o să ne gândim serios dacă păstrarea Guvernului nu începe să devină un risc de securitate naţională”, a afirmat Dragnea.

Preşedintele PSD consideră că afirmaţiile venite din partea Alinei Gorghiu sunt generate de “disperarea” liberalilor, care nu reuşesc să crească în sondaje.

“Probabil că aceste declaraţii pe care le fac cei de la liberali sunt generate de disperare. N-am reuşit să văd nici eu, nici alţi colegi de-ai mei la ei un proiect sau un plan, o strategie pe care să o prezinte cuiva. Nu ştiu decât să spună lucruri despre noi. Încearcă să facă tot felul de alianţe, am văzut şi la Bucureşti, să se unească, să se retragă unii, să rămână alţii, nepropunând nimic pentru bucureşteni. Sunt afirmaţii făcute de liderii unui partid care scade în fiecare zi în sondaje, pentru că nu propun nimic, au şi lupte interne foarte serioase”, este de părere Liviu Dragnea.

Întrebat despre o posibilă moţiune de cenzură, Dragnea a spus că acest lucru îi este cerut de către colegii de partid, dar că varianta este încă analizată, deoarece există posibilitatea ca noul guvern să fie “la fel de slab” şi să aibă nevoie de luni bune pentru a se adapta, ceea ce ar putea duce România într-o zonă de instabilitate.

Liviu Dragnea consideră că printre ministerele care au în prezent o activitate “foarte proastă, cu efecte negative serioase” se numără Ministerul Agriculturii, Ministerul Fondurilor Europene şi Ministerul Mediului, în timp ce calificativul “bine” l-a acordat celor de la Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Ministerul de Externe.

Hot this week

Despre afirmaţiile lui Kelemen Hunor privind apartenenţa lui Călin Georgescu la Reţeaua Caraman

Liderul UDMR Kelemen Hunor a sugerat într-un interviu citat...

Secretarul General Rutte a vizitat Delegaţia Permanentă a României la NATO

Secretarul General Mark Rutte a vizitat Delagaţia Permanentă a...

MApN demonstrează : Călin Georgescu foloseşte instrumentele războiului hibrid al Rusiei în România

Ministerul Apărării Naționale a reacționat, joi, la mesajele transmise de...

Ponta îşi loveşte partidul : PSD nu e capabil să câştige alegerile

Fostul premier Victor Ponta spune că este pregătit să candideze la...

88% dintre români susţin NATO

Sociologul Remus Ştefureac pe Facebook : La începutul săptămânii viitoare...

Topics

Secretarul General Rutte a vizitat Delegaţia Permanentă a României la NATO

Secretarul General Mark Rutte a vizitat Delagaţia Permanentă a...

MApN demonstrează : Călin Georgescu foloseşte instrumentele războiului hibrid al Rusiei în România

Ministerul Apărării Naționale a reacționat, joi, la mesajele transmise de...

Ponta îşi loveşte partidul : PSD nu e capabil să câştige alegerile

Fostul premier Victor Ponta spune că este pregătit să candideze la...

88% dintre români susţin NATO

Sociologul Remus Ştefureac pe Facebook : La începutul săptămânii viitoare...

MAE despre diversiunea Patruşev : aceleași teme agresive de propagandă și dezinformare cu care Moscova ne-a intoxicat

Ministerul Afacerilor Externe a reacționat, miercuri, la mesajele controversate ale...

Premierul Ciolacu anunţă reducerile pe 2025

Premierul Marcel Ciolacu a fost azi la Ministerul de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img