Duminica seara, la “Punctul de intalnire”, i-am cerut premierului Victor Ponta sa spuna daca majoritatea parlamentara este in masura sa adopte o declaratie a Parlamentului pentru demisia lui Traian Basescu. Acest demers poltic ar trebui sa fie un semnal de seriozitate si delimitare a institutiilor din Romania de faptele grave ale fratelui presedintelui, arestat pentru legaturi cu lumea interlopa. Aceste fapte au fost tolerate si ascunse de presedintele Romaniei timp de 3 ani.
Premierul Victor Ponta, liderul de facto al majoritatii parlamentare, a declarat ca azi va fi o reuniune a liderilor politici PSD, PC, UNPR, UDMR si ca se va discuta despre acest demers.
Presedintele Senatului Calin Popescu Tariceanu a fost mai concret. El a declarat ca va supune plenului Senatului propunerea privind adoptarea unei declaratii oficiale pentru demisia de onoare a lui Traian Basescu din functia de presedinte. Asta in paralel cu o ancheta parlamentara asupra SRI si SPP in legatura cu informarile facute de acestea pentru legaturile lui Mircea Basescu in lumea interlopa.
Presedintele Camerei Deputatilor Valeriu Zgonea tace.
Tripleta Ponta-Zgonea-Tariceanu este azi in masura sa ofere Romaniei si partenerilor nostri externi o declaratie oficiala a Parlamentului Romaniei pentru demisia de onoare a lui Traian Basescu.
O vor face liderii mentionati?