În lume există circa 1,1 miliarde de fumători, ceea ce înseamnă că una din cinci persoane cu vârsta peste 15 ani consumă tutun, potrivit unui nou studiu publicat marţi şi realizat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Institutul Naţional al Cancerului (National Cancer Institute – NCI) din Statele Unite, informează DPA.

Consumul de tutun costă economia mondială peste 1 trilion de dolari în fiecare an, iar şase milioane de persoane mor în fiecare an din cauza unei afecţiuni legate de fumat sau de mestecatul tutunului, potrivit estimărilor prezentate de cele două instituţii.

“Industria tutunului produce şi comercializează produse care duc la moartea prematură a milioane de oameni, privează gospodăriile de resursele financiare care ar putea fi utilizate pentru alimente şi educaţie şi impun familiilor, comunităţilor şi ţărilor costuri medicale imense”, arată Oleg Chestnov, director adjunct al OMS.

Circa 80% din populaţia ţărilor cu venituri scăzute şi medii fumează. “Consumul de tutun este mai des întâlnit în cazul grupurilor sărace şi vulnerabile”, subliniază OMS potrivit sursei citate.

OMS şi NCI subliniază că politicile de reducere a consumului de tutun ar putea avea efecte pozitive imense. Dacă fiecare ţară ar creşte impozitul pe vânzări cu 0,80 de dolari per pachet de ţigări, veniturile încasate de stat anual ar creşte cu 140 de miliarde de dolari. Acest lucru ar reduce consumul de tutun, rezultând cu 66 de milioane mai puţini fumători, se mai arată în raportul care citează un studiu realizat în 2016.

Totuşi, OMS subliniază că multe state nu utilizează taxele pe tutun în mod corespunzător – sub 0,4% din aceste cotizaţii sunt direcţionate către finanţarea de măsuri anti-fumat, scrie Agerpres.

4 COMMENTS

  1. e, lasa… bine ca interzicem marijuana, bine ca lasam vanatoarea dar trebuie sa taiem porcul doar cand e nestresat, bine ca comandam 3 Big Mac dar o Diet Coke 🙂

  2. D-le,

    Daca tutunul si alcoolul nu ar exista, oamenii ar trai vesnic, se stie!

    P.S. Tinerete fara batranete si viata fara de moarte – de Ion Creanga (fantana cu apa vesnica, tasnitoarea din curtea scolii si pastila timpului – Viagra).

  3. Daca produsele din tutun s-ar vinde numai prin magazine specializate, respectiv vechile tutungerii, consumul ar scadea cred cu 50%, dar nu se vrea

    • Si sa fie si pe cartela!:))
      Da ce-ar fi sa nu mai fumam pt ca ne duce capul sa gandim ca e nociv?
      ey cred ca dependents de telefonul mobil sau smartphone e mai mare decat cea de tutun si cu efecte la fel de nocive pt sanatate pana la urma. Ce-ar fi sa nu mai avem mobile si sa sunam doar de la telefoanele publice?!
      Cam mult prea mare dorul de comunism, parol

Leave a Reply