Wednesday, November 5, 2025
11.5 C
Bucharest

12 oraşe produc 78% din PIB-ul României, cu 22% din populaţie

Preşedintele Institutului Aspen România, Mircea Geoană, a declarat, joi, la o conferinţă organizată la Cluj, că ţara noastră stă foarte prost în ceea ce priveşte nivelul de urbanizare şi de productivitate, fapt care ne va prinde nepregătiţi pentru revoluţia industrială 4.0.

‘Teama pe care eu o am este că România, şi urbanul mare, şi urbanul mic, mai ales ruralul, ne va prinde complet nepregătiţi pentru această fantastică probă de supravieţuire şi adaptabilitate pe care întreaga umanitate o va avea de parcurs. (…) Există probleme cu privire la nivelul extrem de redus de urbanizare a României. Noi cum putem să credem că vom putea concura în revoluţia industrială 4.0 cu 49% din populaţia României încă la ţară? Primele 12 oraşe ale României produc astăzi 78% din PIB-ul României, cu 22% din populaţie. Restul de 78% din populaţie produce restul de 22% din PIB’, a spus Mircea Geoană.

El a adăugat că aceste cifre indică o ‘productivitate catastrofală pentru majoritatea populaţiei din România’.

Mircea Geoană a mai spus că, pe de altă parte, România investeşte puţin şi în cercetare-dezvoltare, potrivit Agerpres.

‘Suntem probabil ţara care investeşte cel mai puţin în cercetare-dezvoltare din întreaga Europă, suntem undeva la 0,4% din PIB investiţii publice în cercetare-dezvoltare, iar sectorul privat este neîncurajat şi nestimulat să facă acest lucru’, a subliniat Geoană.

Institutul Aspen România a organizat, joi, la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, evenimentul Aspen Day Cluj – City Lab Series , cu tema ‘Economia 4.0: Competenţe inovative şi rolul industriilor noi’.

Printre participanţi s-au numărat ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Werner Hans Lauk, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, preşedintele Institutului Aspen România, Mircea Geoană, Înaltul Reprezentant al Primului Ministru pentru dezvoltarea ecosistemului bazat pe ştiinţă, inovaţie şi antreprenoriat, Adrian Curaj, preşedintele Board-ului ‘Fribourg Capital’, Ion Sturza.


Peste trei milioane de români au ales să se mute în străinătate pentru a munci, România devenind, astfel, a patra ţară din Uniunea Europeană (UE), în funcţie de numărul de emigranţi, relevă un Raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), citat de una dintre companiile româneşti cu profil de activitate transferuri de bani online.

Potrivit sursei citate, cei mai mulţi dintre cei care se mută în afara ţării ajung să lucreze acolo pentru a oferi sprijin financiar familiei rămase în România.

Datele statistice publicate de TransferGo arată că, în ultimii patru ani, 15.000 de români au trimis în ţară, prin intermediul platformei online TransferGo, 280 de milioane de euro.

‘Comunităţile de români din străinătate sunt unele dintre cele mai mari din Europa, iar Marea Britanie nu este o excepţie. Cei mai mulţi dintre românii care au decis să lucreze în Marea Britanie au făcut-o din considerente financiare. De-a lungul anilor, această comunitate a crescut şi a început să fie sprijinită de TransferGo prin servicii inovatoare de transfer de bani. În prezent, această comunitate se confruntă cu un sentiment de incertitudine după Brexit, care are un impact major asupra tuturor comunităţilor de imigranţi de pe acest teritoriu’, se arată în comunicatul citat.

Conform Băncii Mondiale, până la finalul anului 2015, aproximativ 4 milioane de români au emigrat definitiv în străinătate, iar suma totală transferată de către aceştia în România s-a ridicat la 3,2 miliarde de dolari.

Principalele ţări din care s-au trimis bani au fost Italia (937 milioane de dolari), Spania (740 milioane dolari) şi Germania (422 milioane dolari).

 

Hot this week

DNA dă lovitura : reţea cu rezervişti din servicii, fapte penale pentru Georgescu

Percheziții la rezerviști din Servicii și la șeful PNL...

Trump atacă Venezuela cu trupele retrase din România?

Presa americană şi analiştii militari studiază planurile Pentagonului de...

Nicușor Dan, trei greșeli într-un minut

În weekend, președintele României Nicușor Dan a oferit 3...

Se pregăteşte un nou eşec uriaş al României : programul de înarmare SAFE

La finalul lunii noiembrie, România trebuie să predea Comisiei...

“Faza Zero”a atacului declaşat de Rusia asupra NATO

Institutul pentru Studiului Războiului (ISW) continuă să evalueze faptul...

Topics

DNA dă lovitura : reţea cu rezervişti din servicii, fapte penale pentru Georgescu

Percheziții la rezerviști din Servicii și la șeful PNL...

Trump atacă Venezuela cu trupele retrase din România?

Presa americană şi analiştii militari studiază planurile Pentagonului de...

Nicușor Dan, trei greșeli într-un minut

În weekend, președintele României Nicușor Dan a oferit 3...

Se pregăteşte un nou eşec uriaş al României : programul de înarmare SAFE

La finalul lunii noiembrie, România trebuie să predea Comisiei...

“Faza Zero”a atacului declaşat de Rusia asupra NATO

Institutul pentru Studiului Războiului (ISW) continuă să evalueze faptul...

A murit cel considerat cel mai frumos bărbat din lume

Actorul suedez Björn Andrésen, cunoscut pentru rolul său din...

Molima gripei aviare explodează din nou în Europa

Virusul gripei aviare se răspândește rapid în Europa, cel...

Bill Gates, avertisment uriaş despre China

În cursa pentru dezvoltarea următoarei generații de reactoare nucleare,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img