Mesajul postat de Jurnalul national pentru aniversarea mea de azi

Trăiesc vremurile astea cu apăsare, dar şi cu speranţă. Sunt multe
lucruri care nu-mi plac, din tot ce mă înconjoară. Aş vrea să mă pot
detaşa, implicarea personală mă face uneori să-mi pese prea mult, cu un
consum inerent. Proiectele profesionale îmi consumă cea mai mare parte a
timpului şi energiei. Nu regret, pentru că sunt foarte mari satisfacţii şi
ai sentimentul că ceea ce faci e de folos pentru mulţi oameni.

Cei care apreciază emisiunile de la Antena 3 (Punctul de întâlnire în
fiecare duminică şi La ordinea zilei, de luni până vineri) şi ceea ce
scriu în Jurnalul Naţional şi Săptămâna financiară trebuie să stie că sunt
multe presiuni din partea actualei puteri. Că lupta nu e uşoară,
tentaţiile lor sunt mereu abuzive, cu siguranţă imorale şi nu de puţine
ori ilegale. Derapajele lor sunt din ce în ce mai grave. Prin atacarea
noastră, a jurnaliştilor, oamenii puterii încearcă de fapt să spargă
oglinda ce le arată chipul lor strâmbat de ură, ridat de crisparea
incompetenţei. Este al treilea regim sub care-mi fac meseria de jurnalist.
Ei au trecut, noi am rămas. Sunt foarte mulţi oameni pe care-i simt
solidari cu lupta noastră, cu provocările pe care le lansăm pentru a fi
cât mai aproape de adevăr. N-am pretenţia că sunt cel fără greşeală, spun
doar că pledoaria mea zilnică în calitate de jurnalist e convingerea unui
om sincer, care spune ceea ce crede, cu bună credinţă şi din dorinţa de a
se îndrepta atât de mult lucruri strâmbe în ţara în care trăim cu toţii.

Viaţă de jurnalist e foarte frumoasă, extrem de solicitantă şi plină de
neprevăzut. O provocare continuă. E un breaking news etern. Apar subiecte
importante la prânz, noaptea la 1 sau dimineaţa la 6. Oricând trebuie să
fi pregătit pentru o analiză sau o interpretare corectă a unui eveniment,
în care telespectatorul să creadă. Antena 3 este o televiziune cu mulţi
telespectatori. Numărul lor a crescut spectaculos în ultimul an. Sunt
emisiuni de talk-show cu audienţe foarte bune, la fel şi ediţii speciale
de ştiri. Te apreciază cei care sunt pe aceeaşi undă cu tine şi simt la
fel, că mergem într-o direcţie greşită şi trebuie cumva oprit acest lucru.
Te scaldă într-o mare de lături personajele care adoră puterea şi nu văd
abuzurile ei, din ignoranţă ori din interes bine stimulat. Îmi place
polemica, accept ideea că sunt jurnalişti pro pentru ceea ce sunt eu
contra. Totul este rezonabil cât timp se desfăşoară în limitele decenţei
de limbaj şi comportamental. Selecţia subiectelor e importantă, calitatea
invitaţilor la fel. Nu de puţine ori trebuie să provoci ori să exagerezi
(aşa cum justificat spune jurisprudenţa CEDO în materie de liberă
exprimare) pentru ca să afli un adevăr important, cu impact serios asupra
populaţiei. În tot ceea ce fac azi la Antena 3, pentru mine sunt de
neînlocuit prietenia lui Mihai Gâdea, parteneriatul onest din partea Danei
Grecu şi sprijinul necondiţionat al colegilor care muncesc atât de mult
pentru acest post.

Foarte multe lucruri aş schimba în România: curăţenia oraşelor, finanţarea
spitalelor, infrastructura de anii’ 60 şi nu în ultimul rând, mintea celor
care conduc. Sunt conştient că şi în privinţa mea sunt multe de schimbat,
n-am ajuns încă să fiu mulţumit pe deplin de ceea ce sunt sau ce fac. 

Fără ocolişuri, n-are rost să ne minţim. Viitorul ţării noastre în raport
cu nevoile oamenilor este unul destul de sumbru. Au trecut 20 de ani de
când cerem lucruri banale, precum nivel de trai decent, asistenţă medicală
eficientă, nişte autostrăzi şi un pic de bun simt de la guvernanţi.
Fiecare ştie în ce măsură lucrurile acestea au fost rezolvate. Povestea că
nu sunt bani e una din marile diversiuni lansate de cei care fac şmecherii
de sute de milioane de euro în plină criză.

Putem doar să sperăm ca va fi mai bine, dar nu văd acum politicieni
providenţiali nici în următorii 20 de ani care să modernizeze din temelii
ţara asta, fără să o eutanasieze în prealabil, cum fac cei de azi. Până
atunci însă, o schimbare e absolut obligatorie. Asta depinde şi de oameni.
Ştiţi cum se spune, Dumnezeu îţi dă, însă nu-ţi bagă în traistă.

Credinţa e importantă, doar cu ea rezişti onorabil în viaţă.

Cu siguranţă, la 41 de ani, aş alege acelaşi drum. Jurnalismul e o meserie
senzaţională, care îţi oferă satisfacţii, te consumă, te umple de
frustrări, îţi dă şanse nebănuite. Pe scurt, o viaţă profesională plină,
aşa cum şi-ar dori oricine. În plan personal, dorinţa mea cea mai
importantă e legată de sănătatea şi stabilitatea familiei mele: soţia,
părinţii, sora, bunica şi multe rude apropiate, care îmi sunt atât de
dragi. Sper să fiu mai puţin tolerant cu nerealizările personale şi să se
apropie rapid momentul maximei împliniri

Multumesc celor care mi-au transmis urari zilele acestea.

42 COMMENTS

  1. Iti dorim sa castigi lupta pe care o duci, in numele nostru, al celor multi care iti impartasim convingerile. Intr-adevar, suntem foarte multi cei care suntem solidari cu tine, dar nu e suficient. Fiecare dintre noi ar trebui sa facem ceva, oricat de putin, sa transmitem celor care ne-au subjugat, ca nu suntem sclavii nimanui.
    La multi si sanatosi ani, Radu Tudor!

  2. Pentru ceea ce faci, ai tot respectul meu, Radule! Pe care te rog să-l adaugi propriului tău respect, respectul de sine. Am pretenţia că discern între bine şi rău, iar experienţa de viaţă mă ajută în sensul ăsta. Nu ştiu dacă cei ca mine sunt mai mulţi sau mai puţini, dar vreau să înţelegi că, în ce mă priveşte, atitudinile tale contează pentru lăuntricul meu.
    La mulţi ani!

  3. La multi ani Radu Tudor! Aveti dreptate don Basescu,nu ne mai crede nimeni suntem pe drumul cel bun in materie de justitie. Se observa cu ochiul liber cum puradeii de pdl-isti terorizeaza populatia dau cu masina peste oameni dau cu sabia si asa-zisa justitie e de rahat.In ziua de astazi daca esti progenitura de pdl-ist poti actiona ca in vestul salbatic iar justitia care este laudata prin rapoarte europene ii protejeaza.,,Putem doar să sperăm ca va fi mai bine…,, si asta doar cand ne va veni mintea la cap si vom iesi in strada si o sa o dam parte-n parte nu infractorii din conducerea tarii.

  4. Sa traiesti ani multi fericiti!

    De la primul paragraf si pana la ultimul ai dreptate.Am vazut ca te implici si personal, ca te afecteaza ceea ce se intampla de aceea, am comentat sa ai grija de inima.
    Ne bucuram ca familia este importanta pentru tine, ne-am fi bucurat si mai mult daca ai fi avut copii,dar daca iti merge bine, ne bucuram oricum.:)
    La 41 nu este nici o diferenta fata de cum era pe la 30, asa ca tot tanar esti,optimist este important sa ramai.
    Sper ca emisiunea de azi nu te tine departe de ai tai prea mult, asteptam sa te revedem desigur.Pentru Dana Grecu si Mihai Gadea avem aceeasi admiratie, dar fiecare are fanii lui.Eu sunt unul din fanii tai si asa o sa ramana.Sunt “un pic’mai mare ca varsta si uneori mi se pare nepotrivit sa folosesc formule oficiale. Iti doresc numai bine si astept sa te revad(cel putin la TV), cu drag.

  5. Nu exista speranta cu acesti politicieni ma refer la toti ,toate partidele.Din pacate cel mai mult s-a construit sub regimul dictatorial Dej-Ceausescu.Si tot ce au facut astia prin munca parintiilor nostrii au furat cei de dupa 89.
    Sistemul multi partide este nociv .Ar trebuii un sistem cu doua partide.Ca la Americani.Romania merege din rau in mai rau.

  6. La multi ani, Domnule Radu Tudor!

    Multumesc lui Dumnezeu ca existati, ca v-a chemat intr-o lucrare deloc usoara, cu sacrificii. Ma bucur ca va stiti rolul in aceasta societate si ca actionati, si va implicati pe masura chemarii.
    Nu va lasati descurajat de acele lucruri care poate nu au fost/sunt cum vi le-ati dori. Toate au un scop, care de cele mai multe ori nu il intelegem. Dar asa cum spuneati, mergem prin credinta, si credinta nu este in ceva efemer, ci in ceva vesnic.

    Va urez ca la final sa puteti spune(ceea ce-mi urez si mie, si tuturor oamenilor):
    “M-am luptat lupta cea buna, mi-am ispravit alergarea, am pazit credinta.”, o alergare care nu a fost in zadar.

    numai bine!

  7. @Radu imi permit si un PS. Considera-l un cadou in ideea ca vreodata iti vei face probleme ca nu vom apuca sa traim centenarul din cauza de incalzire globala. S-a gasit solutia pentru ca macar aceasta amenintare sa nu mai aiba rolul de Sabia lui Damocles, asupra supusilor mioritici 🙂

    Premiul Nobel Pentru Basescu-Boc

    Agentia de presa “Erevan News” este in masura sa inchida pentru totdeauna gurile detractorilor si contestatarilor d-lor presedinte, Basescu Traian, si Prim Ministru, Emil Boc, care sustin ca cei doi nu au facut nimic bun pentru Romania, ba mai mult ca ar fi adus-o in sapa de lemn si ar fi comis genocid impotriva poporului roman.
    Ne putem informa cu mandrie cititorii ca anul acesta Academia Suedeza a primit propunerea de a acorda Premiul Nobel, pentru descoperiri in domeniul Fizicii si Chimiei, d-lor Basescu-Boc, pentru contributia lor majora adusa in combaterea cu eficienta a “Efectului de Sera si Incalzirii Globale” si pe cale de consecinta la salvarea omenirii de la un dezastru ecologic. Descoperirea consta in faptul ca domniile lor pot fi folosite pe post de agent frigorific cu care, la o adica, pot fi inghetate apele (indiferent de salinitatea lor sau de temperatura de la fata locului), astfel incat efectul incalzirii globale sa dispara total. Ambii functioneaza ecologic ( fara freon – se stie rolul nefast al freonului asupra “diluarii” stratului atmosferic de ozon), fara consum mare de energie (doar in cazul d-lui Basescu se inregistreaza o usoara crestere a pretului de functionare, datorita cantitatilor industriale de alcool ingurgitat, iar pentru Boc, vezi dimensiuni) si este suficient ca, deplasati in zona in care este necesara coborarea temperaturii, respectivii sa deschida gura si sa le spuna romanilor ba ca au iesit din criza, ba ca traiesc bine, ba ca nu le scad salariile si pensiile, ba ca nu raman someri etc si apele din respectivul areal ingheta bocna pe loc.
    Domnul Basescu a anuntat ca va dona premiul pentru ajutorarea autoritatilor care se ocupa cu inchiderea spitalelor din Romania, iar d-l Boc a anuntat ca NU.
    A consemnat pentru Dvs.
    Vartan Varujan

    Sa fii iubit
    marcus

  8. La multi ani domnule Radu Tudor, sa va dea Dumnezeu sanatate si putere sa continuati. Cei care mai sunt cu picioarele pe pamant si care inca mai pot vedea realitatea au nevoie de oameni ca dumneavoastra, ca Dana Grecu, Mihai Gadea, Mircea Badea, Victor Ciutacu si toti cei de la Antena 3 si din trustul Intact. Avem nevoie de voci ca dumneavoastra, care sa ne strige necazurile, problemele si abuzurile la care suntem zilnic supusi. Cu toate ca nu facem nimic sa va sprijinim eforturile ( in afara de a va urmari emisiunile si articolele) va suntem alaturi si va multumim.

  9. LA MULTI ANI ,RADULE!sa-ti dea Dunezeu sanatate si putere.Acum ,mai mult ca oricand E NEVOIE DE LUPTA PE FATA. Impreuna cu voi TREBUIE SA REUSIM SCHIMBAREA ALTFEL ‘SE DUCE DRACULUI SANDRAMAUA’ asa cum ne spunea un profesor in Academie. Sanate tie si familiei SI NU TE DA BATUT. MULTI SUNTEM ALATURI DE TINE

    • @vero feminin, sau vero maculin? oricum ar fi veronele, faptu’ ca faci pe prostu’ pe textul lui Radu te descalifica baiete (sau fata?). Radu nu ti-a prezentat “lungimea” pentru a-ti arata tu interesul fata de dimensiuni, ci a transmis o oarecare informatie. Dar esti badaran si nu intelegi ca in astfel de ocazii, indiferent de balele si mucii, care uneori ne definesc, este cazul sa spui celui im cauza “La multi ani!”.
      Asa ca pe modelul tau, iti doresc
      vita brevis
      sa fii vai de capu tau
      marcus

  10. La multi ani!!
    Salut.Am o veste despre o admiratoare a doamnei Udrea:primarul orange de la Vulcan,jud.Hunedoara vrea sa-i ofere titlul onorific de Cetatean de Onoare acestei doamne blonde(dar de fapt e orange),pentru gondola orange ce duce din oras pe un deal.Tare nu??

  11. La mulţi ani şi multe succese! Sănătate maximă, baftă cât cuprinde şi fericire indecent de multă! 🙂

  12. Şi, ca de obicei, un off topic…

    S-a pus mâna pe arme. Ce mai urmează?

    Sigur, se va putea spune că este o exagerare ceea ce veţi citi mai jos, însă vă rog să vă puneţi o întrebare normală şi legitimă: care va fi pasul următor şi când îmi va veni şi mie rândul? Dar, să vedem despre ce este vorba…
    Orice om de bună credinţă poate observa o asemănătoare din ce în ce mai frapantă între începuturile şi evoluţia politică a Gărzii de Fier şi aşa-numitul partid autointitulat democrat şi liberal. Ambele au început pe post de umbrelă politică, cu intenţia să cuprindă şi alte partide sau grupări, indiferent de orientările şi doctrinele politice, şi au fost menite să lupte împotriva… „expansiunii comunismului”. Aşa cum Garda de Fier şi-a avut căpitanul ei, tot aşa şi PDL îşi are Băsescul său, ambii văzuţi ca „arhangheli eliberatori”, adulaţi de masele îndoctrinate. Amândouă partidele s-au declarat a fi de dreapta, iar prin acţiunile lor, s-au dovedit a fi de extremă-dreapta! Făcând abstracţie de criteriul naţionalismului (legionarii şi-ar fi dat şi viaţa pentru ţară, iar pedeliştii nu ştiu cum să o jefuiască mai tare şi să scape mai repede de ea – a se vedea problema „ţinutului secuiesc”…) şi de faptul că Garda de Fier era o organizaţie creştină (în vreme ce portocaliii, în afară de Băsescu, arată că n-au niciun alt Dumnezeu de care să se teamă – închinările pe la biserici cu diverse prilejuri fiind ori de faţadă, ca „să dea bine la popor”, ori din superstiţie!), pe cele două formaţiuni politice le mai unesc:
    – faptul că diferenţele culturale sunt considerate mai importante decât diferenţele sociale (domnul Patapievici, protejatul lui Băsescu, ar putea avea ceva de spus aici…);
    – faptul că drepturile omului nu sunt considerate universal valabile (aici, demonstraţia că pedeliştii – doar cei din vârfurile ierarhiilor, nu orice miner păcălit să treacă la PDL! – sunt DEASUPRA legii şi altor oameni se face zilnic);
    – faptul că propriile puncte de vedere nu pot fi puse în aplicare fiindcă lipseşte dreptul libertăţii de opinie („lipirea” de scaun a propriilor parlamentari…);
    – faptul că unele structuri democratice statale lipsesc (la PDL este, deocamdată, un prim pas, de diminuare a lor – de exemplu, doreşte un parlament redus, ca număr de camere şi de reprezentanţi, urmând firesc pasul desfiinţării);
    – conducerea cu mână forte este văzută ca o modalitate mai bună de guvernare decât democraţia. Aici, preluarea controlului de către PDL asupra tuturor organelor şi organizaţiilor de forţă ale statului poate fi cea mai bună demonstraţie: DNA, ANI, Curtea Constituţională etc., în aceste instituţii nemaicontând legea, ci interesul şi bunul plac pedelist.
    Alte similitudini între cele două partide le reprezintă că ambele au caracter anticomunist, antidemocratic, antiindividualist, antiliberal, antiparlamentar, anticonservator, antiburghez, antiproletar şi, în multe cazuri, anticapitalist. Ambele resping conceptele de egalitarism, materialism şi raţionalism în favoarea acţiunii, disciplinei, ierarhiei, spiritului şi a voinţei. În economie, ambele s-au opus liberalismului (ca o mişcare burgheză) şi marxismului (ca o mişcare proletară) pentru că sunt mişcări economice exclusive bazate pe anumite clase. Ambele formaţiuni politice prezintă ideologia lor ca o mişcare din punct de vedere economic între clase, care promovează soluţionarea conflictului dintre clasele economice în vederea asigurării solidarităţii naţionale. O diferenţă ar fi că PDL susţine o piaţă nereglementată, haotică, într-un sistem economic dezintegrat naţional.
    Atât Garda de Fier cât şi PDL susţin crearea unui stat discreţionar, cu un singur partid permanentizat la putere, care urmăreşte (atunci când nu se gândesc cum să fure voturile) mobilizarea în masă a unei naţiuni şi crearea unui ideal „om nou”, pentru a forma o… „elită” care reglementează prin îndoctrinare.
    Ambele partide cred că o naţiune presupune o conducere puternică, o singură identitate colectivă şi capacitatea de a comite violenţe (arestări preventive…), cu scopul de a menţine naţiunea puternică, atât guvernul legionar cât şi cel pedelist interzicând şi suprimând opoziţia faţă de stat, pe toate căile, fie ele mai mult sau mai puţin democratice, cu tendinţa uzului celor anti-democratice.
    Scriam în titlu că s-a pus mâna pe arme. Bogdan Roman, fiul primarului pedelist (şi şeful organizaţiei PDL din localitate!) din Deta, pe numele său Petru Roman, a înjunghiat cu sabia trei persoane, martorii şi victimele spunând că le-a zis să i se dea „dreptul de şmecher”, adică să-i plătească o „protecţie” de 5.000 de euro. Ca să fie demonstraţia completă, din declaraţia unei victime reiese că la faţa locului au fost inclusiv câţiva poliţişti, care nu numai că n-au intervenit în apărarea victimelor, ci ar fi tăbărât… tot pe acestea!
    Vă daţi seama? Tatăl cel portocaliu a făcut educaţia acestui criminal şi a tolerat astfel de comportamente, întrucât fiul primarului din Deta a mai rănit în trecut şi alţi oameni. Se poate presupune, prin extrapolare, în astfel de caz, că poate aşa a ieşit primar tatăl „măcelarului” cu sabia – cu ajutor interlop? Deci, ne putem aştepta ca, sub protecţia autorităţilor, dacă nu se reuşeşte furtul voturilor, să fim „convinşi” cu armele de către pedelişti ca să se menţină la putere şi să contribuim la bunăstarea lor? Echipamente anti-revoltă au achiziţionat, oficial; neoficial, taxe de protecţie se cer cu sabia-n mână, cu organele de control sau cu arestările preventive. Se testează tot mai mult limitele răbdării populaţiei. Ce mai urmează?

  13. La multi ani si din partea mea ,domnule Radu Tudor.Va
    urmaresc seara de seara ,sunteti vocea noastra in fata
    nenorocirii prin care trece aceasta tara.Cred ca e vorba
    despre o distrugere sistematica si constienta a tot ce
    poate sustine viata in aceasta tara.Iar daca romanii se
    incapatineaza sa nu moara chiar fara bani,fara spitale,
    fara medicamente,rechinul le va trage si pamantul tarii de sub picioare.Eu il cred in stare.
    La multi ani si sa aveti parte de tot ceea ce va doriti.
    Noi va pretuim si va iubim.

  14. Off topic, ca de obicei:

    Doamna Hossu-Longin nu credea că se vor putea fura voturile! E o vorbă veche: „Milă ţi-e, de milă-ajungi!”. Îmi pare rău pentru dânsa: este printre primele victime! Mulţi, când auzeau că zeci de mii de evrei au fost arşi în lagăre, nu credeau – părea imposibilă cifra! De ce oare, dacă mor câteva milioane de oameni nu credem, dar dacă mor 2-3 e tămbălău mondial? Aşa păţim şi noi: dacă nu ne pregătim pentru furtul voturilor, degeaba ne vom mira, gureşi, DUPĂ AIA! Dacă vom aiura despre fluieraşe de os, soc etc., despre nunţi cosmice şi alte aidoma ciobănaşului mioritic, păţim la fel: morţi, cu oile luate ş.a.m.d.
    Dar, e mai comod să te faci că nu crezi/nu vezi, decât să iei măsuri: o vedeţi pe doamna Hossu-Longin cu bazooka-n mână? Majoritatea intelectualităţii nu este belicoasă, chiar dacă i se aplică biblicul „Pieirea ta prin tine, Israile!”…
    Uneori, a muri te duce să verifici dacă e valabil ce ai crezut/scris despre Dumnezeu, rai…, pe când a lupta e un efort plebeic…
    Îmi pare rău: intelectualii care nu luptă, mă îndoiesc că sunt intelectuali autentici, întrucât tocmai pentru valorile pe care pretind că le apără necesită să pună mâna pe arme – iar asta nu înseamnă neapărat pistoale… Non-combat-ul nu este o dovadă de intelectualism, ba din contră! Dacă nici de la lucrătorii cu concepte, cei care înţeleg cel mai bine situaţia din România, nu putem cere combativitate, atunci de la cine? De la gibonii PDL? Ăia LUPTĂ, da’ pentru Băsescu şi găştile lor din vârfurile puterii! Iar ce-i mai criminal este că BAZA PARTIDULUI (la PDL mă refer), cea care suferă la una cu restul românilor, toate tăierile, creşterile de preţuri, impozitele suplimentare crescute etc., luptă pentru ca vârfurile partidului LOR să îi calce mai abitir cu cizma pe gât! Mulţi masochişti mai trăiesc în România…

  15. Va multumesc, Dle Radu Tudor, pentru regalul pe care ni-l acordati asta seara 24.07.2011) impreuna cu distinsii Dvs. invitati.
    Am semnat azi petitia lansata de excelenta Antena 3.
    Am incercat a atasa o fotografie a unui bronz de la sfarsitul anilor ’20 ai secolului trecut, bronz care atarna pe unul din peretii biroului meu din Franta.
    Dati-mi, daca veti dorii, o adresa unde vi-o pot transmite.
    La mai multe emisiuni!

  16. Am ezitat inainte de a scrie acest mesaj…
    Imi doresc ca baiatul meu pe care-l cheama Radu si care astazi a implinit 5 ani, sa traiasca intr-o Romanie Morala!
    Oare avem puterea sa mai facem ceva pentru ca cei mici sa aiba sanse la o viata mai buna?!

  17. Cred că l-a scăpat gura pe-un martor mai cunoscător în cazul Deta… La un moment dat, un martor zice: „I-a dat lu’ TA-SU 200 de euro, da’ voia 8”… Nu cumva „ta-su” e, taman… PRIMARUL din Deta, cel multlăudat de… confraţii săi portocalii??? NU cumva, având în vedere scorul cu care a luat primarul scaunul, diferenţa a fost cauzată de… „convingerile” unor alegători cu sabia venite din partea fiilor lui???

  18. Am citit majoritatea comentariilor de aici de la lume si vreau sa spun ca suna cam asa: BRAVO NENE RADULE,ITI MULTUMIM CA TE ZBATI SI SUNTEM ALATURI DE TINE.Dar…cam toate comentariile ar vrea sa zica” PANA UNA ALTA BAGATE TU LA INAINTARE CA NOI STAM ACASA TOLANITI IN FOTOLIU CU BERILE IN FATA SI TU REZOLVANE SI PROBLEMELE NOASTRE” CE HAL DE POPOR!!! Faceti faceti fratilor comentarii aici pe net si nu iesiti voi in strada ca sa dati carcioabele alea jos care va conduc ca o sa va rezolve Radu Tudor voua problemele!Sa nu cumva sa iesit fratilor in strada ca o sa coboare dumnezeu pe pamant sa va dea hotii jos de la putere care va fura tara aia de atatia ani.Sunt plecat din Romania de peste 15 ani si cand vad ce e in tara aia imi vine mie sa inebunesc sa ies sa urlu de nebun eu nu stiu cum puteti sa sportati voi asa ceva care traiti in tara aceea. HALAL POPOR!!!

    • Ai dreptate Mos Ion Roata, sau cum ar trebui sa-ti spun: Old John Wheel, Alten Johann Rad, Vecchio Giovanni Ruota, tradus in romaneste=ipocrizie=HALAL POPOR!!!

  19. La multi ani!

    ati spus:

    ”Viaţă de jurnalist e foarte frumoasă, extrem de solicitantă şi plină de
    neprevăzut. O provocare continuă. E un breaking news etern.”

    Asta asa este deoarece traim timpuri profetice, istorie scrisa cu anticipare cu privire la noi Romanii.

    Iata profetia:

    ”Sunt şi şapte împăraţi: cinci au fost, unul este, celălalt n-a venit încă, şi când va veni, el va rămâne puţină vreme.”-Apoc 17:10

    Iata si implinirea:

    cinci au fost:1)1990-1992-Ion Iliescu
    2)1992-1996-Ion Iliescu (primul mandat rezultat din noua Constitutie)
    3)1996-2000-Emil Constantinescu
    4)2000-2004-Ion Iliescu
    5)2004-2009-Traian Basescu
    unu este : 6)2009-???? -Traian Basescu
    celalalt(al 7-lea care este antichristul) n-a venit inca:

  20. stiati ca: Presedintele Traian Basescu este la al 6-lea mandat in cei 20 de ani, anul acesta implineste 60 de ani si este presedinte de 6 ani. El este primul 6 si dupa el mai urmeaza inca doua.Al doilea 6 este America iar al treilea va veni dupa moartea si invierea Romaniei si este un Esau care inainte ne abandonase pierzand astfel binecuvantarea lui Avraam. Si totusi el va veni in lumina, va fi primit de multi si aclamat de intreaga lume si va domni pentru putin timp.

    http://www.youtube.com/watch?v=du2QLkO7fcs

  21. Va urmaresc cu multa si deosebita atentie domnule Raadu Tudor, aproape in toate imprejurarile in care aparetiindiferent ca sinteti la Ordinea zilei sau la Punctul de intilnire sau invitat la domnul Gadea in emisiune. Personal sint convins de veridicitatea afirmatiilor pe care le aduceti in fata opiniei publice indiferent de subiectul abordat si mai cu seama detaliile pe care le aduceti zilnic in ceea ce priveste acest regim odios. Avem nadejde ca prin vocea dumneavoastra si a colegilor dumneavostra, intr-o buna zi sa se mai schimbe ceva in tara noastra si in directia pozitiva …. Dumnezeu sa va apere de toate relele si presiunile la care sunteti supusi si sa va dea multa sanatate si mult succes in demersurile dumneavoastra jurnalistice .

    Cu stima : Gabriel Gal

  22. La multi ani si multa forta in lupta dusa abitir pentru libertate,indiferent de forma pe care acesta o imbraca!!
    Iti citesc de putin timp blogul, iti urmaresc de multa vreme aparitiile tv pe orice subiect si raman intotdeauna uimita de taria, darzenia, inteligenta si perseverenta in a apara principii si valori.
    Am citit cu mare placere mesajul din Jurnal si am ramas in minte cu vorbele memorabile:”Credinţa e importantă, doar cu ea rezişti onorabil în viaţă.”

    Succes Radu si nu uita ca in jurul tau sunt multi oameni ca mine pe care tu nu ii vezi, pentru care esti un model si pentru care trebuie sa iti faci ca si pana acum onorabil datoria!!!!

  23. Buna ziua,

    nu stiam alta cale de comunicare si am ales-o pe aceasta.
    Va apreciez opiniile declarate in emisiunile tv realizate sau la care sunteti invitat.
    De aceea nu imi place sa vad opinii negative.
    Mi-ar face mult bine daca ati avea bunavointa sa dati un raspuns la textul urmator care circula pe e-mail referitor la prezenta numelui dvs in text:

    CEALALTA MIZA A DOMNULUI ARAFAT
    Cu greu mai poti intelege zilele astea, daca romanii chiar isi doresc o reforma a sanatatii sau nu. Pare ca existenta domnului Arafat in Ministerul Sanatatii este suficienta pentru pacientul roman. Reformele nu isi mai au rostul. Sistemul e bun asa cum e.
    ROMANII SUNT MULTUMITI DE ACTUALUL SISTEM DE SANATATE?
    Pentru ce au iesit romanii in strada?Sa apere sistemul actual de sanatate sau efectiv sa il apere pe Arafat.

    Nu am sa repet aiuritoarele declaratii vanturate in ultimele zile pe la televizor, legate de disparitia SMURD, de pacientii saraci care vor plati mult si vor muri in strada, despre golanii bogati care vor sa puna mana pe averea serviciului de urgenta, etc.
    Nu o sa ma refer nici la miza politica a USL, care a descoperit in Arafat instrumentul de distrugere in masa pedelista, ignorand soarta sistemului de sanatate care se prabuseste in lipsa unei noi legi.
    Nu o sa ma refer nici la temerile lui Arafat legate de privatizarea SMURD, ci la miza ascunsa a acestui conflict.
    Domnul Arafat trece in ochii romanilor drept DOMNUL SMURD…si nu de ieri, de azi, ci de vreo 20 de ani. Unii zic ca e patriot si ca Romania ii datoreaza multe. Nimeni nu se intreaba ce datoreaza el Romaniei, de cand a venit aici, in 1981. Nimeni nu ii contesta contributia la implementarea sistemului pentru care statul roman a investit in el, insa e timpul sa vorbim clar. SMURD e SMURD si apartine de Ministerul de Interne. E un serviciu platit de stat, in care statul investeste si care nu e condus de domnul Arafat. Domnul Arafat este chiar remunerat de stat, ca expert SMURD, asa cum reiese din declaratia de interese a domniei sale, in 2011.
    Domnul Arafat are insa treaba cu Fundatia pentru SMURD. De aici vreau sa pornim ca sa intelegem ce anume il nemultumeste pe fostul secretar de stat. Pentru inceput sa vedem ca rost are aceasta Fundatie pentru SMURD si de ce a aparut ea ? Iata ce aflam de pe site:
    “Misiunea Fundatiei pentru SMURD este sa imbunatateasca calitatea vietii persoanelor care locuiesc si muncesc in Romania, prin sprijinirea dezvoltarii sistemului integrat medical si tehnic de urgenta si prim ajutor.
    Fundatia pentru SMURD functioneaza in mod independent, fara sa obtina profit, contribuind la formarea unui sistem integrat de asistenta medicala, tehnica de urgenta si prim ajutor puternic prin intermediul unor parteneriate durabile intre institutiile abilitate, cum ar fi, dar fara a se limita la, Ministerul Administratiei si Internelor, respectiv Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta si Unitatea Speciala de Aviatie, Ministerul Sanatatii, administratiile publice locale şi alte companii şi organisme responsabile şi dornice să se implice în acest sens.
    Fundatia pentru SMURD este o organizatie non-guvernamentala, infiintata in anul 2006, ca persoana juridica privata, non-profit, apolitica, independenta de orice alta institutie sau persoana, romana sau straina.
    Mai interesant devine raspunsul la aceasta intrebare….De ce a trebuit infiintata Fundatia pentru SMURD ?
    Motivul infiintarii Fundatiei pentru SMURD este acela de a gestiona donatiile si sponsorizarile catre SMURD precum si gestionarea campaniei 2% pentru SMURD, conform legii:
    “Conform art. 57 (4) – (6) si art. 84 (2)-(4) din Codul Fiscal, persoanele fizice au posibilitatea sa directioneze doi la suta (2%) din impozitul pe veniturile obtinute in anul anterior catre o entitate nonprofit, unitatilor de cult, precum si pentru acordarea de burse private.”
    Carevasazica, cand cetateanul directioneaza banii, ei nu se duc la SMURD care e finantat de stat, ci la domnul Arafat in ONG. In lipsa unui ONG care sa sprijine activitatea SMURD si sa gestioneze fondurile care nu provin din banii publici, multe donatii si sponsorizari devin inutile si imposibil de gestionat. Ele fie trebuie refuzate, fie varsate in conturile institutilor publice, in structura carora functioneaza SMURD, devenind uneori imposibil de utilizat si de accesat in scopul pentru care au fost efectuate.
    Lucrurile incep sa devina un pic mai clare.Deci domnul Arafat strange bani prin Fundatia SMURD in numele serviciului SMURD.
    Citind mai departe pe site aflam ca nu ii place concurenta si ca din pacate exista si oameni rai care ii pun la indoiala corectitudinea.
    Urmarind toate aceste lucruri va intrebati probabil despre cati bani e vorba ? ….de multi bani,fireste. Iata ce aflam de pe site…
    “Potrivit raportului de activitate 2010 – 2011, Fundaţia pentru SMURD a avut venituri totale de 8,6 milioane de lei şi cheltuieli de 2,9 milioane, înregistrând astfel un excedent de 5,7 milioane de lei, adică aproape 1,3 milioane de euro . Din redirecţionarea a 2% din impozitul pe venit, Fundaţia pentru SMURD a obţinut, în perioada 2010-2011, 4,9 milioane de lei, în creştere cu aproximativ 86% faţă de perioada anterioară. Potrivit statutului, profiturile obţinute în urma activităţii, pot fi distribuite sau investite numai pentru realizarea obiectivelor Fundaţiei.”,iar un ONG un are voie sa aibe profit la final de an.Ce se intampla cu banii ce nu au fost cheltuiti?Adica 1,3 milioane euro.Se impart intre membrii fundatiei ca venituri.
    Va intrebati acum,avand toate aceste date, ce anume l-a nemultumit pe domnul Arafat la noua lege ? Va spun eu…un articol prin care SMURD(institutia MAI) va putea primi donatii in mod direct. La fel si spitalele care vor deveni fundatii, tocmai pentru a putea primi in mod direct sponsorizari si donatii,fara interventia unor ONG-uri. Iata articolul din noua lege….
    “Art. 27 (1) Finantarea programelor nationale de sanatate se realizeaza:
    – de la bugetul de stat
    – din veniturile proprii ale Ministerului Sanatatii
    – din bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate
    – de la bugetul de stat si din veniturile proprii ale Ministerului Sanatatii, prin transferuri din bugetul Ministerului Sanatatii catre bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate
    – din fonduri externe rambursabile si nerambursabile
    – din veniturile proprii ale ministerelor si structurilor de executie abilitate acestui scop
    – din donatii si sponsorizari
    – din alte surse, potrivit legii
    b) Asistenta integrata de urgenta – asistenta asigurata de institutiile medicale acreditate de catre Ministerului Sanatatii pentru participarea la sistemul national de asistenta medicala de urgenta si de prim ajutor calificat, institutii ale Ministerului Administratiei si Internelor si/sau din structura autoritatilor publice locale, precum si de Serviciul de Telecomunicatii Speciale prin Directia pentru apel unic de urgenta 1-1-2. Ea include ansamblul de masuri si activitati cu caracter logistic, tehnic si medical, destinate in principal salvarii si pastrarii vietii”
    Ca atare,banii pentru SMURD nu vor mai trece prin mainile Fundatiei domnului Arafat.
    In final,va propun sa privim si lista colaboratorilor din Fundatia pentru SMURD….va asigur ca e plina de surprize si sa vedeti intre cine se impart banii.
    Consiliul director Fundatia pentru SMURD
    – Dl. Dr. Raed ARAFAT, Presedintele Consiliului director
    – Dl. General locotenent Vladimir SECARA, Vice-presedintele Consiliului director, Inspector General, Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta
    – Dl. Adrian DITA, Director Corporate Affairs, IRS Management Group
    – Dl. Frank HAJDINJAK, Director General, E.ON România
    – Dl. Emil HUREZEANU, Scriitor, publicist si reputat analist politic
    – Dna. Mihaela RADULESCU, Realizatoare si moderatoare consacrata de emisiuni de radio si televiziune
    – Dl. Alex SERBAN, Senior Partner, Serban & Musneci Associates
    – Dl. Radu TUDOR, Editorialist, analist pe probleme militare „Jurnalul National”
    Nu-i asa ca devine limpede motivul pentru care vuvuzelele lui Voiculescu ,Vantu si Elan au sarit cu manipularile ? Li se taie fondurile si li se duce monopolul de izbeliste.
    Cred ca era momentul ca lumea sa afle toate aceste lucruri despre minunatul domn Arafat. Si despre o confuzie, pe care nimeni nu vrea sa o clarifice, fiindca nu se mai poate manipula informatia, cum ca SMURD se desfiinteaza, obiectul a numeroase petitii fara subiect in fond, fiindca in lege nu scrie asa ceva.
    ASA CA VA INTREB DIN NOU.PENTRU CE AU IESIT ROMANII IN STRADA?

    • Am tot dat raspuns acestei mizerii basiste si securiste. Sunt numai minciuni acolo, toti banii fundatiei se duc pina la ultimul leu spre dotarea logistica a SMURD si pregatirea cadrelor, dotarea sediilor. Cu banii acestia donati voluntar sunt salvate vieti zi si noapte in Romania

  24. LA MULTI ANI CU SANATATE SI SA AI PUTEREA SA CONTINUI TOT ASA ,TE URMARESC CU TOTA PLACERE LA TOATE EMISIUNILE TALE. MULT NOROC SI TOT INAINTE.
    .

Leave a Reply