Saturday, October 10, 2026
25.8 C
Bucharest

Conflictul premier-presedinte, pacatul originar al democratiei romanesti

Analistul politic Cristian Pârvulescu, a comentat, la “Punctul de întâlnire”, de la Antena 3, conflictul existent între Preşedinţie şi Guvern, despre care a afirmat că este “păcatul originar” al democraţiei româneşti.

“Avem o serie de evenimente politice de suprafaţă şi o criză de regim care ţine de natura relaţiilor dintre preşedinte şi primul ministru. Şi până nu vom rezolva instituţional acest păcat originar al democraţiei româneşti vom avea întotdeauna această criză”, a spus analistul Cristian Pârvulescu, la Antena 3.

“Criza de regim ajunge într-o fază acută cam la 6 luni de la începerea unui mandat prezidenţial”, a spus Pârvulescu, dând ca exemplu episodul din iunie 2005, când relaţiile dintre Traian Băsescu şi Tăriceanu s-au răcit până la a deveni ostile.

“Există o contradicţie între puterea primului ministru şi legitimitatea electorală a preşedintelui”, a mai spus Cristian Pârvulescu.

Hot this week

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

Topics

”Rusia a început deja războiul pe care Europa refuză să-l vadă”

”Războiul din umbră al Rusiei cu Europa intră într-o...

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va fi eliminat din fruntea AUR?

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va...

Franța își întărește capacitatea nucleară militară

Președintele francez, Emmanuel Macron, a asistat marți dimineața la...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img