Stire Agerpres, 5 februarie 2014
Preşedintele Traian Băsescu l-a asigurat miercuri, la Ankara, pe premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, că Primăria Capitalei a declanşat procedurile pentru alocarea unui teren pentru o moschee.
“Aş vrea să încep cu o problemă care a fost în oarecare dispută azi dimineaţă. Am verificat şi vă pot spune că, într-adevăr, Primăria Capitalei a declanşat procedurile pentru alocarea unui teren pentru o moschee”, i-a spus Băsescu premierului turc, în debutul întrevederii cu acesta.
Şeful statului român se află miercuri şi joi într-o vizită de stat în Republica Turcia.
Miercuri, Traian Băsescu a avut întrevederi cu omologul turc, Abdullah Gül, cu premierul Recep Tayyip Erdogan şi cu preşedintele Marii Adunări Naţionale, Cemil Çiçek.
De asemenea, preşedintele Băsescu a avut o întâlnire şi cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Republica Turcia.
Urmează ca joi Traian Băsescu să participe la Forumul economic româno-turc pentru investiţii şi comerţ, după care va vizita Platforma de producţie a Corporaţiei pentru Industriile Aerospaţiale din Turcia (TAI) şi Centrul naţional de simulare pentru instruirea piloţilor pentru avioanele de lupta F-16.
PS : Basescu a spus duminica 5 iulie ca Ponta pune in pericol securitatea nationala, ca el a decis constructia unei moschei in Bucuresti.
http://radu-tudor.ro/inapoiatul-de-basescu-musulman-amenintare/
Raspunsul Muftiului Cultului Musulman
Șeful Cultului Musulman din România, Muurat Iusuf, a declarat luni, într-o conferință de presă, la Constanța, că este consternat de afirmațiile fostului președinte Traian Băsescu, potrivit căruia construirea la București a celei mai mari moschei din Europa și a unei universități musulmane reprezintă un risc pentru securitatea națională.
“Opinia publică se dorește a fi divizată de un conflict politic cu tendințe confesionale. S-a spus (Traian Băsescu — n.r.) că după construirea moscheii centrale din București vor sosi și studia în România 6.000 de studenți musulmani și țara noastră va devin centru al islamului din Balcani. Eu garantez că niciodată în țara noastră nu se va înființa o universitate teologică musulmană și, mai mult, nu există 6.000 de studenți teologi musulmani în Bulgaria, Bosnia și Macedonia, la un loc! (…) Fostul președinte Băsescu să nu implice Cultul Musulman într-un conflict politic cu pretext religios!”, a subliniat muftiul Muurat Iusuf.
Acesta consideră că declarațiile lui Băsescu riscă să divizeze societatea românească pe criterii confesionale, să lanseze false subiecte de dezbatere, precum și o posibilă “vânătoare de vrăjitoare”, fapt care este fără precedent, în opinia șefului Cultului Musulman.
“Regret să constat că fostul președinte a fost dezinformat pe tema viitorului nostru lăcaș de cult din București și, la rândul său, a pus în circulație aceste informații, dar pentru a restabili adevărul îi reamintesc că în cadrul a două vizite oficiale efectuate în Turcia, în 2011 și 2014, când l-am însoțit, a căzut de acord cu omologul său să acorde terenuri în București pentru construirea acestei moschei și a unui cimitir musulman. Reciproc, președintele turc și-a asumat obligația punerii la dispoziție, la Istanbul, a terenurilor necesare construirii unei biserici creștine românești și a unui cimitir, pentru comunitatea românească din metropolă, acorduri care au și fost finalizate, acum”, a declarat muftiul Muurat Iusuf.
Liderul spiritual musulman și-a arătat nedumerirea și față de interpretarea dată realizării proiectului moscheii din București, reamintind că, până de curând, fostul președinte al României se mândrea cu faptul că a cununat în tinerețe o familie de tătari dobrogeni, de confesiune musulmană.
“Fostul președinte nu este străin de faptul că în cei zece ani de când conduc comunitatea musulmană din România am activat permanent în spiritul combaterii și propagării extremismului confesional în rândul credincioșilor noștri, că m-am preocupat în permanență să păstrez caracterul tolerant, pașnic al învățăturilor noastre religioase și să cultiv armonia interconfesională ce caracterizează societatea românească în general și spațiul dobrogean, în particular. O moschee cu aproximativ 1.500 de locuri pentru celebrarea slujbelor la marile sărbători religioase de peste an, adică cu un număr dublu față de cea construită de Regele Carol I în 1910, permite îndeplinirea adevărate meniri a Muftiatului Cultului Musulman din România, de a organiza ritualurile religioase în spații autorizate, cu personal autorizat și școlit în instituții de educație oficiale și nu pe stadioane sau în case de rugăciune clandestine, de către așa-ziși imami, nerecunoscuți de noi, despre care nu se știe ce învățături propăvăduiesc. Această moschee, conform tradiției islamice, dar și creștine, deopotrivă, ar urma să beneficieze de anexe precum o cantină socială de o sută de locuri și două săli de curs pentru predarea Coranului la cursurile școlii de duminică”, a explicat imamul.
Potrivit muftiului Iusuf, proiectul ce va fi ridicat pe un teren acordat de Primăria București, cu suprafață de circa 11.000 mp, ar avea nevoie de un buget de aproximativ trei milioane euro, banii urmând să fie asigurați de Republica Turcia, prin intermediul Departamentului de Stat pentru Culte de la Ankara (DIYANET), instituție ce a finanțat în ultimii 25 de ani majoritatea proiectelor de construire și reabilitare a lăcașelor de cult musulmane din România.
Muurat Iusuf a atras atenția, în final, asupra pericolului ce rezidă din divizarea societății pe criterii religioase.
“Eu sunt la fel de bun român, cetățean loial țării mele ca și fostul președinte Băsescu. Bunicul meu este erou, căzut pe câmpul de luptă în slujba patriei în cel de-Al Doilea Război Mondial și cei din familia mea au luptat în toate războaiele pentru apărarea și întregirea patriei. De asemenea, în România modernă se regăsesc în toate structurile de decizie și putere funcționari fideli statului, angajați atât în structurile Ministerului Apărării Naționale, cât și ale Ministerului de Interne, în Guvern și Parlament. Și, în acest context, nu înțeleg, în acest caz, de ce trebuie ca fostul președinte să afirme public că trebuie analizată în CSAT oportunitatea construirii unui edificiu religios musulman?”, s-a întrebat șeful Cultului Musulman din România.
Ideea construirii la București a celei mai mari moschei din Europa și a unei universități musulmane pentru 6.000 de studenți reprezintă un risc pentru securitatea națională, a afirmat duminică fostul președinte Traian Băsescu.
“Avem un premier care stă pitit pe la Istanbul. (…) Dar a luat decizia cu moscheea, ceea ce ne face să ne gândim că a fost operat la cap, nu la picior. E o poveste care dacă n-ar fi tragică ar fi comică. În momentul în care islamismul se extinde către Balcani (…), prim-ministrul nostru (…) hotărăște să aprobe construcția celei mai mari moschei din Europa, pe lângă care să funcționeze o universitate pentru 6.000 de studenți. Nu există risc mai mare de securitate națională decât să aduci studenți musulmani în România și de aici să-i și exporți prin Europa (…) Cred că astfel de decizii sunt cel puțin nesăbuite, dacă nu antinaționale”, a spus Băsescu în discursul ținut la ședința reprezentanților organizațiilor județene ale PMP din regiunea Sud Muntenia, desfășurată în localitatea argeșeană Budeasa.
D-le Radu Tudor, va propun o corectura la titlu, adica “Cel mai mare mincinos Basescu”. Sper sa fiti de acord cu ea, deoarece corespunde realitatii.
😉
Lasa titlul asa cum este ca pana si D-l Tudor e intr-o mare dilemma. Greu de spus care dintre coabitanti este cel mai mare mincinos! Inca nu au trecut linia de sosire asa ca lupta pentru trofeu continua!
Nu poate fi mai mare mincinos ca Il Dottore Ponta zis Pinocchio
Şi urlă în gura mare că vrea pază cînd tot el provoacă oamenii sau îi încaieră prin minciuni şi manipulări oribile.
coabitarea continua!
“Aş vrea să încep cu o problemă care a fost în oarecare dispută azi dimineaţă. Am verificat şi vă pot spune că, într-adevăr, Primăria Capitalei a declanşat procedurile pentru alocarea unui teren pentru o moschee” (Psihopatul naţional, 5 februarie 2014).
“Avem un premier care stă pitit pe la Istanbul. (…) Dar a luat decizia cu moscheea, ceea ce ne face să ne gândim că a fost operat la cap, nu la picior. (…)” (Psihopatul naţional, 5 iulie 2015).
Cine trebuie să se opereze la cap, pramatie? Puah!
Coabitantii!
**CASA ALBĂ CĂTRE LIDERII UE: GĂSIŢI O SOLUŢIE PENTRU GRECIA** asta se vede pe micile ecrane şi spun eu : tot ca să nu se alieze cu rusia.
Ai drepatate doar partial! In curand va aparea doamna aia pe nume Victoria Nuland cu celebrul “Fuck Europe Union” si gata! Se rezolva cum s-a rezolvat si in Ukraina dupa ce si-a manifestat madam Nuland acel “Fuck EU”! Nu de alianta cu Rusia e vorba ci de lupta comuna USA-Rusia impotriva Uniunii Europene si a monedei Euro. SUA are nevoie de control NATO in Europa iar Rusia are nevoie sa puna pe butuci Uniunea Europeana cea de care spunea madam Victoria Fuck EU! Asa ca Tsipras vrea sa impace si capra si varza! Si va reusi caci slabirea UE si a monedei euro, daca nu chiar destructurarea, este o dorinta comuna USA-Rusia. Sa vedem cum se va reimparti Europa din nou dupa ce isi duce Tsipras treaba la bun sfarsit. Se vor pastra granitele stabilite dupa al 2-lea razboi mondial sau se vor trasa altele? Foarte interesant ca dupa referendum a fost felicitat imediat si in direct la telefon de Putin iar dupa caricatura de negociere de aseara, cand grecii s-au dus cu mainile in buzunar si cu zambetul pe buze sa mai faca putina bascalie de marii lideri europeni, l-a sunat Tsipras imediat in direct la telefon pe Obama pentru raport care s-a conformat si a tras-o de ciuf pe Merkel tot in direct la telefon! Saptamana viitoare apare in prim plan madam Nuland!
asa …dar Basescu nu s-a laudat ca el va construi cea mai mare moschee din Europa cum se lauda nebunul de ponta pe 11000mp, citez “Primăria Capitalei a declanşat procedurile pentru alocarea unui teren pentru o moschee” , nu s-a laudat el ca va face si va construi cea mai mare cea mai tare moschee . Megalomania lu ponta este nociva!
daca sunt adevarate cele de mai sus si nu ma indoiesc, se poate spune ca avem de-a face cu unul din cei mai mincinosi oameni politici de la noi ! Este incredibil cine ne-a condus, de necrezut cat de mincinos este acest individ. El stia ca se fura dar, vezi doamne, el si-a facut datoria. De necrezut !
….deci sa inteleg: Basescu “a comandat” o moschee in 5 februarie 2014, iar Ponta, constiincios si parolist cum il stim, i-a indeplinit ordinul, LUI – unui dictator tiran – in 25 mai 2015 prin Hotărârea Guvernului nr. 372/2015: http://admin.stiripesurse.ro/media/other/201507/media-143619649686882300.pdf.
PLUS…..Ceva nu mi se leaga aici. Daca Basescu a cerut moscheea in 2014, de ce apare in HG ca a fost ceruta de “Ministerul Afacerilor Externe […care] a solicitat Primăriei Municipiului București, prin adresa nr.b1-1/13343 din 1 octombrie 2012, alocarea unui teren care să servească construirii unei moschei, proiectul urmând a se realiza pe bază de reciprocitate cu partea turcă, ca urmare a dialogului purtat cu partea turcă încă din anul 2004.”
Care e totusi adevarul? S-a dat ordin pe unitate sa fie albit Ponta? Ah ar mai fi si solicitarea de a avea un link spre articolul de pe Agerpress. E cam ciudat ca singurul ziar care a preluat stirea sa fie doar Jurnalul.
o, da sa nu il subestimezi pe ponta. este foarte aproape la minciuni. e doar o chestiune de timp pana cand il depaseste pe base, sau va faceti ca nu pricepeti.
pai guvernul a aprobat. si de ce sa nu o faca cea mai mare din europa , desi in romania sunt 0,3 % musulmani , fata de 12% in bulgaria, de exemplu.
basescu i-a promis, ponta e in genunchi in fata lui erdogan. poate ajungem iar pasalac.
tu sa nu il faci mincinos pe ponta, ca citeste blogul si se supara 🙁
…vad ca inca sunt oameni care sunt ametiti de cel mai mare Dusman al poporului Roman(sau convins si occidentalii!) dar cei care l-au sustinut si inca-l sustin, sunt toti ca si el DUSMANI!
….deci sa inteleg: Basescu “a comandat” o moschee in 5 februarie 2014, iar Ponta, constiincios si parolist cum il stim, i-a indeplinit ordinul, LUI – unui dictator tiran – in 25 mai 2015 prin Hotărârea Guvernului nr. 372/2015: http://admin.stiripesurse.ro/media/other/201507/media-143619649686882300.pdf.
PLUS…..Ceva nu mi se leaga. Daca Basescu a cerut moscheea in 2014, de ce apare in HG ca a fost ceruta de “Ministerul Afacerilor Externe […care] a solicitat Primăriei Municipiului București, prin adresa nr.b1-1/13343 din 1 octombrie 2012, alocarea unui teren care să servească construirii unei moschei, proiectul urmând a se realiza pe bază de reciprocitate cu partea turcă, ca urmare a dialogului purtat cu partea turcă încă din anul 2004.”
Care e totusi adevarul? Ca vreau sa inteleg, de manipulari m-am saturat. S-a dat ordin pe unitate sa fie albit Ponta? Nu de alta, dar mai sunt si alte surse din care ne putem documenta. Inclusiv presa turca. Ah… ar mai fi si solicitarea de a avea un link spre articolul de pe Agerpress. E cam ciudat ca singurul ziar care a preluat stirea in 2005 sa fie doar Jurnalul.
….deci sa inteleg: Basescu “a comandat” o moschee in 5 februarie 2014, iar Ponta, constiincios si parolist cum il stim, i-a indeplinit ordinul, LUI – unui dictator tiran – in 25 mai 2015 prin Hotărârea Guvernului nr. 372/2015: http://admin.stiripesurse.ro/media/other/201507/media-143619649686882300.pdf.
PLUS…..Ceva nu mi se leaga aici. Daca Basescu a cerut moscheea in 2014, de ce apare in HG ca a fost ceruta de “Ministerul Afacerilor Externe […care] a solicitat Primăriei Municipiului București, prin adresa nr.b1-1/13343 din 1 octombrie 2012, alocarea unui teren care să servească construirii unei moschei, proiectul urmând a se realiza pe bază de reciprocitate cu partea turcă, ca urmare a dialogului purtat cu partea turcă încă din anul 2004.”
Care e totusi adevarul? S-a dat ordin pe unitate sa fie albit Ponta? Ah ar mai fi si solicitarea de a avea un link spre articolul de pe Agerpress. E cam ciudat ca singurul ziar care a preluat stirea sa fie doar Jurnalul.
Sa ne reamintim un moment interesant pe care domnul Radu Tudor si Antena 3 l-ar vrea uitat.
https://www.youtube.com/watch?v=XgyJ2fEFBjg
Seara in care Antenele au intors armele si domnul Radu Tudor inca nu aflase . JENANT
esti vai de capul tau
E vorba de incredere ,nu mai prezentati garantia ca spuneti adevarul. Acela a fost momentul in care spuneati ceea ce gandeati cu adevarat, iar ceea ce a urmat m-a facut sa imi pierd increderea in dumneavoastra si in Antena 3.
Am urmarit clipul pe Antena 3 si as vrea sa stiu de ce este intrerupt dupa cuvantul “teren” .
“Aş vrea să încep cu o problemă care a fost în oarecare dispută azi dimineaţă. Am verificat şi vă pot spune că, într-adevăr, Primăria Capitalei a declanşat procedurile pentru alocarea unui teren……”.
Sa va credem pe cuvant?
Credeti ce vreti si ce puteti…
astea sunt noile repere sociale,morale, politice aduse de ponta in romania: erdogan si turcia. a fost si renzi. e greu de inteles. turcia are un singur premiant nobel, in literatura, la o populatie acum de 75 milioane.
n-are nici o treaba ponta cu musulmanii. le linge mana ca mai importa de la noi un mar, o chifla.
parca iti doresti ca sudul sa ramana pasalac si ardealul autonom.
Pai atita timp cat Guvernul Romaniei nu da nici un ban pentru construirea acestui asezamint ,iar Guvernul Turc a facut acelasi lucru , prin acordarea unui teren pentru a se construi un lacas de cult si un cimitir , iar toate acestea s-au convenit si aprobat de catre Popeye The Sailor , de ce trebuie sa intervina un individ pe care istoria il va pune in cosul de gunoi , sa inflameze spirite si sa creeze un conflict acolo unde acesta nu exista ? Si apropos Pasalic nu mai ajungem , ca deja suntem colonie . Moscheea nu o construieste nici Ponta , nici Basescu ci statul turc . Sau poate ii trebuia domnului ex Presedinte , un “comision ” sa mearga treaba mai repede si mai bine ? 6000 de studenti , nu 6000 de mineri , sau altceva vin ( daca vor veni ) sa studieze . Cati studenti straini musulmani erau in Romania inainte de 1989 ?
Daca esti operat la picior, conform zicerii lui Basescu, sigur gandesti cu picioarele. Daca mergi pe firul logic al celui ce a mai dat poporului roman o pilda, cum ca iarna nu-i ca vara, daca esti operat la spate, musai ca gandesti cu ….crl.
basescu a prpmis o moschee, nu cea mai mare moschee din Europa + universitate de 6000 de studenti. ia incercati sa vedeti diferenta. si apropos, ce a a mintit basescu, unde e minciuna?
https://daciapamantulzeilor.wordpress.com/2015/07/06/de-ce-ne-temem-de-moschei/
Iar avem ce avem cu altii. Turcia este o mare putere regionala, atat pe plan militar cat mai ales pe plan economic. Ar trebui sa tinem aproape de vecinii nostri poate invatam ceva si din lectia turceasca.
Daca dl. Basescu a promis ceva ar fi frumos sa se tina si de cuvant.
Nu vreau sa-i mai reamintesc ex presedintelui ca scoala de aviatie turca este una dintre cele mai redutabile din lume, ca tot a fost pe acolo si cred ca n-a retinut mare lucru.
Ati fi fost mult mai credibil daca ne-ati fi trimis si link-ul din agerpres in care este publicata stirea. Sau macar un document scanat relevant. Pana atunci, raspunsul dvs. prin singularitatea lui, apare suspect.
fa bine si cauta sa te lamuresti, suspiciosule. succesuri!
Reactia dvs. orgolioasa, agresiva si ironica m-a surprins si dezamagit. O cerere de a cita sursa este normala pentru unii dintre noi care v-au urmarit pana acum cu interes si care nu au la dispozitie timpul si resursele dvs. de documentare. Pana atunci rezultatele “succesurilor” le veti culege din pacate dvs. prin maniera raspunsurilor de acest tip. Ultima intrebare, caci oricum ati mai pierdut un cititor: de pronumele de politete ati auzit?
stimate vio, cand am precizat Agerpres in postarea mea speram ca ati inteles ca aceea este sursa. Cand faceti misto-uri ieftine sa va asteptati la replica pe masura. PS : Pronume de politete de un nickname pe net? Care dintre ele : Vio sau alb601 ? Sunteti de ris…
Stimate Domn,
Nu va intrebam, daca in cautarea mea pe arhivele Agerpress, la data indicata as fi gasit informatia respectiva. Este motivul pentru care mi-am exprimat indoiala, si din cate am observat nu sunt si gurul.
Acum nu mai cred nici ca daca mi-as fi dat numele adevarat as fi primit un raspuns politicos. Va rog recititi ce am scris ca sa gasiti locul unde am facut “mistouri ieftine”. Nu-mi permit. Spiritul polemico-agresiv al dumneavoastra, de apreciat de altfel in emisiuni, nu are ce cauta in comentarii in care nu sunteti atacat cum a fost cel al meu. E parerea mea. Am cautat in arhiva Agerpress la data indicata si nu am gasit informatia. De aceea am comentat ca ar fi fost mai bine daca am fi avut stirea. Si dupa cum vad, nu sunt singurul. Cine se face de tot rasul, vor evalua cei care vor avea rabdare sa citeasca aceste randuri. Eu sunt linistit … Dar, trecand peste insulta ca as fi de tot rasul: Ne ajutati pe mine si pe domnul de mai sus sa gasim si noi informatia pe care ati prezentat-o? Va multumesc anticipat daca o faceti.
va doresc succes la cautari, nu obisnuiesc sa inlocuiesc google pt altii
Si madam Ceausescu striga “dovezi, dovezi!”
http://www.opinia1.ro/ponta-da-posibilitatea-sa-ne-intoarcem-pe-vremea-securitatii/
Exista o explicatie marca Basescu! Era sub influenta bauturilor alcoolice cand a spus asta! Pe modelul raspunsului dat lui Sarbu ala de la UNPR!
PS: Sper sa nu fi fost beat cand a vorbit cu Erdogan desi la asta totul e posibil!
DE CE SUNT IMPOTRIVA CONSTRUIRII CELEI MAI MARI MOSCHEI DIN EUROPA LA BUCURESTI?
Luna trecuta, premierul Victor Ponta, cel care nu de mult s-a declarat mandru ca este roman si ortodox si actualmente sa bucura de ospitalitatea Turciei, a dat unda verde construirii celei mai mari moschei din Uniunea Europeana in Bucuresti, Romania (Hotarararea de Guvern 372/2015). Pentru a realiza acest mega proiect, statul Roman a donat (gratuit) un teren de 11.295 mp pe langa RomExpo/Casa Presei Libere. Constructia va fi finantata de statul turc, care apoi va asigura si administratia moscheii si numirea imamilor (preoti musulmani) prin ministerul turc pentru religia musulmana (Diyanet İşleri Başkanlığı).
La prima citire parea destul de socanta stirea: Romania este una din tarile din UE cu cel mai mic numar de musulmani, iar musulmani din Romania traiesc intr-o majoritate covarsitoare in Dobrogea si nu in Bucuresti, unde ei sunt doar 10.000 la numar si care au, conform ambasadorul turc, deja 22 de moschei si locasuri de rugaciuni. Pentru ce in lumea se construeste la Bucuresti CEA MAI MARE MOSCHEE din EUROPA?
Raspunsul este destul de neasteptat pentru cei care nu au urmarit politica externa a Turciei din ultimii 10 ani: NEO-Otomanism. Turica considera perioada imperiul Otoman una stralucita nu doar pentru turci, da pentru toate popoarele cucerite si apoi integrate (fortat) in imperiul lor. Tarile romane au facut si ele parte din imperiul otoman, dar printr-un sacrificiu enorm si nenumarate razboaie ,s-a asigurat o autonomie, care a garantat existenta lor ca state crestine si i-au impiedicat pe Otomani (Turci) sa introduca Islamul in Romania, cum au facut de pilda in Bulgaria, Albania, Kosovo, Bosnia, etc.
Iar ideea construirii acestei mega moschei in Bucuresti are ca scop sa implanteze un monument urias al Otomanismului in fosta lor provincie Romania, si in acelasi timp sa fie si un simbol al proiectului de raspandire a credintei islamice in lume, dar mai ales in Europa. Islamul considera ca acolo unde sunt moschei, tara este musulmana.
Motive pentru care sunt impotriva construirii celei mai mare moschei din Europa la Bucuresti.
Influenta politica si hegemonia unui stat straini.
Sunt convis ca multi vor argumenta: Romania este un stat laic, fiecare cetatean ean este liber sa creada in ce vrea si poate construi lacasuri de cult cum considera el.
De acord, constitutia este cat sa poate de clara in aceste privinta, doar ca aici nu este vorba de o moschee construita de minoritatea musulmana pentru nevoile ei ci de un proiect al unui stat strain care are cu totul alte intentii decat nevoile musulmanilor din Romania, si de fapt vrea sa isi extinda influenta asupra noastra.
Daca comunitatea musulmana doreste construirea unei moschei noi (cum a mai facut-o) sa o faca din bani proprii si fara scopuri ascunse. Iar pana acum nimeni nu s-a impotrivit construirii lacusurilor de cult musulmane, daca au fost facute in conformitate cu nevoile lor reale si bunul simt.
Dimensiunea istoriei sau negarea ei
Statul turc este liber sa evalueze istoria imperiului otoman cum vrea el. Iar experienta si mai ales amintirea noastra ca natie este una total negativa. Marea maioritatea a eroilor nostri nationali, cum ar fi Stefan cel Mare si Sfant, Vlad Tepes, Mircea cel Batran, Mihai Viteazul si multi alti, s-au jerftit in luptele impotriva imperul otoman si a incercarile lui de a ne face pasalic si a construi moschei in tara noastra. Aceste lupte si razboie s-au soldat cu milione de morti,violuri, sclavie si economie prabusita. Dezvoltarea scazuta a Romania de azi, dar si a vecinilor nostri din sud, se datoreaza si acestui imperiu otoman si aspiratiilor lui expansioniste.
Cat de lipsiti de memorie fata istoria noastra putem fi, sa aceptam exact la 300 de ani dupa jerfta lui Constantin Brancoveanu si a celor 4 fii ai lui, construirea acestei mega moschei ca monument al otomanismului in capitala noastra?
Lipsa de recipocitate
De la infiintarea Republicii Turce pana azi, mii de biserici crestine in majoritatea lor ortodoxe, au fost inchise si apoi transformate in muzee sau moschei. Din 1923 statul turc a aprobat construirea unei singure biserci iar cultele crestine din turcia sunt supuse unui sistem aspru de discriminare.
De ce trebuie sa le acceptam turcilor sa faca la noi in tara, ce refuza ei in tara lor noua si altor crestini? Ar fi fost un raspuns corect al guvernului nostru de a oferi macar terenul din Bucuresti la schimb cu un teren in Ankara, pe care si noi sa putem construi o biserica. Statul turc ar fi considerat aceasta propunere o insulta, caz in care si noi trebuie sa le refuzam cererea.
Costuri uriase pentru statul Roman
Terenul donat are o valoare de 17 Millioane de Ron, cca. 4 Milioane de Euro. Nu crede guvernul Romaniei ca banii acestia, care sunt din propietatea cetatenilor Romaniei si nu ai Turciei, pot fi investiti in proiecte care aduc un folos real comunitatii noastre: cum ar fi gradinite, spitale sau aziluri de batrani…?
Cum in Romania tradarea a fost mereu la ea acasa, sunt sigur ca Victor Ponta a ciugulit pe langa operatia care a facut-o in Turcia si un mic baksis de la “inalta poarta”.
Imigratia fundamentalistilor musulmani
Uniunea Europeana sa afla in fata unui val urias de imigranti din Africa si Orientul Mijlociu, majoritatea imigrantilor fiind musulmani. In Occident s-au creat mari comunitati musulmane care nu s-au integrat in societate ci din contra, refuza integrarea si cere respectarea regurilor credintei islamice si de catre comunitatea autohtona.
Cauza este usor de inteles: Religia musulmana ii considera pe toti ne-musulmanii “Kufr” adica necredincios. Acesti necredinciosi trebuie sa isi schimbe religia, trecand la cea musulmana, sau sa “dispara”. Acest complex de superioritate pe care il au musulmanii i-a facut sa creeze comunitati aparte in toate tarile Occidentale in care au imigrat in numar mare. Cine a fost in Londra, Paris, Madrid, Berlin, etc. a vazut despre ce este vorba.
Daca sa realizeaza acesta Mega Moschee in Bucuresti, ea va atrage zeci de mii de pelerini dar si imigranti musulmani in tara noastra.
Sa nu ne mintim pe noi insine: Societatea romananesca va fi considerata de musulmanii fundamentalisti care vor veni in tara noastra una inferioara si dusmanoasa.
Noi suntem crestini, femeile noastre au drepturi egale, mancam porc, bem alcool, am participat cu trupe militare in Irak si in Afganistan alaturi de America. Noi reprezantam tot ceea ce musulmanii fundamentalisti urasc!
Terorism islamic in Romania
Din fericire inca nu a fost un atentat islamic in Romania pana acum. Iar din pacate romanii au cazut deja de mai multe ori victime atentatelor islamistilor, cum s-a intamplat la Madrid si Londra.
Degeaba comunitatea musulmana repeta in nestire ca terorismul nu are legatura cu credinta, caci realitatea pe care o vedem deja zilnic la stiri ne dovedeste altceva. Sunt de acord ca doar putini, poate chiar foarte putini musulmani se implica in acte teroriste. Dar este limpede ca daca Bucurestiul devine o atractie pentru musulmani, poate cea mai mare atractie din Uniunea Europeana, si probalitatea unui atentat terorist va creste.
Am aratat mai sus de ce musulmanii ne desconsidera ca societate si ne considera dusmanii lor, iar daca ne trezim cu sute sau mii de fundamentalisti musulmani in tara naostra, atunci este doar o chestiune de timp pana vom suferi aceleasi consecinte ca si tarile occidentale, adica atacuri teroriste impotriva oamenilor nevinovati.
Cine isi poate dori asa ceva?
https://www.facebook.com/pages/Nu-vrem-mega-moschee-%C3%AEn-Bucure%C8%99ti/378643972325995
Cred ca ai citit multe carti sf. Islamul ii considera pe toti oamenii egali. sa ucizi orice om nevinovat e asemenea uciderii tuturor oamenilor. terorismul nu are religie, si sa denigrezi o religie pentru ca unii se folosesc de ea in justificarea terorismului e injositoare. daca privesti in urma ai sa vezi ca influenta islamului asupra europei a fost una benefica. razboaiele intre natii indiferent de religie sunt, au fost si vor fi din pacate. sunt razboaie si intre state musulmane. vb de neo-otomanism ca si cand ar fi ceva rau. fiecare putere economica,militara incearca sa-si largeasca aria de influenta. Turcia azi e o putere in zona. singura diferenta e ca Turcia nu plaseaza bombe pe teritoriul romanesc , bombe care ne fac tinte. ca avem eroi nationali care s-au razboit cu otomanii e adevarat dar acesti eroi s-au razboit numai cu otomanii? nu musulmanii desconsidera societatea ‘”moderna” ci societatea moderna se indeparteaza de umanitate. ca beti alcool, mancati porc, femeile care sunt mame, fete, surori sau sotii au dreptul sa mimeze scene de sex pt. satisfactia publicului in reclame si filme, ca umbla dezbracate pe strada, da este dreptul vostru si nimeni nu se gandeste sa vi-l ia. dar asta nu inseamna ca si noi trebuie sa facem la fel . in privinta terenului, e dat in folosinta pe 49 ani si nu este donat.este in continuare proprietatea statului. romanii ortodoxi au drepturi egale cu romanii musulmani. si totusi moscheea se construieste din banii statului turc pe cand catedrala din banii tuturor contribuabililor. extremismul apare acolo unde unii incearca sa ingradeasca drepturile celorlalti. sa spui de musulmani ca toti sunt fundamentalisti si extremisti care vor sa faca rau romaniei e neconvingatoare. musulmanii de aici sunt cetateni model apreciati pana si de regele romaniei care a construit in cinstea lor o moscheea pe care musulmanii la randul lor au numit-o Carol dupa numele sau. daca in acele vremuri s-a putut construi o moschee prima cladire din beton armat de catre un rege ortodox din fonduri proprii si nu a fost o problema nu vad care ar fi acuma.
BAI BASISTILOR,DAR IOHANNIS, ALESUL VOSTRU, CE SPUSE ,CA DOAR EL ESTE “INTERESUL NATIONAL”?ACUM S-A ASCUNS CA PROASTA-N PAPUSOI? DAR TOATA PENELIMEA CE ZICE? AU STINS LUMINA,AU INCHIS SONORUL SI V-AU DAT VOUA ORDIN SA BAGATI VRAJEALA ANTI-PONTA? PANARAMELOR CE SUNTETI CU TOTII,CU BASESCU SI IOHANNIS CU TOT !!!
Interesul national e Gabriel Oprea cel ce tot in numele interesului national sprijinea cuplul de trista amintire Basescu-Boc cu masurile de “salvare” a Romaniei in perioada de trista amintire 2010-2012, masuri care acum vad ca sunt laudate si de Ponta caruia se vede ca nu prea ii prieste oaza de liniste si odihna numita Istanbul! Nu face confuzii te rog ca interesul national se numeste Gabriel Oprea! Ar trebui chiar inregistrata aceasta marca la OSIM de generalul cu 4 stele Oprea, doua sau trei date de Basescu pentru apararea interesului national dupa re-evaluare.
Javra aajuns sa fie jigodie ,ii trebuie pus botnita sau clopotel sa ne ferim de departe.
Nu! Nu faci nimic cu botnita sau clopotelul ca tot personaj de frunte va fi pe toate canalele sa il arate cu botnita si clopotel si va smuci la feld e tare! Singura varianta sa uitam de jigodia asta este un ignore total din partea presei. Isi baga unghia in gat ca pitigoiul ajuns in singuratate!
Cand am vazut la tv. m-am intrebat si eu ca Mircea Badea : daca nu cumva are nevoie de perfuzii in “capoc”
Si ce l-o fi impiedicat pe Ponta sa-i spuna domnului turc – “- du-te la Basescu sa-ti faca moschee, daca ti-a promis…. eu am incercat sa-l dau jos de cateva ori, nu-mi pot asuma deciziile lui…. o sa analizez oportunitatea… blablabla”
Eu sustin constuirea unei moschei gigantice in bucuresti …
Sper ca cu timpul Romania v-a adopata religia iubiri … crestinismul este depasit
Am urmarit clipul pe Antena 3 si as vrea sa stiu de ce intrerupt dupa cuvantul “teren” .
“Aş vrea să încep cu o problemă care a fost în oarecare dispută azi dimineaţă. Am verificat şi vă pot spune că, într-adevăr, Primăria Capitalei a declanşat procedurile pentru alocarea unui teren……”. De unde sa stim noi destintia terenului. Sa va credem pe cuvant?
Toti politicienii mint, dar mincinos mai mare ca Basescu nu s-a nascut inca. El a facut promisiunea turcilor, iar acum minte cu nesimtire dupa obicei ca Ponta a facut-o. Orbi sunt multi cand e vorba betivanul chior.