Tuesday, August 26, 2025
16.3 C
Bucharest

Rusia, impotriva ISIS sau a opozitiei lui Assad?

Statele Unite nu se vor opune raidurilor aeriene rusești în Siria dacă acestea chiar vizează gruparea Statul Islamic (SI) și ramurile al-Qaida, a declarat secretarul american de stat John Kerry, după ce un alt responsabil de la Washington a acuzat Rusia că primele sale lovituri aeriene au avut ca țintă opoziția moderată siriană, nu jihadiștii, afirmații contrazise la Moscova și Damasc, în timp ce Casa Albă a admis că deocamdată este prea devreme să se pronunțe asupra obiectivelor lovite de aviația rusă în Siria, transmite AFP.

‘Am spus clar că vom avea îngrijorări serioase dacă Rusia va lovi zonele unde nu se desfășoară operațiuni ale SI și ale grupărilor afiliate al-Qaida’, a indicat șeful diplomației americane la o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU, prezidată de omologul său rus Serghei Lavrov, reuniune desfășurată la câteva ore după ce președintele Vladimir Putin a anunțat că forțele aeriene rusești au început raidurile asupra pozițiilor grupării jihadiste SI în Siria.

‘Dacă ultimele acțiuni ale Rusiei și cele aflate în desfășurare reflectă un angajament autentic în direcția înfrângerii organizației SI, atunci suntem dispuși să primim favorabil aceste eforturi’, a insistat Kerry. Totuși, el a apreciat că jihadiștii din SI nu vor putea fi învinși în Siria atât timp cât președintele Bashar al-Assad rămâne la putere. ‘Nu trebuie să amestecăm lucrurile și nu vom amesteca lupta împotriva SI cu sprijinul pentru al-Assad’, a explicat secretarul american de stat.

Dacă Rusia va ataca alte poziții decât cele ale teroriștilor, atunci ‘raiduri de acest fel ar ridică semne de întrebare asupra intențiilor reale ale Rusiei: lupta împotriva SI ori susținerea regimului al-Assad’, a completat Kerry, susținând totodată că operațiunile aviației militare ruse nu le vor influența pe cele ale coaliției antijihadiste conduse de SUA.

Înaintea declarației sale, un responsabil de la Pentagon a declarat, sub protecția anonimatului, că avioanele rusești au atacat forțele opoziției moderate, nu cele ale SI, iar un lider al acestei opoziții a acuzat Rusia că raidurile au provocat zeci de victime în rândul civililor.

În replică, un purtător de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, citat de agenția EFE, a declarat că aviația rusă a atacat opt obiective aparținând SI în zonele muntoase din Siria, fără să fi produs victime colaterale în rândul populației și nici pagube în infrastructurile civile.

Și televiziunea de stat siriană a anunțat la rândul ei că aviația rusească a atacat numai ‘poziții teroriste’ ale SI și ale Frontului al-Nusra (ramura siriană a organizației al-Qaida) din provinciile Hama, Homs și Latakia.

După apariția acestor informații contradictorii a intervenit și Casa Albă, purtătorul de cuvânt al acesteia, Josh Earnest, declarând că este prea devreme pentru a se putea determina țintele ce au fost vizate de aviația rusă, precum și țintele care au fost efectiv lovit.

=================

Franța a cerut miercuri garanții cu privire la ținta reală a loviturilor aeriene ale Rusiei în Siria, subliniind că a primit informații conform cărora Rusia nu a țintit poziții ale grupării jihadiste Statul Islamic (SI) și punând condiții pentru acceptarea coaliției antiteroriste extinse dorită de Moscova, informează AFP.

‘Desigur, trebuie luptat la maxim și în mod colectiv împotriva Daesh (acronimul arab al Statului Islamic) și toți cei care doresc să ni se alăture sunt bineveniți, cu trei condiții’, a declarat șeful diplomației franceze, Laurent Fabius, în cadrul unei conferințe de presă.

‘Loviturile trebuie îndreptate împotriva Daesh și altor grupări teroriste, nu împotriva populației civile și opoziției moderate. Va trebui să se verifice dacă loviturile aeriene ruse operate astăzi respectă această condiție’, a spus ministrul de externe al Franței, precizând că nu dorește să le facă ‘un proces de intenție’ rușilor și că este în posesia unor informații conform cărora loviturile aeriene ale Moscovei nu au țintit SI.

‘De asemenea, trebuie să se pună capăt bombardamentelor fără discernământ’ desfășurate de forțele siriene, a adăugat Fabius, care a cerut la Consiliul de Securitate ‘interdicția de a opera în Siria bombardamente cu barili explozibili și clor’.

‘Nu în ultimul rând, criza siriană trebuia tratată la rădăcină și mers spre o tranziție care să-i poată reda speranța poporului sirian’, a spus șeful diplomației franceze. Potrivit lui Fabius, destinul poporului sirian ‘nu se poate limita la o alternativă la oroare: fie un regim criminal (cel al lui Assad), fie terorismul barbar’.

Parisul insistă că președintele sirian Bashar al-Assad nu poate fi considerat ca făcând parte din viitorul Siriei.

 

Hot this week

Explozia preţului energiei ajunge în CSAT

Şoc după şoc, pentru bugetele românilor. Cu un consum...

Juan Carlos : am sentimentul că mi se fură istoria

Juan Carlos I, fostul rege al Spaniei, își va...

Aeroportul cu ieșire spre 3 țări

Aeroportul cu ieșire spre 3 țări În inima Europei există...

Vizitarea turnurilor Catedralei Notre-Dame din Paris, reluată din septembrie

Vizitarea turnurilor Catedralei Notre-Dame din Paris, devastată de un...

Afecțiunea gravă care poate da durere intensă de picioare

Afecțiunea gravă care poate da durere intensă de picioare   Tromboza...

Topics

Explozia preţului energiei ajunge în CSAT

Şoc după şoc, pentru bugetele românilor. Cu un consum...

Juan Carlos : am sentimentul că mi se fură istoria

Juan Carlos I, fostul rege al Spaniei, își va...

Aeroportul cu ieșire spre 3 țări

Aeroportul cu ieșire spre 3 țări În inima Europei există...

Vizitarea turnurilor Catedralei Notre-Dame din Paris, reluată din septembrie

Vizitarea turnurilor Catedralei Notre-Dame din Paris, devastată de un...

Afecțiunea gravă care poate da durere intensă de picioare

Afecțiunea gravă care poate da durere intensă de picioare   Tromboza...

Așezări vechi de 7500 de ani, descoperite în Vrancea

Cercetările arheologice desfășurate în Punctul "Islaz" din comuna Movilița...

Peste 56.000 de soldați ucraineni au fost instruiți în Marea Britanie

Peste 56.000 de soldați ucraineni au fost instruiți în...

Care e dieta ideală pentru inimă?

Un studiu amplu, desfăşurat pe parcursul a trei decenii...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img