Friday, October 9, 2026
27.6 C
Bucharest

Dragnea, dezvaluiri despre Maior, premier si PNL

PSD are posiblitatea să propună propriul premier politic şi nu va face niciodată alianţă cu PNL, a declarat luni preşedintele social-democraţilor, Liviu Dragnea.

‘Vă garantez că PSD are posibilitatea să propună un prim-ministru care să formeze un guvern cel puţin la fel de bun ca guvernul care şi-a încheiat mandatul astă toamnă. Eu iau în calcul să câştigăm alegerile parlamentare. (…) Atunci când vom avea legitimitatea dată de votul cetăţenilor, care nu va mai putea fi contestată, vom face o propunere de prim-ministru’, a afirmat Dragnea, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PSD.

Întrebat dacă George Maior ar fi o astfel de posibilitate, Dragnea a negat.

‘M-am întâlnit cu George Maior, bănuiesc că nu are nicio problemă dacă confirm că m-am văzut cu dumnealui, am avut o discuţie de 15 – 20 de minute. Totuşi, ne ştim de foarte mult timp. E un om pe care eu îl apreciez şi îl respect foarte mult. Cred că a uitat să-mi spună de dorinţa asta. Vă pot spune că nici nu e în intenţia PSD să facă aşa ceva. PSD are suficientă resursă umană să poată să propună un prim-ministru politic şi care poate să facă un guvern politic. Am văzut şi eu o declaraţie a unui domn consilier prezidenţial – Laurenţiu Ştefan – care visa la o coaliţie PSD – PNL cu premier tehnocrat, eventual chiar domnul Cioloş. O să rămână această idee în laboratorul lor de la Cotroceni. Realitatea va fi alta după parlamentare. Nu vom face alianţă cu PNL. Niciodată’, a precizat Dragnea citat de Agerpres.

Hot this week

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

Topics

”Rusia a început deja războiul pe care Europa refuză să-l vadă”

”Războiul din umbră al Rusiei cu Europa intră într-o...

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va fi eliminat din fruntea AUR?

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va...

Franța își întărește capacitatea nucleară militară

Președintele francez, Emmanuel Macron, a asistat marți dimineața la...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img