Wednesday, September 3, 2025
21.3 C
Bucharest

Iohannis : “Toleranţa nu înseamnă să fii tăntălău”

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri, pe tema discuţiei privind definirea familiei tradiţionale, că toleranţa “nu înseamnă să fii tăntălău”, ci să accepţi şi alte viziuni decât ale tale, criticând faptul că unii politicieni “s-au căţărat pe el” şi l-au criticat pentru poziţia sa faţă de toleranţă, scrie news.ro.

“Nu cred că au produs nicio radicalizare, dar nici nu au avut vreun impact în sensul de a modifica atitudinea unor grupuri faţă de temă. După părerea mea, tema chiar dacă a fost ridicată cu foarte multe, aproximativ 3 milioane de semnături şi are susţinători importanţi, nu cred că este o temă care a penetrat societatea românească”, a spus Iohannis, într-o discuţie cu studenţii de la Ştiinţe Politice.

El a adăugat că nici reacţiile politicienilor nu au “mişcat electoratul” în mod semnificativ faţă de acest subiect şi i-a criticat pentru atitudinea faţă de declaraţiile sale iniţiale pe tema toleranţei.

“S-au găsit bineînţeles unii politicieni şmecheri care imediat s-au căţărat pe mine şi au încercat să dovedească ce buni patrioţi şi români sunt ei şi că eu mă situez într-o poziţie stranie. Nu cred că sunt într-o poziţie stranie şi nici românii nu au crezut asta, altfel nu m-ar fi ales din capul locului, dar cred că este foarte important să avem grijă cu astfel de iniţiative”, a continuat preşedintele.

Şeful statului a arătat că subiecte de acest fel ţin de ceea ce se numeşte “pacea socială”, care nu poate fi atinsă prin vot şi prin referendum, ci prin compromis.

“Orice încercare de a împinge echilibrul într-o parte sau într-alta nu rezultă decât într-o mulţime de perdanţi. De obicei pierd toţi. Dacă pacea socială în ţară se rupe nu există niciun câştigător, există numai perdanţi. Din acest motiv am spus că este foarte importat să fim toleranţi. A fi tolerant nu înseamnă a fi tăntălău. A fi tolerant înseamnă a accepta conştient că sunt alţii cu alte păreri, alte opinii”, a conchis preşedintele.

Hot this week

Dezvăluiri despre nava ucraineană lovită de ruși lângă România

New Strategy Center publică o analiză privind semnificația atacului...

Dovada : invadatorii ruşi vor să ajungă la graniţa României

Imaginile publicate de Ministerul Apărării din Rusia pe 30...

Antena3.ro : detalii despre criza din coaliție

PNL susține luni, într-un comunicat de presă, că reforma...

Dacă Rusia oprește războiul din Ucraina, SUA si Europa vor trimite trupe de menținerea păcii

Europa elaborează „planuri destul de precise” pentru desfăşurarea unei...

Topics

Dezvăluiri despre nava ucraineană lovită de ruși lângă România

New Strategy Center publică o analiză privind semnificația atacului...

Dovada : invadatorii ruşi vor să ajungă la graniţa României

Imaginile publicate de Ministerul Apărării din Rusia pe 30...

Antena3.ro : detalii despre criza din coaliție

PNL susține luni, într-un comunicat de presă, că reforma...

Dacă Rusia oprește războiul din Ucraina, SUA si Europa vor trimite trupe de menținerea păcii

Europa elaborează „planuri destul de precise” pentru desfăşurarea unei...

Cristian Diaconescu : România are linii roșii la negocierile Rusia-Ucraina

Consilierul prezidențial Cristian Diaconescu a declarat joi la Antena...

Secretarul General al NATO : RUSIA şi CHINA se pregătesc pentru o confruntare cu noi

Mark Rutte, Secretarul General al NATO : RUSIA şi CHINA...

Primul portret al unui viking

O mustață imperială și o barbă împletită, despărțită la...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img