Rezultatul alegerilor prezidenţiale din Statele Unite ale Americii reprezintă cea mai mare tragedie americană de la Războiul Civil încoace, similară ascensiunii lui Putin în Rusia, spune scriitorul şi psihologul american Andrew Solomon, într-un interviu pentru agenţia de presă News.ro. Începând cu a doua zi după scrutinul prezidenţial care l-a făcut pe Donald Trump preşedinte, America s-a rupt în două, adaugă Solomon, iar presa a dovedit că a devenit ineficientă.

Andrew Solomon este doctor în psihologie şi scrie literatură de factură politică, culturală, psihologică şi de ficţiune. Apare în mod regulat – cu o largă şi diversificată sferă de subiecte despre depresie, artiştii sovietici, renaşterea culturală afgană, politica libiană şi altele – în New Yorker, New York Times Magazine, Artforum, Travel and Leisure şi în alte publicaţii. Cartea sa ”The Noonday Demon: An Anatomy of Depression” a câştigat în 2001 Premiul Naţional al Cărţii, în 2002 a figurat printre finalistele pentru Premiul Pulitzer, fiind inclusă în lista publicaţiei The Times a celor mai bune o sută de cărţi ale deceniului.

Reporter: Din Europa, alegerile prezidenţiale din Statele Unite ale Americii s-au văzut ca fiind cele mai zgomotoase şi totodată mai importante din ultimele două decenii. Cum s-au văzut din America? A fost acest scrutin prezidenţial unul cu miză foarte mare?

Andrew Solomon: Fără nicio îndoială că au fost şi fiecare comentator a spus-o. Au fost cele mai importante alegeri, iar rezultatul este cea mai mare tragedie americană de la Războiul Civil încoace.

Reporter: Au fost mizele atât de mari pentru electorat ? Ce aşteptări au acum americanii de la noua administraţie?

Andrew Solomon : Americanii, printre care mă număr şi eu, de altfel, se aşteaptă ca noua administraţie să facă bucăţi Constituţia şi să implementeze acele politici de dreapta care vor devasta ţara noastră timp de decenii.

Reporter: Ce au ales, de fapt, americanii, în termeni de ofertă electorală?

Andrew Solomon: Au ales cruzimea, frica, mânia şi cultul propriei personalităţi în detrimentul umanităţii, politeţii, sensibilităţii şi modestiei.

Reporter: S-a spus că alegerea pentru Donald Trump a fost una în virtutea fricii. Frica de terorism, de imigranţi, de sărăcie. Este o explicaţie validă?

Andrew Solomon: Nu doar a fricii, care este reală şi perfidă, dar şi în virtutea urii, a duşmăniei adânci şi furioase.

Reporter: Mai funcţionează frica, atât de familiară românilor din perioada totalitară, ca mecanism electoral?

Andrew Solomon:  Da. Acest moment îmi aminteşte de ce am trăit atunci când am fost în Uniunea Sovietică şi în alte ţări din spatele Cortinei de Fier. Frica poate fi exploatată pentru a zdrobi voinţa celor capabili să facă lucruri mai bune.

Reporter: În mod tradiţional, presa americană îşi asumă, în alegeri, un partizanat politic. De astă-dată, în proporţie covârşitoare, presa a fost de partea lui Hilary Clinton şi anti Donald Trump. Să interpretam aceste alegeri, rezultatul lor, ca o înfrângere şi a presei mainstream, să îi spunem aşa?

Andrew Solomon: Mass-media este în colaps. Nu numai că aproape toate, cu două excepţii, dintre cele 200 de publicaţii majore au sprijinit-o pe Clinton, dar au şi livrat toate acele sondaje care ne asigurau că va câştiga. Întregul sistem de raportare (a sondajelor de opinie) a fost compromis, iar influenţa publicaţiilor s-a dovedit a fi neglijabilă.

Reporter: Cum a arătat America a doua zi după alegeri?

Andrew Solomon:  Acolo unde a fost o singură ţară, acum sunt două. America mea a fost în lacrimi şi greaţă. Cealaltă America, a bigotismului şi a rasismului, e îndreptăţită pe deplin să celebreze.

Reporter: Sistemul politic american este bazat pe acest mecanism  al controlului reciproc, “checks and balances”.  Republicanii vor controla de aici încolo şi Congresul. Este acest mecanism suficient de puternic încât să reziste şi unor eventuale abuzuri de putere, dacă acestea sunt posibile?

Andrew Solomon: Anticipez că Donald Trump va face tot ce poate pentru a submina acest mecanism de ”check and balances”, deteriorându-l poate permanent. Acest fapt este pentru America cam ce a fost venirea la putere a lui Putin în Rusia. Libertăţile şi egalitatea despre care credeam că au ajuns deja la maturitate în societatea noastră sunt, de fapt, pe moarte.

18 COMMENTS

  1. Gorbachev and Reagan un republican, ”sign the INF Treaty at the White House in 1987, End of the Cold War”. Desigur, Reagan venea cu o alta cultura politica, acum doar facem presupuneri de ce va fi. Nu stim! America are multe infatisari, poate mai preganante ca oricare alta natiune: vrem sa privim la tehnologie, la NASA, la cecetare, la inovare, la media, sunt ”peste toti ceilalti”, vrem sa privim la violenta, criminalitate, geto-uri, droguri, apocalipsa sunt de asemenea ”peste toti ceilalti”! Probabil exista si o explicatie, ne-am nascut cu moartea pe noi, cu raul si binele in noi, asa si America. Un presedinte poate face rau sau bine dar nu singur. Cele mai periculoase pentru intrega lume sunt serviciile, indiferent din ce parte! Din pacate de speta asta umana hranita si indopata cu ”gena razboiului, a crimei, a scenariilor apocaliptice” depinde pacea planetei!

    • I-auzi Domne’ ce tragedie ca a pierdut Hilary niste alegeri…la cat banet, care s-a dus pe apa sambetei, au bagat in campania e si normal. Doare. Acum sper sa-l traga dupa ea si pe Klem care ne jigneste in fel si chip pozandu-se cu staeagul secuiesc, atacand parlamentul Romaniei sau laudand niste basisti instalati la institutiile de forta.

  2. Fiecare tara are dementii sai,catastroficii sai….Totusi Presedintele Americii nu este cel al Venezuelei al Coreei de Nord,nu este Erdogan sau…Basescu.Democrtatia acolo se regleaza singura excesele pot fi dar numai izolate si de scurt timp doar daca doamne fereste ar fi un razboi mondial si atunci vor functiona alte reguli ceea ce s-ar fi aplicat si cu doamna Clinton.Cred ca acest Solomon incearca sa destabilizeze o tara indradevar dezbinata dar care isi poate reveni curand la normal.

  3. “Andrew Solomon: Acolo unde a fost o singură ţară, acum sunt două.”
    Ca de obicei tot felul de analisti – doctori -psihologi care bat campii cu gratie, care mai au si memoria f. scurta, sau setata pe un “canal”.
    Acest Solomon are o memorie selectiva, deoarece pare ca a uitat discursul lui Obama din 2007: CNN : Obama speech 2007 on “Americam Dream” : ” We’re not going to reclaim that dream unless we put an end to the politics of polarization and division that is holding this country back;
    Polarizarea si diviziunea americana EXISTA demult, nu a aparut dupa alegerile 2016 – cauza Trump. O recunoaste Obama clar!
    Nu dau 2 bani pe “analiza” lui asta, Solomon. Vrea sa arunce “pisica” in curtea lui Trump, iar pisica era de fapt “moarta” inca de cand Obama candida ptr. Presedintie.
    American Thinker 2013 : “On November 25th, New York Post columinist Michael Goodwin, published : “Obama’s Failed Promise to Heal a Polarized Nation.” Goodwin wrote that, “Obama’s promise to heal a polarized nation has proven to be as big a lie.
    Obama a eusat sa vindece o Natiune Polarizata. ”
    Asadar, Mr. Solomon are un discurs toxic, dar ceea ce e mai grav dezinformeaza! Urat din partea unui asa un “mare psiholog” si “doctor”.
    Poate pentru unii americani prinde genul asta de propaganda – critical thinking, dar mai ales informarea reala e esentiala, pentru a nu mai inghiti tot felul de opinii ca cea a lui Solomon -opinii false…, , prevestind Apocalipsa dupa Trump. Un manipulator si atat, Mr. Solomon, incolonat in randul celoralti care fac acelasi lucru: manipuleaza (mint) precum respira.

    • Superb!!! Voiam sa zic eu cam aceleasi lucruri! Solomon asta, ca multi castigatori de tot felul e absolut vandut baietilor cu palarii negre.. inca mai crede in propaganda asta jegoasa ca dupa ww2.. Acum insa avem toti mai multi ochi si perspective.. Comparatie.. mai nociv pt tara asta a fost/ar fi fost Iliescu sau Vadim Tudor? Iliescu era ca hillary.. in stare sa vb politicos NIMIC.. zeci de minute.. Tudor ii zicea curvei curve si hotului hot ( nu neg ca era o idee puscat intr’o aripa) Totusi , eu unul prefer patriotil brut decat politically correctness ( vomit de la ea deja)

    • Absolut corect si de bun simt comentariul Cristinei. Fara doar si poate ipocrizia lui Andrew Solomon este gretoasa.
      America, ca de altfel intreaga lume este divizata de mult prea mult timp intre elite auto-proclamate ca atare si ceilalti, “the basket of deplorables” (cosul deplorabililor) vezi speech-ul Sen. Clinton din Sept 10, 2016: “you could put half of Trump’s supporters into what I call the basket of deplorables.”
      Intradevar Sen. Clinton da dovada de multa umanitate, politeţe, sensibilitate şi modestie cand declara ca 25% din populatia US nu are calitatea necesara pentru a fi considerata demna de atentie.
      Posibil totusi ca Andrew Solomon, gay declarat, sa fi dorit doar sa-si exprime frustrarea ca Pres.-Elect Trump este mult prea hetero pentru gustul sau. Intr-o lume a ipocriziei, a fi atras de sexul opus, a fi crestin si in general a nu fi minoritar sunt pacate capitale. Indrazniti sa va exprimati indignarea si armatele de propagandisti vor avea grija sa va declare “fanatic religios”.

  4. Ce propagandist jegos acest individ, auzi la el, prin politici de dreapta sa facă bucăți Constituția! După el si mulți alții de teapa lui, ar trebui sa existe doctrina unica, marxisto-progresista, ca sa nu mai poată fi posibile derapaje precum acest vot, devieri de la linia democrației populare. Iar presa a fost “ineficienta”, adică n-a reușit sa manipuleze suficient, sau cum? Nu s-au lăsat tovarășii cetățeni americani influențați de profesionalismul jurnalistic.

  5. “Cea mai mare tragedie”, “razboi civil”, “alegere nedreapta”, “piere democratia”…
    Uite asa lucreaza media ca sa netezeasca mintea bizonilor pt cand electorii o sa o aleaga pe Hillary. Nimicnou sub soare. Doar alti trepanati care rasufla si joaca dupa cum canta licuricio-cucuveaua

  6. Cam cat de cretin sa fii sa spui ca asta e o tragedie si sa o compari cu razboiul civil, aruncabd ca un gunoi-la gunoi alte intamplari demne de adevarate tragedii?
    Uite eu cred ca cea mai mare tragedie a Americii e ca a lansat doua bombe nucleare pe niste nevinovati. Dar neah, e mai mare tragedia ca nu a castigat marioneta Arabiei Saudite, nu?!?!:)

  7. Marele doctor;pshiolog;fictionist;etc;etc;etc;vrea sa ne spuna ca Hilary este modesta;umana (vezi LIbia si Siria);politicoasa si sensibila?Pe bune?

  8. Ce sa intre Hilary si Trump? doamna i a lucrat pe multi, inclusiv pe americani dovada ca n au votat o. Trump n a avut functii politice, de aia a iesit.

  9. oare de se tot prezinta ineptiile unor frustati fie ei si americani? deduc din tampeniile promovate cu sarg de o parte din mass media ca victoria lui trump inseamna infrangerea democratiei in america, democratie reprezentata pentru chiorii astia de madam hillary exponenta varfurilor finaciare, a lui soros si a restului gastii care a distrus credibilitatea americii in anii de domnie democrata in frunte cu obama.iar liftele astea din mass media si acolitii lor uita un lucru extrem de simplu” trump a iesit presedinte tocmai prin esenta democratiei votul popular! cat de cretin trebuie sa fi tu ca jurnalist, politiolog,analist , psiholog sau alt pupincurist jegos incat sa contesti acest lucru? iar propaganda asta ieftina, insinuarile astea de tot rahatul ii discrediteaza pe cei care tot contesta votul!

    • Din cit tin eu minte, democratia s-a nascut in Grecia Antica. Atena avea doar 10.000 locuitori, puteau vota aproape toti, exclusi erau sclavii si prostituatele pe nedrept. Civilizatiile antice Roma si Atena au daruit patrimoniului universal conceptele de drept si democratie. Nu stiu unde era America pe atunci, fara ironie.
      Mai stiu ca primul care a scris despre democratia in America a fost Alexis de Toqueville, iar statuia Libertatii este un dar facut de francezi Americii independente.
      E adevarat ca restul in bine si mai putin bine l-au facut Americanii.
      Nu vad de ce pentru a apara idea de democratie americana, trebuie sa definesti pe cei ce nu impartasesc 100% opinia ta drept jegosi, pupancuristi etc. etc.
      Eu nu sunt apararea pentru Clinton iar tu nu poti fi acuzarea pentru aceasi.
      Imi explici diferenta intre democratia franceza unde cu voturile incasate Clinton era deja Presedinte si cea americana unde esenta democratiei izvoreste din miliardele de dolari daruite de sponsori politici? –

  10. Cei scandalizati si critici la adresa afirmatiilor Dl. S.A. au dreptate doar pentru ca au o opinie care este la fel de respectabila ca aceea a altor persoane care nu sunt de acord cu buna parte din postarile de mai sus. Multe dintre postari sunt pentru mine contaminate de superficialitatea, la gramada, unor analize privitoare la alegerea lui Trump. Asadar
    1 – e dus cu pluta cine e dispus sa creada ca Trump a cistigat pentru ca “nu e politic”.
    Cineva ori are memoria scurta sau ignora faptul ca D.Trump a inceput sa se invirta prin cercurile republicane influente la Washington inca de pe vremea lui R. Reagan.
    Ce se faca un baiat de bani gata, un “golden boy” intre o nevasta si alta si intre un turn de lux si altul. A renuntat, i s-a spus ca nu e cazul si a tranzitat apoi si prin Partidul Democratic.
    A dat o roaita dupa care a revenit la Republicani. Democraticii erau si sunt prea sofisticati, au un traseu mintal si o viziune incompatibile cu cele personale ale lui D.T.
    Snobat de multi republicani, D.T. s-a transformat in independent.

    2 – Au afirmat multi ca D.T. nu face parte din “Establishment”, nu are in spate corporatii , Wall Str. , Servicii, etc. etc.
    O superficialitate ce frizeaza prostia! De unde vine Trump? A Aterizat de pe Marte si nu stiam noi?. Un “virgin” politic decis sa dea asaltul la Casa Alba, de cel putin 2 ani de cind Obama si Democraticii s-au trezit in minoritate in Senat.
    Restul farsei cu XYZ candidati Republicani dati deoparte e stiut acum.
    Acum cind 220 Generali l-au sprijinit (Pentagon).
    Oameni de afaceri, industriasi,armatori si vinzatori de arme, Farmaceutice precum Pfizer, Wall Str., o gramada de Republicani recuparati si repliati pe victoria lui Trump. Totul demonstreaza ca lucrurile si aranjamentele erau bine gindite si ghidate. Se zvoneste ca la Treasury va fi un fost Goldman-Sachs dupa cum se face vorbire si despre Jamie Dimon, CEO la J.P. Morgan, coincidenta: oameni din bancile ce au declansat criza din 2008.
    Jamie Dimon e tipologia capitalismului-vampir care cu ajutorul unor consultanti format Tony Blair. sugereaza schimbarea constitutiilor din tari mediteraneene precum Italia, Spania, Grecia cu pretextul ca acele constitutii garanteaza prea multe drepturi pentru Working Class, prea mult welfare adica protectie sociala in caz de somaj, pensionare, servicii sociale, si asistenta sanitara.
    Ca sa o scurtam: pentru Trump au votat nu atit saracii, minoritatile afro si latine. Pentru el au votat cei foarte bogati, bogati, instariti si aspiranti la Visul American.
    Americani WASP erau satui de 8 ani cu un Presedinte de culoare si enervati de perspectiva altor 4 ani de DEmocratici. Solomon Andrews are dreptate sa se teama . Cu un personaj imprevizibil, care schimba des parerea, care este catalogat drept un ” serial lier ” te poti astepta la multe. E drept ca pina acum institutiile democratice americane au functionat si constitutia a fost si e inca respectata. Sunt 2 anticorpi puternici ai democratiei Americane dar A.S. stie si ca daca vrea, Trump cu majoritatea in senat, la camera deputatilor poate pune mana discretionar si la Constitutie la la Curtea Suprema, vom vedea. Poate ca America va redeveni o leadership economica dar a pierdut cu Trump leadership-ul politic.
    Alé, entuziastilor, just enjoy him ! I just can’t do it.-

    • Monica_1, daca ai fi mentionat si faptul ca Andrew Solomon este fiul unui miliardar din industria farmaceutica (vezi Howard Solomon, Forest Laboratories), aproape ca as fi crezut in onestitatea mesajului tau cand incriminezi firme din industria farmaceutica ce au contribuit la campania republicana. Asa nu pot decat sa te citez: “O superficialitate ce frizeaza prostia!”.

      In September 2010, Forest Laboratories, Inc. and Forest Pharmaceuticals, Inc. (a subsidiary of Forest Laboratories) agreed to pay more than US$313,000,000 to resolve allegations of civil and criminal liability relating to felony obstruction of justice and the illegal distribution and promotion of pharmaceuticals, charges to which it pled guilty. One of the pharmaceutical-related charges was a misdemeanor charge of illegally promoting the drugs Celexa and Lexapro for unapproved pediatric uses in treating depression. The other drug-related charge was a misdemeanor charge of distributing the unapproved drug Levothroid in violation of the Food, Drug, and Cosmetic Act (FDCA).

  11. ce e bine sa intelegem e ca, in vreme ce in sua protestele antiTrump sunt organizare de moveon.org si black lives matters cu sprijin Soros si ca Clintonii au dat semnalul ca incepe revolutia portocalie, peste tot speriatii ca le-au plecat stapinii si finantatorii au inceput o alta campanie disinfo.
    Neoconservatorii militaristi hipercorupti si-au gasit o noua ocupatie, inclusiv angajatii lor de prin diferite tari; mintitul ramine singura chestie la care se pricep bine.

Leave a Reply