Analistul Bogdan Chirieac a scris o analiza interesanta pe www.dcnews.ro despre starea democratiei romanesti.
Schimbarea poate veni doar de la Washington
Credeți că poate exista o țară membră NATO și UE cu o democrație nefuncţională? Cei mai mulţi dintre dumneavoastră veți spune: da, România. Mi-e teamă că aveți dreptate. Întâmplările din ultima vreme ne arată că democrația în țara noastră a fost și rămâne nefuncțională.
Ieșirea de sub comunism din anii 90 s-a făcut numai la presiunea Occidentului. La vremea aceea, mecanismele de forță ale statului comunist, Securitatea şi Procuratura, se retrăseseră în tenebre, în fața furiei populare. Mulți au preferat să facă bani. Apoi au venit companiile străine și banii foștilor securiști au rămas un fel de mărunțiș. În perioada 2000-2004, în România au venit la putere comuniștii cu faţă umană. În celelalte state din fostul lagăr socialist lucrul acesta se petrecea deja din 1992. Guvernul Năstase a dus țara în NATO și a încheiat negocierile de aderare la UE – esența admiterii în Uniune. România era încă sub puterea oamenilor politici. În decembrie 2004, Securitatea își ia o splendidă revanșă împotriva Partidului Comunist și-l aduce la putere pe Traian Băsescu. Treptat, Organele au devenit mai puternice decât erau în vremea regimului comunist. De bine de rău însă Băsescu le conducea cu mână forte și nedemocratic. Totuși, Băsescu a fost ales, era politician. Un om ales de un electorat abulic era totuși ultimul filtru al sistemului. Băsescu pierde alegerile din 2009, dar sistemul îl repune președinte prin intermediul celor mai controversate alegeri, în timp de pace, în Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial. În 2012, poporul îl demite pe Băsescu de o manieră covârșitoare. Administrația democrată de la Wasington îl repune în funcție.
Încă din ultimul an al domniei lui Băsescu, 2014, România cade într-un hău al abuzurilor din Servicii și Justiție. Printr-o hotărâre a CSAT, adusă azi la cunoștința publicului, ofițerii SRI făceau poliție judiciară, la fel ca Securitatea lui Ceaușescu. Oare ce despăgubiri va plăti statul roman celor condamnați – mulți altminteri pe drept, pentru corupție – când procesele vor ajunge la CEDO, peste câțiva ani?
La București, lumea nu știe că, în anii 70, guvernul american a plătit despăgubiri familiilor gangsterilor din anii 20, împușcații de FBI pe stradă. Familia lui Al Capone a primit, în acea perioadă, 50 de milioane de dolari, de la același guvern american, fiindcă i se confiscase gangsterului, în mod ilegal, o fabrică.
Trei lucruri m-au convins numai în ultimele zile că România a intrat într-o mlaștină din care nu se poate ieși decât cu tracțiune de la Washington.
Primul este audierea directorului SRI, Eduard Hellvig, în Comisia SRI a Parlamentului. A rezultat că generalii Coldea și Istodor sunt ok cu cine vor ei, din Seychelles până în Monaco. Dacă noul director, Eduard Hellvig, nu ar fi început, în nume propriu, să facă ordine în ogradă, Parlamentul României nu ar fi spus nici pâs. Hellvig e doar un singur om și are sub el un monstru ce ar fi trebuit verificat de politicieni.
Al doilea eveniment este MCV-ul. A rezultat din el că politicienii, și mai ales presa, îndrăznesc să atace unele hotărâri aberante ale Justiției. Zicerea este abracadabrantă. Măcar in vremea comunismului mai aveai Europa Liberă și Vocea Americii. Acum, de la Bruxelles, vin niște enormități demne de perioada stalinistă, nici măcar ceaușistă, împotriva ideii de Justiție, a democrației și a respectării drepturilor omului.
Al treilea eveniment este uciderea în închisoare a lui Dan Adamescu. Vinovăția sau nevinovația nu au relevanţă aici. Omul a fost condamnat la 4 ani de închisoare, nu la moarte. Procurori și judecători au refuzat să-i suspende pedeapsa pentru a fi tratat corespunzător. Omul a murit pentru că i s-a refuzat tratamentul. I s-a respins cererea să meargă într-un spital, când încă se mai putea face ceva. Pentru toate afecțiunile extrem de grave pe care le avea a fost ”tratat” în dispensarul din penitenciar. Cererea i s-a aprobat abia când omul a intrat în comă. Firește că Parchetul General sau Inspecția Judiciară nu au deschis o anchetă în cazul Adamescu.
Tot ce înseamnă mecanism de control asupra instituțiilor de forță, în România, nu funcționează. Singurii care mai îndrăznesc, pe ici pe colo, să mai pună întrebări sunt cei din presă, câțiva, și politicienii cu probleme penale.
Dacă Administrația Trump are vreun gând cu România și consideră că, din cine știe ce motive, țara aceasta mai trebuie să existe, de aici ar trebui să înceapă: de la ranforsarea controlului civil și parlamentar asupra Organelor.
De ce numai America poate face asta? Fiindcă vorbește pe o singură voce, iar președintele Trump pare să aibă o voință de fier. Judecând după raportul MCV și reacțiile la ce se petrece în ţara noastră, Europa este la fel de utilă astăzi democrației din România pe cât era Marea Adunare Națională în vremea lui Nicolae Ceaușescu.
