Premierul britanic Theresa May intenționează să anunțe în jurul datei de 15 martie sfârșitul liberei circulații pentru cetățenii comunitari care vor dori să intre în Regatul Unit, anunț ce va fi făcut în aceeași zi cu activarea negocierilor pentru Brexit, scrie cotidianul The Telegraph, în ediția de luni.

The Independent relateaza si el :

Conform publicației de orientare conservatoare, se așteaptă ca dna May să declare că cetățenii Uniunii Europene care vor sosi în Marea Britanie după activarea Articolului 50 din Tratatul de la Lisabona nu vor avea în mod automat dreptul de ședere permanentă în Regatul Unit.

Noii imigranți vor intra sub incidența viitoarelor restricții în materie după ce Marea Britanie va ieși din UE, și care ar putea include un nou regim de vize și acces restrictiv la prestații sociale.

Potrivit lui Iain Duncan Smith, parlamentar conservator eurosceptic marcant, anunțul va arăta că dna May preia controlul asupra granițelor Marii Britanii, lămurind în același timp situația celor 3,6 milioane de migranți din UE care trăiesc deja pe teritoriul britanic. “Ea va clarifica situația prin stabilirea unui termen-limită clar, în timp ce Uniunea Europeană pare tot mai confuză și mărginită”, a afirmat Duncan Smith

Potrivit The Telegraph, data avută în vedere (“cut-off date”) pentru imigranții din UE este probabil să fie în jur de 15 martie, după ce legea care va autoriza guvernul să activeze Brexit-ul va trece prin parlament.

Potrivit cotidianului, Theresa May ar urma să declare că imigranții din UE sosiți înaintea datei-limită vor avea drepturile protejate atât timp cât cetățenii britanici care trăiesc în alte țări comunitare vor primi aceleași garanții.

Totodată, se așteaptă ca dna May să facă apel la celelalte state din Uniune să se ajungă la un acord rapid pe acest subiect, astfel încât să poată fi eliminat de pe agenda negocierilor pentru Brexit cât mai curând posibil.

Această cerere ar putea însă să o plaseze în conflict cu UE, care face presiuni pentru împingerea până în 2019 a datei de la care libertatea de circulație va fi restricționată. Miniștri din guvernul May s-au arătat însă îngrijorați că amânarea acestei date până la finalul negocierilor va conduce la un aflux uriaș de imigranți din UE care vor veni în Marea Britanie înainte de Brexit.

 

“Am primit unele sugestii conform cărora Comisia Europeană ar putea încerca să ne forțeze să protejăm pe oricine ajunge până în momentul ieșirii” țării din UE, a declarat o sursă guvernamentală.

“Ne-am putea alege cu jumătate din România și din Bulgaria venind aici dacă așteptăm atât de mult”, a adăugat sursa.

 

Potrivit ministrului de interne Amber Rudd, după ce Marea Britanie va ieși din UE, “vom pune capăt liberei circulații așa cum o știm”. Ea examinează planuri privind oferirea de vize multianuale noilor sosiți în sectoare cheie ale economiei, simultan cu limitarea accesului la prestații sociale.

Una din variante prevede ca imigranții să primească vize de muncă pe 5 ani, dar să le fie interzis accesul la prestații sociale cât timp se află în Marea Britanie.

Amber Rudd a confirmat că Ministerul de Interne “lucrează asupra unei serii de opțiuni”, dar a sugerat că sistemul final va fi decis numai după “doi ani de negocieri și pregătiri”.

 

În timp ce Marea Britanie a ajuns deja la acorduri de principiu cu majoritatea membrilor UE, unele state, printre care Germania, au refuzat să discute subiectul până la activarea negocierilor pentru Brexit.

Pe de altă parte, premierul May se confruntă cu o rebeliune în Camera Lorzilor, unde membri conservatori sunt pregătiți să sprijine o campanie a laburiștilor și liberal-democraților vizând garantarea drepturilor cetățenilor comunitari.

Fronda vine în contextul informațiilor potrivit cărora guvernul discută despre acordarea unui rol consultativ Comitetului Consultativ privind Migrația (MAC) în legătură cu numărul de vize ce ar trebui eliberate, pentru ieșirea din impasul politic.

Comisia ar urma să decidă câte vize vor fi emise pentru angajări în industrii-cheie precum IT, sănătate și asistență socială, agricultură și turism, care se bazează puternic pe forță de muncă formată din imigranți.

Pentru cei 1,2 milioane de britanici care trăiesc în alte țări din UE, data-limită va fi decisă în cele din urmă de Bruxelles. Negociatorul-șef al Parlamentului European a propus ca UE să le ofere în mod individual britanicilor opțiunea de a rămâne cetățeni comunitari, scrie Agerpres.

 

9 COMMENTS

    • ce parte din textul de mai sus “Pentru cei 1,2 milioane de britanici care trăiesc în alte țări din UE, data-limită va fi decisă în cele din urmă de Bruxelles” nu intelegi?

  1. Domnule Radu Tudor am prieteni în Marea Britanie care fac bani grei pentru guvernul Britanic.Am și vorbit personal cu ei.Ei nu-și fac griji pentru că s-au dus acolo să muncească , nu s-au dus cocalari și țigani ca să se înregistreze cu telefonul mobil să arate cum să furi.Doar țiganii au motiv de îngrijrare.Nimeni nu este dat afară spre deosebire de România.Așa că mai încet volumul că nu-i Dracu așa negru.În schimb sunt oripilat nu faptul că Ivan nu mai e membru PSD ci cu cât dispreț s-au descotorosit de el.Ca persoană , Ivan mi-era oricum antipatic dar nu cred că merita un discurs de demnatia memoraie ( uitarea memoriei ) Cei din PSD acum nici n-ar recunoaște că Ivan era membru PSD.Eu ca voluntar PNL nici n-am fost membru , dar mai am colegi de voluntariat și din partid cu care mă înțeleg binișor

    • stii ce? du-te pana in Londra, si chiar asa tigan cum nu esti, apuca-te sa strigi ca esti roman si vezi daca faptul ca nu esti tigan de scapa de ingrijorare

  2. Se strânge ‘laţul’ turismului pe buzunare şi burtă goală cu loc de muncă la orice! Se cam văd la orizont renunţarea la cetăţenia originală şi aplicarea fără nicio obiecţie a ţării în care vrei să rămâi! Din 2013 se vorbea de acest plan şi, uşor uşor, se pune în practică(prin această metodă se anulează shengen-ul în final) şi românica e în vâltoarea minciunilor şi manipulărilor…catalogată definitiv ca fiind ţara în care au rămas doar proşti, hoţi şi escroci!

  3. Poate ca autoritățile romane “competente” ar trebui sa înceapă demersuri CLARE în aceasta speță. Pentru ca altfel o sa ajungem noi ROMANII sa fim tratați ca polonezii și în speță ca acel cetățean polonez care a fost omorât în bătaie din cauza xenofobiei.

Leave a Reply