Wednesday, August 12, 2026
23.5 C
Bucharest

Incredibila bataie de joc : fonduri europene uriase, neatrase de sistemul medical !

Comisarul european pentru Politică Regională, Corina Creţu, a declarat, miercuri, după o întâlnire cu membrii comisiilor parlamentare de afaceri europene că sistemul sanitar din România ar putea beneficia de 250 de milioane de euro din partea Uniunii Europene pentru modernizarea unităţilor sanitare, însă până acum nu au fost elaborate proiectele de absorbţie

 Corina Creţu a atras atenţia asupra nevoii de elaborare de proiecte dacă România vrea să utilizeze cele 400 de milioane de euro pe care Uniunea Europeană i-a alocat, în exerciţiul bugetar 2014-2020, pentru sistemul sanitar din ţara noastră.

”Mai avem bani la dispoziţie pentru 280 de modernizări de spitale şi unităţi sanitare pentru care nu avem proiecte până la această oră. Suma totală este de aproape 400.000.000 euro pentru sistemul sanitar, dintre care doar 150.000.000 euro sunt pentru cele trei spitale regionale. Pentru restul nu avem proiecte şi acest lucru trebuie să-l discutăm cu Ministerul Sănătăţii”, a declarat Corina Creţu.

Ea a cerut unităţilor sanitare din România care au nevoie de modernizări să depună proiecte de accesare a fondurilor europene. Creţu a mai spus că încă nu a fost trimisă Comisiei Europene harta nevoilor în domeniul infrastructurii sanitare, o situaţie similară existând şi în ceea ce priveşte harta nevoilor privind deşeurile. ”Avem cinci condiţionalităţi ex ante din 25 care nu sunt îndeplinite”, a spus Creţu.

În ce priveşte construirea celor trei spitale regionale, Corina Creţu s-a declarat încrezătoare că lucrările vor începe în 2018. ”Am înţeles că s-a încheiat contractul pentru cele trei studii de fezabilitate pentru spitalele regionale din Cluj, Craiova şi Iaşi cu Banca Europeană de Investiţii. Studiile vor dura 6-8 luni după care vor trebuie lansate procedurile de licitare. Din câte m-au informat cei din serviciile mele, mi-au spus că sunt optimistă dacă vor începe lucrările în 2018, dar sunt proiecte de infrastructură care necesită timp”, a spus Creţu.

În ce priveşte nivelul redus al absorbţiei fondurilor europene de către România în acest exerciţiu bugetar al UE, Creţu a spus că întârzierile în acreditarea instituţiilor de management nu constituie o explicaţie suficientă. ”Mă interesează să aflu de ce merge aşa de încet rata de contractare (…) Pentru mine indicatorii sunt rata de contractare şi cât se plăteşte. Aceste lucruri le voi discuta cu Guvernul”, a conchis Corina Creţu.

Comisarul european pentru Politică Regională, Corina Creţu, face o vizită în România în cursul acestei săptămâni, ea având programată pentru joi o întrevedere cu premierul Sorin Grindeanu, scrie news.ro

Hot this week

Bază permanentă a NASA pe Lună

NASA a anunțat marți noi misiuni menite să contribuie...

O raritate : pui de vultur negru

Primii pui de vultur negru (Aegypius monachus), o specie...

S-au descoperit rămășițele faimosului d’Artagnan?

Autoritățile locale olandeze au anunțat că sunt necesare 'cercetări...
00:05:14

Defence Innovation | NATO and new technologies

Defence Innovation | NATO and new technologies https://www.youtube.com/watch?v=hdtKjUmqo04

Un diagnostic greu de acceptat și tratamentul care a evitat o operație radicală

Un diagnostic greu de acceptat și tratamentul care a...

Topics

Bază permanentă a NASA pe Lună

NASA a anunțat marți noi misiuni menite să contribuie...

O raritate : pui de vultur negru

Primii pui de vultur negru (Aegypius monachus), o specie...

S-au descoperit rămășițele faimosului d’Artagnan?

Autoritățile locale olandeze au anunțat că sunt necesare 'cercetări...
00:05:14

Defence Innovation | NATO and new technologies

Defence Innovation | NATO and new technologies https://www.youtube.com/watch?v=hdtKjUmqo04

Un diagnostic greu de acceptat și tratamentul care a evitat o operație radicală

Un diagnostic greu de acceptat și tratamentul care a...

Cum a batjocorit până la moarte statul român un erou aviator al României

România comunistă are milioane de păcate faţă de milioane...

Franţa salvează o biserică din Siria esenţială pentru ortodoxie

Biserica Sfântul Simeon Stâlpnicul din Siria, monument UNESCO, restaurată...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img