Prinţul Charles a primit, luni, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii “Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca. Prinţul de Wales a fost servit cu pâine şi sare de doi studenţi îmbrăcaţi în costume populare, iar rectorul a spus că acesta “a devenit protectorul Transilvaniei şi al României”.
Rectorul UBB, Ioan Aurel Pop, a declarat, în Laudatio pe care l-a rostit în cadrul ceremoniei desfăşurate în Aula Magna a universităţii, că decizia acordării titlului de Doctor Honoris Causa Prinţului Charles a fost aprobată în 8 mai de Senatul UBB.
”UBB i-a decernat titlul de Doctor Honoris Causa Alteţei Sale Regale Charles, Prinţ de Wales, moştenitorul Coroanei Regale Britanice. Distincţia i-a fost acordată în urma votului din 8 mai al Senatului UBB, în semn de recunoaştere a contribuţiei deosebite a Alteţei Sale Regale Prinţul de Wales în domeniul valorificării patrimoniului cultural românesc, al promovării valorilor istorice multiculturale, al cunoaşterii mediului spiritual şi natural românesc peste hotare, precum şi pentru întărirea cooperării dintre Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi România. (…) Din 1998, prinţul Charles a fost de nenumărate ori în România, în vizite private sau oficiale, vestind mereu lumii că există în Carpaţi şi la Dunăre <o ţară binecuvântată între toate de Domnul pre pământ>, cum spunea Nicolae Bălcescu”, a spus rectorul.
Potrivit acestuia, prin proprietăţi, prin fundaţii şi asociaţii, prin încurajarea investiţiilor şi a competiţiei, prin interesul pentru restaurarea monumentelor şi protecţia naturii, dar mai ales prin exemplul personal, “prinţul de Wales a devenit un adevărat protector al Transilvaniei şi al României”.
”Prinţul Charles, cu sensibilitatea sa specială pentru istorie şi arhitectură, observabilă încă de pe vremea studiilor universitare, a remarcat de la început rolul României de sinteză a civilizaţiilor, de reunire a Occidentului catolic şi protestant cu Orientul bizantin şi ortodox. De aceea, în Transilvania, lângă turnurile ascuţite ale bisericilor gotice ce străpung cerul se văd uşor cupolele rotunjite ale bisericilor bizantine, la fel cum la câteva sute de metri de o construcţie barocă se poate vedea o capelă în stilul Renaşterii, lângă un auster loc de închinăciune unitarian (antitrinitar) stă o sinagogă, iar la câţiva paşi de ele răsare o biserică de lemn… Toate acestea simbolizează civilizaţia europeană în evoluţia ei, poate mai bine conservată aici decât în alte părţi şi socotită de aceea de către Alteţa Sa Regală o comoară nepreţuită, demnă de a fi păstrată. Cu acest rol de păstrător al vieţii oamenilor şi al produselor bune ale muncii lor, Prinţul Charles se constituie într-un adevărat ctitor, reconciliind natura cu istoria, credinţa cu arhitectura, modernitatea cu monumentele trecutului”, a afirmat rectorul UBB.
Ioan Aurel Pop a adăugat că Prinţul Charles este considerat urmaşul ctitorilor români de acum un secol, când regele Ferdinand al României şi regina Maria a României, stră-mătuşa Alteţei Sale Regale, au refondat această venerabilă instituţie, UBB, în cadrul Regatului României.
”De la Viscri, din centrul Transilvaniei istorice, şi până la Săpânţa, în inima Maramureşului istoric, Alteţa Sa Regală, cu ajutorul Trustului Mihai Eminescu, al altor organizaţii, fundaţii şi asociaţii, dar mai ales cu ajutorul oamenilor inimoşi care-l înconjoară şi preţuiesc, lasă sigilii perene, în vederea conservării tradiţiilor istorice şi a naturii neîntinate. Aceste tradiţii vin din trecut şi privesc spre viitor”, a conchis rectorul UBB.
Prinţul Charles a vorbit în limba română la începutul discursului său de la ceremonia prin care i s-a decernat titlul de Doctor Honoris Causa al UBB, spunând că este ”profund mişcat şi foarte recunoscător” pentru deosebita onoare pe care i-a făcut-o universitatea clujeană.
“Am fost întrebat adesea ce mă aduce atât de des în România, ce anume face ca acest loc să fie atât de special? Răspunsul e, pentru mine, foarte simplu: voi, prietenii mei români; patrimoniul vostru cultural şi natural, tradiţiile voastre, dar şi capacitatea voastră de inovare şi schimbare. Tot ceea ce reprezentaţi voi după secole întregi de istorie – identitatea voastră şi întregul vostru potenţial. Toată energia pe care o puteţi pune în mişcare pentru a schimba ceva. Acestea sunt lucrurile care vă fac cu adevărat speciali în întreaga lume”, a spus Prinţul de Wales.
Acesta a subliniat că, încă de la prima sa vizită din România, în urmă cu 20 de ani, a fost impresionat de Transilvania, regiune care şi-a păstrat tradiţiile de sute de ani.
”Am învăţat să apreciez aceste peisaje şi comunităţile de aici din ce în ce mai mult. Este rar şi poate unic în Europa cum s-au conservat peisajele de aici, dar şi specii de fluturi şi animale. Aici, oamenii trăiesc în armonie cu natura”, a spus Prinţul Charles.
Acesta a lăudat fermierii din Transilvania şi produsele ecologice din regiune.
”Arhitectura voastră, frumoasele voastre ferme, biodiversitatea, mozaicul de locuitori, diversitatea comunităţilor şi tradiţiilor, în Transilvania şi România, toate acestea, împreună, sunt o comoară, comoara voastră către lume. Brandul dumneavostră ca ţară este legat de valorile şi tradiţiile autentice, de gustul produselor alimentare, de biodiversitatea unică şi de peisaje şi, de asemenea, de capacitatea de inovare. Acestea vă fac speciali, de aceea mă întorc întotdeauna în România şi de aceea o parte din sufletul meu este întotdeauna aici”, a afirmat Prinţul Charles.
La ieşirea din clădirea UBB, Prinţul Charles a vorbit cu mai multe persoane care îl aşteptau şi a dat mâna cu ele.
La ceremonie au asistat, printre alţii, primarul Emil Boc, prefectul Gheorghe Ioan Vuşcan, ambasadorul Marii Britanii în România, Paul Brummell, consulul general al Ungariei la Cluj-Napoca, Mile Lajos, fostul preşedinte al Academiei Române, Ionel Haiduc, fostul negociator şef al României cu UE, Vasile Puşcaş, mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ, scrie mediafax.ro