Monday, June 30, 2025
29 C
Bucharest

Donald Trump il primeste pe Klaus Iohannis la Casa Alba

Preşedintele Klaus Iohannis va face o vizită în SUA în perioada 4 – 9 iunie, urmând să aibă o întrevedere oficială cu preşedintele SUA Donald Trump. Programul vizitei mai include întâlniri cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din SUA şi participarea la Forumul Global al American Jewish Committee, unde va primi distincţia „Light Unto the Nations”, cea mai înaltă distincţie a organizaţiei.

“Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, va efectua în perioada 4-9 iunie a.c. o vizită în Statele Unite ale Americii.. Elementul central al acestei vizite este constituit de întrevederea oficială a Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, cu Preşedintele Statelor Unite ale Americii, domnul Donald J. Trump, în data de 9 iunie a.c”, anunţă un comunicat al Preşedinţiei, care precizează că întrevederea “va fi un excelent prilej pentru a discuta perspectivele de aprofundare şi extindere a Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite, pe toate palierele relevante, inclusiv în contextul în care în acest an se împlinesc 20 de ani de la lansarea acestuia”.

:Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis “va aborda priorităţile de acţiune în cadrul relaţiei bilaterale şi va reconfirma angajamentul ferm al ţării noastre de a rămâne un aliat predictibil, stabil şi de încredere al Statelor Unite”.

Cu ocazia deplasării la Washington, Preşedintele României va participa, în data de 5 iunie, în calitate de invitat de onoare, la Forumul Global al American Jewish Committee (AJC), care are peste 110 ani de existenţă şi va primi distincţia „Light Unto the Nations”, cea mai înaltă distincţie a organizaţiei care se decernează unor şefi de stat sau de guvern în semn de recunoaştere pentru impactul internaţional important în domeniul păcii, securităţii, democraţiei, promovării valorilor umane.

“American Jewish Committee a evidenţiat, în decizia de acordare a distincţiei, faptul că a hotărât onorarea Preşedintelui Klaus Iohannis pentru acţiunea sa de „lider dedicat întăririi democraţiei şi a statului de drept în România, (…) pentru eforturile sale de a combate anti-semitismul şi pentru a aprofunda legăturile dintre România şi SUA, precum şi între România şi Israel”. Acordarea acestei distincţii a mai avut în vedere rolul ţării noastre în cadrul Uniunii Europene şi al dialogului transatlantic, în menţinerea securităţii regionale şi globale, dar şi realizările recent încheiatei preşedinţii-în-exerciţiu române a Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului (IHRA)”, menţionează Preşedinţia.

Distincţia va fi prezentată, cu ocazia unui moment special, în cadrul Forumului Global, World Leaders Plenary. La Forumul Global, care se desfăşoară în perioada 4-6 iunie a.c., vor lua parte peste 2.500 de participanţi din 70 de ţări.

„Light Unto the Nations” a mai fost acordată unor lideri marcanţi, cum ar fi cancelarul german Angela Merkel, preşedintele Franţei Nicolas Sarkozy, preşedintele Statelor Unite ale Americii Bill Clinton, precum şi altor şefi de stat din Europa şi America Latină.

Vizita la Washington mai cuprinde şi alte elemente de program, inclusiv o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii de români din SUA, scrie news.ro

Hot this week

În 2024, România a exportat autoturisme noi de 12 miliarde de euro

Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) dorește să clarifice...

MApN : achiziția sistemelor MANPAD a fost aprobată din 2022

România participă la Iniţiativa Europeană de Achiziţie în Comun...

Media europeană la TVA : 21%

www.antena3.ro : Taxa pe valoarea adăugată (TVA) este un...

Noul preț la gaze de la 1 iulie

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a...

Secetă extinsă în Europa

Jumătate din Europa și regiunea mediteraneană erau afectate de...

Topics

În 2024, România a exportat autoturisme noi de 12 miliarde de euro

Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) dorește să clarifice...

MApN : achiziția sistemelor MANPAD a fost aprobată din 2022

România participă la Iniţiativa Europeană de Achiziţie în Comun...

Media europeană la TVA : 21%

www.antena3.ro : Taxa pe valoarea adăugată (TVA) este un...

Noul preț la gaze de la 1 iulie

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a...

Secetă extinsă în Europa

Jumătate din Europa și regiunea mediteraneană erau afectate de...

Histeroscopia, metodă minim invazivă de diagnostic și tratament

Histeroscopia, metodă minim invazivă de diagnostic și tratament   Numeroase afecțiuni...

CEO Alexandrion Grup, Nicholas Kass, numit la vârful Consiliului Național de Informații al SUA

Nicholas Kass, fost director executiv al unei cunoscute corporații...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img