Sunday, June 21, 2026
26.2 C
Bucharest

Un senator PNL spune care e sansa lui Dragnea de eliberare

Contactat de PSnews.ro, avocatul și senatorul PNL, Daniel Fenechiu (vicepreședinte al Comisiei juridice din forul legislativ superior), a explicat cum s-ar putea folosi Liviu Dragnea de decizia CCR privind completele de 3 judecători, atrăgând atenția, însă, că totul depinde de motivarea imstituției.

„Întotdeauna, în momentul în care discuți de o decizie, poți face o discuție preliminară până în momentul în care vezi motivarea și poțo face o discuție mai amplă și mai coerentă în momentul în care vezi motivarea.

Efectele, la prima vedere, sunt doar pentru viitor. Tehnic, decizia nu s-ar aplica spețelor care s-au finalizat printr-o hotărâre definitivă. Discutabil, cei care sunt în momentul de față în fața unui complet de 3, sau cei care sunt la completele de 5 și nu s-a terminat încă dezbaterea apelului, beneficiază de acest conflict de natură constituțională pentru că completele de 5 ar urma, prin spețele aflate în fața apelului, să admită apelurile și să retrimită acele dosare spre rejudecare către complete restituite în raport cu decizia Curții. Aici intră Vâlcov, Udrea și alții.

Eu nu știu cu exactitate cum va motiva CCR această decizie pentru că după cum bine se știe, considerentele sunt la fel de obligatorii ca dispozitivul. Nu am de unde să știu dacă în considerente nu a existat vreo prevedere care să extindă aria de aplicare a acestei decizii. În ipoteza în care pornim pe logica împământenită că orice decizie a Curții nu produce efecte decât pentru viitor, am merge pe varianta că la acele decizii care a intervenit deja soluționarea definitivă nu s-ar mai putea face nimic.

Aici, însă, avem următoarea situație: Liviu Dragnea a invocat o excepție de neconstituționalitate în ceea ce privește completele de 3 în fața completului de 5. În opinia multor specialiști, și aici mărturisesc că și eu mă subsumez acestei categorii, cred că Liviu Dragnea s-ar găsi într-o situație de revizuire, în sensul că el invocând această excepție de neconstituționalitate în fața completului de 5 – acesta respingând solicitarea – Liviu Dragnea ar putea să încerce să își valorifice dreptul procesual pe calea revizurii. Este o opinie pur și simplu de specialist, ea trebuie validată de Înalta Curte care este cea care în ultimă instanță va stabili cum se aplică această decizie. Din punctul meu de vedere, ar fi în cazul lui Dargnea posibilă o revizuire pe această situație”, a declarat Daniel Fenechiu.

Hot this week

SACEUR : Avem nevoie de capabilităţi suplimentare NATO de lovire cu precizie la mare distanţă

Forumul german Atlantik-Brücke a găzduit o dezbatere crucială la...

Războiul din Iran a pus în mișcare forțe pe care nimeni nu le mai poate opri

Ordinea mondială s-a schimbat, iar economiile nu vor reveni...

AI bagă Starbucks într-un scandal imens

Starbucks Korea își va închide temporar toate magazinele, pentru...

Soţia premierului Suediei, anchetată de biserică

Biserica Luterană a Suediei anunţă marţi că a deschis...

Topics

SACEUR : Avem nevoie de capabilităţi suplimentare NATO de lovire cu precizie la mare distanţă

Forumul german Atlantik-Brücke a găzduit o dezbatere crucială la...

Războiul din Iran a pus în mișcare forțe pe care nimeni nu le mai poate opri

Ordinea mondială s-a schimbat, iar economiile nu vor reveni...

AI bagă Starbucks într-un scandal imens

Starbucks Korea își va închide temporar toate magazinele, pentru...

Soţia premierului Suediei, anchetată de biserică

Biserica Luterană a Suediei anunţă marţi că a deschis...

SIS : Rusia colectează ilegal date pentru fraude în Republica Moldova

Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) avertizează că datele...

Durerea în piept la efort a dus la diagnosticul unei boli severe

Durerea în piept la efort a dus la diagnosticul...

Să nu dramatizăm vestea proastă care vine de la Washington

Să nu dramatizăm vestea proastă care vine de la...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img