Wednesday, December 10, 2025
3.9 C
Bucharest

Guvernul reduce sporul de conditii periculoase pentru sute de mii de angajati

Şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a declarat, miercuri, că sporul pentru condiţii vătămătoare şi periculoase va fi acelaşi pentru toţi angajaţii din sistemul public şi va reprezenta 25% din salariul de bază minim brut pe ţară. Sute de mii de angajati la stat, in special din zona medicala dar si din alte domenii, vor fi afectati de reducerea acestui spor.

“O altă serie de prevederi au fost incluse în proiectul de lege privind modificarea OUG 114 şi pentru completarea şi modificarea unor acte normative ca urmare a noii strategii fiscal-bugetare aprobate de Guvern. Regimul detaşărilor a fost reglementat prin acest proiect de lege, astfel încât nu vor mai fi permise detaşările din sectorul privat în instituţiile publice. Detaşările se vor putea face doar cu personal angajat în instituţii şi autorităţi publice. De asemenea, a fost regândit modul de alocare a sporului pentru condiţii periculoase şi condiţii vătămătoare, personalul salarizat poate primi un spor de 25% din salariul de bază minim brut pe ţară”, a spus Dancă într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Potrivit acestuia, argumentul care a stat la baza acestei prevederi are în vedere “eliminarea discriminărilor produse în mod artificial între diferite categorii de angajaţi expuşi în aceeaşi măsură condiţiilor de muncă periculoase sau vătămătoare”.

“În aceleaşi condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare angajaţii trebuie să beneficieze de acelaşi spor care are o raportare la salariul minim brut pe ţară, nu se mai raportează la cuantumul salariului de bază al angajatului, ci este un procent fix din salariul minim brut pe ţară”, a spus Dancă într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

El a adăugat că o altă măsură din acest proiect este îngheţarea în 2020, la nivelul aferent lunii decembrie 2019, a indemnizaţiilor pentru funcţiile de demnitate publică şi funcţiile asimilate.

“Indemnizaţia de hrană şi indemnizaţia de merit se păstrează la nivelul anului 2019. Beneficiarii dreptului de pensie pentru limită de vârstă sau pentru pensie anticipată, atât din sistemul public de pensii, cât şi din alte sisteme reglementate prin legi specifice, nu vor putea cumula pensia cu veniturile realizate în cadrul instituţiilor publice, indiferent de modul de finanţare şi subordonare al autorităţilor şi instituţiilor publice în care sunt angajaţi cu contract de muncă. Prevederile legate de cumulul pensiilor cu salariul nu se aplică pentru persoanele care au durata mandatului stabilită prin Constituţie”, a explicat Dancă, citat de Agerpres.

 

Hot this week

Ce au discutat Nicuşor Dan şi Emmanuel Macron

”Avem o lungă istorie cu Franța și un viitor...

Călin Georgescu, judecat pentru propagarea unor doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în formă continuată

Judecătoria Sectorului 1 a respins marţi toate cererile şi excepţiile...

Castele de vânzare în Franța. Cât costă

Le Figaro a făcut o analiză și a identificat mai...

Destăinuirile lui Mihai Gâdea, CEO Antena 3 CNN

  Destăinuirile lui Mihai Gâdea, CEO Antena 3 CNN https://www.youtube.com/watch?v=fqAQlExq-N8

Semnificația victoriei PNL în București

O scurtă analiză a votului de la #Bucuresti : 1....

Topics

Ce au discutat Nicuşor Dan şi Emmanuel Macron

”Avem o lungă istorie cu Franța și un viitor...

Castele de vânzare în Franța. Cât costă

Le Figaro a făcut o analiză și a identificat mai...

Destăinuirile lui Mihai Gâdea, CEO Antena 3 CNN

  Destăinuirile lui Mihai Gâdea, CEO Antena 3 CNN https://www.youtube.com/watch?v=fqAQlExq-N8

Semnificația victoriei PNL în București

O scurtă analiză a votului de la #Bucuresti : 1....

Situaţia e albastră. Cu galben

Surpriză în alegerile pentru Primăria Generală a Capitalei. După ora...

Sociolog : rezultatele votului de până acum nu confirmă

CEO-ul Avangarde, sociologul Marius Pieleanu, ne-a oferit primele date din...

O țară NATO se dotează cu rachete israeliene PULS

Legislatorii greci au aprobat joi seară achiziționarea a 36...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img