Thursday, July 2, 2026
23.4 C
Bucharest

Ultima ora : NATO se retrage din Afganistan

Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, a reafirmat joi decizia Alianţei de a-şi retrage forţele din Afganistan “împreună” cu Statele Unite, după anunţul preşedintelui Donald Trump al unei retrageri până la Crăciun, relatează AFP.

“Am decis împreună să mergem în Afganistan. Împreună vom face ajustările forţelor şi vom părăsi ţara împreună”, a spus el în cadrul unei conferinţe de presă alături de şeful guvernului Republicii Macedonia de Nord, Zoran Zaev.

Misiunea Resolute Support a NATO din Afganistan este formată din 12.000 de militari din 38 de ţări, dintre care 8.600 de americani. Statele Unite au şi alte trupe desfăşurate în această ţară.

Anunţurile preşedintelui SUA vor fi discutate în cadrul unei reuniuni a miniştrilor apărării Alianţei din 22 octombrie.

Aliaţii europeni şi-au exprimat în mod repetat iritarea faţă de anunţurile preşedintelui Trump cu privire la această problemă, iar Pentagonul a dat de fiecare dată asigurări că nicio decizie nu va fi luată unilateral.

Donald Trump, în plină campanie electorală, şi-a anunţat miercuri dorinţa de a retrage toţi militarii americani din Afganistan până la Crăciun, adică mai repede decât este prevăzut în acordul dintre Statele Unite şi talibani, dar nu a precizat dacă sunt vizate forţele americane desfăşurate în cadrul misiunii NATO.

Jens Stoltenberg a insistat asupra necesităţii de a evita ca Afganistanul să redevină “un sanctuar pentru terorişti”.

“Am mers în Afganistan după atacurile teroriste asupra Statelor Unite din 11 septembrie 2001, după ce a fost invocat articolul 5. Misiunea NATO avea iniţial peste 100.000 de militari angajaţi în operaţiuni de luptă. Astăzi, NATO are 12.000 de militari responsabili cu consilierea şi instruirea forţelor afgane”, a reamintit el.

“Dintre aceste trupe, o mare parte sunt europene şi canadiene”, a precizat el.

“Luarea deciziilor va depinde de condiţiile de pe teren”, a mai spus Jens Stoltenberg. Ele vor fi luate “împreună” între aliaţi, a insistat el. “Mesajul nu s-a schimbat”, a conchis el.

Jens Stoltenberg a prezentat poziţia Alianţei la ultima reuniune a miniştrilor apărării din 12 februarie, scrie Agerpres.

Hot this week

01:12:50

E România pregătită să respingă o invazie militară? Secretele din Poarta Focșanilor

E România pregătită să respingă o invazie militară? Secretele...

Președintele Israelului : Trebuie să ne ridicăm cu toții împotriva urii

Isaac Herzog, Președintele Israelului, se află în aceste zile...

Guvernul e chemat să ajute ca șantierele de autostrăzi să nu se blocheze

Guvernul e chemat să ajute ca șantierele de autostrăzi...

Secretarul General spune ce se va întâmpla la Summit-ul NATO de la Ankara

Discursul Secretarului General al NATO Mark Rutte la Atlantic...

Autoconsumul și stocarea energiei: prioritatea strategică pentru prosumatorul eficient

  Autoconsumul și stocarea energiei: prioritatea strategică pentru prosumatorul eficient Creșterea...

Topics

Conflict Context : despre extremism, religie și politică în România

Conflict Context : despre extremism, religie și politică în...

Bill Gates recunoaște legături compromițătoare cu Epstein

Bill Gates, declarații sub jurământ despre relația cu Jeffrey...

Fisuri în aripi la Airbus A380 !

Airbus a anunțat marți că va inspecta 16 avioane...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img