Monday, December 23, 2024
-0.7 C
Bucharest

Război hibrid, de la pandemie la politică

Din ce în ce mai multe persoane sunt îngrijorate de formele ample de manifestare a ceea ce numim război hibrid. Au și de ce. Situația se complică de la o zi la alta. Iar răspunsul imunitar al organismelor euroatlantice nu pare să fie încă pe măsura dimensiunii infectării.

Ultimul simptom descoperit în România este apariția combinației toxice naționalism-extremism-populism sub forma unui partid ce atinge pragul și intră în Parlament.

Apreciez că naivitatea și uneori chiar ignoranța sunt constante în istorie, în fața amenințărilor. Au existat semne clare, dar ele nu au fost luate în seamă.

În aviație, există un termen interesant: turbulențe în aer clar. Pe fondul unui cer senin, al unui zbor liniștit la altitudinea de croazieră, fără vreun nor, aeronava se scutură brusc și puternic. Pasagerii au instantaneu un sentiment de disconfort. Se uită imediat pe fereastră și se întreabă mirați: de unde turbulența asta, doar e soare și frumos? Pasagerii care călătoresc mai des zâmbesc și rămân cufundați în lecturi sau moțăială. Piloții știu și ei despre ce e vorba și zâmbesc. Trebuie doar să ai experiența zborului, să știi că există turbulențe în aer clar. Că ele reprezintă manifestările unor curenți de aer ceva mai rebeli, despre care se știe, dacă citești un pic.

De mai bine de 10 ani, de când Estul a declanșat un amplu război hibrid în spațiul occidental, mulți încă se declară surprinși. Experiența propagandei, atacurilor și chiar asasinatelor din perioada Războiului Rece trece azi la un nou nivel. Hibrid 2.0. Iar Occidentul nu pare să realizeze amploarea amenințării, nu reacționează suficient de ferm.

Arsenalul hibrid?

Propagandă bazată pe falsuri, conspirații, atacuri cibernetice, respingerea democrației și libertăților, revenirea la “tradiții”, naționalism, contestarea științei factuale (medicină în special), promovarea unor pseudo valori creștine ce invocă metode și argumente de tip medieval. Toate răspândite prin milioane de trolli, mai ales în spațiul virtual, ce a devenit o componentă indispensabilă a vieții noastre.

Doctrina eurasianistă menționează cât se poate de limpede: vrem să destabilizăm sistemul de valori occidentale din interior. Iar Rusia și China fac acest lucru folosind vechile metode ale intelligence-ului, adaptate la analizele momentului și la situația din teren.

Incerc o scurtă enumerare a modurilor de manifestare ale războiului hibrid :

  1. Amplificarea disfuncționalităților existente în spațiul vestic până la nivelui devenirii lor ca probleme interne majore, generatoare de tensiuni sociale și politice.
  2. Stimularea sentimentelor naționaliste, prin ură, intoleranță, extremism, egocentrism și suveranism radical. Ruperea punților cu parteneri și aliați strategici. Aceste acțiuni s-au realizat chiar prin intermediul unor politicieni de rang înalt din Occident (președinți, premieri, miniștri, parlamentari). Vechile rețele de adormiți au fost reactivate și folosite la maxim.
  3. Sub flamura naționalismului și a patriotismului se maschează retorici anti-occidentale, destinate a răsturna sistemul de valori și a crea sentimente de respingere față de instituțiile care au generat stabilitate, pace și prosperitate după cel de-al doilea Război Mondial.
  4. Valorificarea politică a celor 3 acțiuni descrise mai sus, după o suficientă destabilizare din interior prin tensiuni sociale, amplificarea spaimelor și stimularea artificială a urii. Apariția unor curente și partide politice care intră în parlamentele și guvernele statelor vestice și care încep să conteste alianțele, aranjamentele internaționale, întreg sistemul care a reușit să mențină un echilibru solid, necesar unei dezvoltări economice și a păcii în Vest.

    continuarea, aici :

    https://truestoryproject.ro/razboi-hibrid-de-la-pandemie-la-politica-2/

Hot this week

Pădurile României, salvate şi regenerate cu fonduri europene

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în...

Biden îi dă lui Trump o economie americană pe creştere

Economia americană a înregistrat o creştere solidă în perioada...

Marina SUA îl medaliază pe TOP GUN Tom Cruise

Marina SUA i-a acordat actorului Tom Cruise cea mai...

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare în 4 ani

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare începând din 2020...

Topics

Pădurile României, salvate şi regenerate cu fonduri europene

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în...

Biden îi dă lui Trump o economie americană pe creştere

Economia americană a înregistrat o creştere solidă în perioada...

Marina SUA îl medaliază pe TOP GUN Tom Cruise

Marina SUA i-a acordat actorului Tom Cruise cea mai...

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare în 4 ani

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare începând din 2020...

Putin, ursul bipolar. Zice că nu are condiţii să oprească războiul, apoi enumeră condiţii

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi, la conferinţa...

Cum recunoști o urgență cardiovasculară și ce trebuie să faci

Cum recunoști o urgență cardiovasculară și ce trebuie să...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img