Saturday, May 23, 2026
17.9 C
Bucharest

CFR Calatori a devenit un pericol imens pentru Romania. Trenul Mangalia-Timisoara, blocat a 2 a oara in padure

Sute de persoane, între care care zeci de copii, care au plecat aseară din Mangalia încă nu au ajuns la destinație, în Drobeta Turnu Severin. După ce azi-noapte a fost blocat pe câmp, în apropiere de București, joi seara trenul a rămas într-o pădure, din cauza unei noi defecțiuni, după cum a povestit mama unuia dintre copii, prin telefon, în emisiunea „News Hour with CNN” de la Antena 3.

Femeia care a vorbit la Antena 3 a spus că are copilul în tren de miercuri seară. Potrivit acesteia, trenul a plecat miercuri la ora 19.00 din Mangalia și ar fi trebuit să ajungă joi dimineață, la ora 6.00, în Drobeta Turnu Severin.

Aseară însă, acesta a rămas blocat pe un câmp, în apropiere de București, din cauza unei defecțiuni. Autoritățile nu au intervenit pentru preluarea pasagerilor.

Directorul CFR, Ovidiu Vizante, a declarat, joi dimineața, la Antena 3, că directorii CFR au încercat să găsească miercuri noaptea o soluție pentru trenul blocat în câmp și a reacționat iritat când a fost întrebat de ce nu s-a găsit o soluție pentru cei 30 de copii care au stat opt ore în tren, scrie G4Media.ro

După înlocuirea locomotivei, potrivit mărturiei femeii, trenul a repornit joi spre destinație, însă spre seară o nouă defecțiune l-a blocat într-o pădure.

La această oră, joi ora 19.00, la 24 de ore de când a plecat din Mangalia, trenul este încă blocat, potrivit spuselor femeii.

Trenul a repornit joi seara dupa 19,00, cu o altă locomotivă, a treia de la începutul călătoriei, transmite Antena 3.

Copiii ar fi primit în tot acest interval de 24 de ore câte un corn și o sticlă de apă.

Săptămâna trecută a avut loc o situație similară. După ce trenul IR 1993 Mangalia – Bucureşti – Craiova a staţionat în zona Medgidia din cauza lipsei tensiunii în linia de contact, în staţia Perişoru mecanicul a declarat locomotiva defectă. O nouă locomotivă a fost trimisă din staţia Feteşti, pentru a prelua trenul, care acumulase deja o întârziere de 140 de minute. În staţia Bucureşti Băneasa s-a defectat și locomotiva cealaltă. Într-un final, trenul IR 1993 a plecat cu 192 de minute de întârziere, după ce mecanicul de locomotivă a remediat defecţiunea survenită.

Hot this week

AIRBUS, condamnat pentru omor din culpă

O curte de apel din Paris a stabilit joi...

Lovitura pentru SUA dată de China și Japonia

Japonia şi China şi-au redus semnificativ deţinerile de obligaţiuni...

China antrenează militari ruși pentru continuarea invadării Ucrainei

Armata chineză a antrenat în secret în jur de...

Roboții intră în forță pe piața muncii

Roboții umanoizi sunt tot mai aproape de utilizarea pe...

Terorism finanțat prin criptomonede

Procesul unui irakian de 32 de ani, care a...

Topics

AIRBUS, condamnat pentru omor din culpă

O curte de apel din Paris a stabilit joi...

Lovitura pentru SUA dată de China și Japonia

Japonia şi China şi-au redus semnificativ deţinerile de obligaţiuni...

China antrenează militari ruși pentru continuarea invadării Ucrainei

Armata chineză a antrenat în secret în jur de...

Roboții intră în forță pe piața muncii

Roboții umanoizi sunt tot mai aproape de utilizarea pe...

Terorism finanțat prin criptomonede

Procesul unui irakian de 32 de ani, care a...

Endometrioza care îi oprea viața câteva zile pe lună

Endometrioza care îi oprea viața câteva zile pe lună   Durerea...

Președintele Comitetului Militar al NATO : suntem în furtună

Președintele Comitetului Militar al NATO : suntem în furtună Președintele...

Sondaj : scade AUR, cresc PSD și PNL

Un sondaj realizat de Centrul de Sociologie Urbană și Regională...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img