Sunday, November 15, 2026
2.2 C
Bucharest

CFR Calatori a devenit un pericol imens pentru Romania. Trenul Mangalia-Timisoara, blocat a 2 a oara in padure

Sute de persoane, între care care zeci de copii, care au plecat aseară din Mangalia încă nu au ajuns la destinație, în Drobeta Turnu Severin. După ce azi-noapte a fost blocat pe câmp, în apropiere de București, joi seara trenul a rămas într-o pădure, din cauza unei noi defecțiuni, după cum a povestit mama unuia dintre copii, prin telefon, în emisiunea „News Hour with CNN” de la Antena 3.

Femeia care a vorbit la Antena 3 a spus că are copilul în tren de miercuri seară. Potrivit acesteia, trenul a plecat miercuri la ora 19.00 din Mangalia și ar fi trebuit să ajungă joi dimineață, la ora 6.00, în Drobeta Turnu Severin.

Aseară însă, acesta a rămas blocat pe un câmp, în apropiere de București, din cauza unei defecțiuni. Autoritățile nu au intervenit pentru preluarea pasagerilor.

Directorul CFR, Ovidiu Vizante, a declarat, joi dimineața, la Antena 3, că directorii CFR au încercat să găsească miercuri noaptea o soluție pentru trenul blocat în câmp și a reacționat iritat când a fost întrebat de ce nu s-a găsit o soluție pentru cei 30 de copii care au stat opt ore în tren, scrie G4Media.ro

După înlocuirea locomotivei, potrivit mărturiei femeii, trenul a repornit joi spre destinație, însă spre seară o nouă defecțiune l-a blocat într-o pădure.

La această oră, joi ora 19.00, la 24 de ore de când a plecat din Mangalia, trenul este încă blocat, potrivit spuselor femeii.

Trenul a repornit joi seara dupa 19,00, cu o altă locomotivă, a treia de la începutul călătoriei, transmite Antena 3.

Copiii ar fi primit în tot acest interval de 24 de ore câte un corn și o sticlă de apă.

Săptămâna trecută a avut loc o situație similară. După ce trenul IR 1993 Mangalia – Bucureşti – Craiova a staţionat în zona Medgidia din cauza lipsei tensiunii în linia de contact, în staţia Perişoru mecanicul a declarat locomotiva defectă. O nouă locomotivă a fost trimisă din staţia Feteşti, pentru a prelua trenul, care acumulase deja o întârziere de 140 de minute. În staţia Bucureşti Băneasa s-a defectat și locomotiva cealaltă. Într-un final, trenul IR 1993 a plecat cu 192 de minute de întârziere, după ce mecanicul de locomotivă a remediat defecţiunea survenită.

Hot this week

Majoritatea francezilor votează extremiști

Alegerile prezidențiale din Franța par să fie acaparate de...

Ce perturbări va aduce vortexul polar

Ce perturbări va aduce vortexul polar Experții în climatologie au...

Cum ajută tehnologiile moderne la diagnosticarea și tratarea unei boli grave a bărbaților

Cum ajută tehnologiile moderne la diagnosticarea și tratarea unei...

PSD vrea să desființeze 26 de județe

PSD vrea să desființeze 26 de județe România ar putea...

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

Topics

Majoritatea francezilor votează extremiști

Alegerile prezidențiale din Franța par să fie acaparate de...

Ce perturbări va aduce vortexul polar

Ce perturbări va aduce vortexul polar Experții în climatologie au...

Cum ajută tehnologiile moderne la diagnosticarea și tratarea unei boli grave a bărbaților

Cum ajută tehnologiile moderne la diagnosticarea și tratarea unei...

PSD vrea să desființeze 26 de județe

PSD vrea să desființeze 26 de județe România ar putea...

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img