Thursday, August 28, 2025
16.9 C
Bucharest

Conflict sexual Ucraina-Rusia

protest-ucraina

Sancţiunile politice şi economice nu au impresionat prea mult Moscova, dar un grup de femei din Ucraina a găsit alt mijloc, îndemnând la o grevă a sexului cu bărbaţi ruşi, într-o campanie pe Facebook, relatează AFP, citata de Mediafax.  “Nu te oferi ruşilor”, este cuvântul de ordine a acestei campanii pe Facebook care vizează să calmeze “apetitul” Moscovei pentru teritorii ucrainene şi să atragă atenţia asupra a ceea ce s-a întâmplat în Crimeea.
“Trebuie să luptăm împotriva inamicului prin toate mijloacele”, afirmă animatoarele campaniei, pe site.
De fapt, obiectivul lor este oprirea “comerţului carnal” dintre cele două ţări vecine.
“Am ales provocarea, pentru că atrage atenţia”, recunoaşte o scriitoare, Irena Karpa, totodată blogger şi artistă.
“Adevăratul sens profund (al campaniei) este să nu renunţăm la demnitatea, libertatea şi patria noastră. (Campania) îl vizează mai degrabă pe (preşedintele rus Vladimir) Putin şi politica sa, nu este (vorba despre) rasism”, declară tânăra pentru AFP, adăugând că ucraineni de origine rusă au participat la mişcarea de contestare care a condus la îndepărtarea de la putere a fostului preşedinte ucrainean prorus Viktor Ianukovici, în februarie.
Campania a fost iniţiată de un grup de “femei de succes”, femei de afaceri, jurnaliste şi scriitoare.
Motto-ul “Nu te oferi ruşilor” a fost selectat dintr-un poem al celui mai mare poet ucrainean, Taras Şevcenko, intitulat “Katerina”, care spune povestea unei ţărănci seduse de către un ofiţer rus. Gonită de părinţi, ea-şi caută iubitul la Moscova dar este respinsă şi se sinucide.
“Am fost inspirate de situaţia actuală, anexarea Crimeei şi apetitul insaţiabil al lui Putin, care se uită către regiunile noastre din est”, continuă ea.
Pagina Facebook a grupului a obţinut rapid 2.300 de “like”, a devenit foarte populară pe Internet şi a fost preluată de site-uri ruse.
– Colectă pentru dotarea armatei
Unii ruşi au ironizat iniţiativa, alţii s-au supărat.
“Ar trebui <să nu vă oferiţi> doar celor care susţin politica sovietică a lui Putin şi nu tuturor ruşilor. Ce treabă au ruşii cu asta? Şi scrieţi (apelul) în rusă”, scrie Anton Grigoriev pe pagina de Facebook.
Pe site-ul moscovit Lifenews.ru, suspectat că are legături cu serviciile speciale, o femeie, Olga Silaeva, a scris “nu vă culcaţi cu bărbaţi ruşi, vor rămâne mai mulţi pentru noi”. De asemenea, animatoarele campaniei vând tricouri pe care sunt imprimate o imagine cu două palme unite, sugerând un gest pios şi totodată un vagin. “Banii pe care-i obţinem merg direct la achiziţionare de furnituri pentru armata noastră săracă. Femeile ucrainence caută să îi ajute pe militarii noştri”, declară Karpa.
Activistele ucrainene se alătură astfel multor femei din Liberia, Kenya, Togo, Columbia, între alte ţări, care au recurs în trecut la greve de ecast fel, pentru a-i descuraja pe bărbaţi să plece la război.
Tradiţia provine din Grecia antică. În piesa “Lysistrata” a lui Aristofan, femeile utilizează acest mijloc pentru a opri războiul dintre Sparta şi Atena.
Karpa spune că s-a despărţit de iubitul ei “imperialist” rus, după ce s-au certat pe tema războiului dintre Georgia şi Rusia, în 2008.

 

 

 

Hot this week

Fumigene pentru șefia serviciilor?

Au apărut câteva nume în peisajul negocierilor privind șefia...

Nicuşor, preşedinte jucător?

Deşi e cam absent din viaţa publică, preşedintele Nicuşor...

Explozia preţului energiei ajunge în CSAT

Şoc după şoc, pentru bugetele românilor. Cu un consum...

Juan Carlos : am sentimentul că mi se fură istoria

Juan Carlos I, fostul rege al Spaniei, își va...

Aeroportul cu ieșire spre 3 țări

Aeroportul cu ieșire spre 3 țări În inima Europei există...

Topics

Fumigene pentru șefia serviciilor?

Au apărut câteva nume în peisajul negocierilor privind șefia...

Nicuşor, preşedinte jucător?

Deşi e cam absent din viaţa publică, preşedintele Nicuşor...

Explozia preţului energiei ajunge în CSAT

Şoc după şoc, pentru bugetele românilor. Cu un consum...

Juan Carlos : am sentimentul că mi se fură istoria

Juan Carlos I, fostul rege al Spaniei, își va...

Aeroportul cu ieșire spre 3 țări

Aeroportul cu ieșire spre 3 țări În inima Europei există...

Vizitarea turnurilor Catedralei Notre-Dame din Paris, reluată din septembrie

Vizitarea turnurilor Catedralei Notre-Dame din Paris, devastată de un...

Afecțiunea gravă care poate da durere intensă de picioare

Afecțiunea gravă care poate da durere intensă de picioare   Tromboza...

Așezări vechi de 7500 de ani, descoperite în Vrancea

Cercetările arheologice desfășurate în Punctul "Islaz" din comuna Movilița...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img