Sunday, October 25, 2026
12.6 C
Bucharest

A murit cel mai cunoscut exorcist al Vaticanului

Preotul Gabriele Amorth, unul dintre cei mai cunoscuți exorciști din lume, a încetat din viață sâmbătă, la Roma, în clinica în care fusese internat pentru probleme pulmonare, potrivit EFE și AFP.

S-a născut în 1925 la Modena, a devenit membru al Societății Sf. Paul în 1947 și a devenit preot în 1951, iar în 1985 a fost numit exorcist oficial al Diocezei de Roma.

Gabriele Amorth spunea că de-a lungul vieții realizase 70.000 de ședințe de exorcism.

A scris numeroase cărți pe această temă. Cartea sa “Dio piu bello del diavolo” (Dumnezeu este mai frumos decât diavolul) este considerată testamentul său uman și spiritual.

A fost fondator al Asociației Internaționale a Exorciștilor (1990), pe care a prezidat-o până în anul 2000 și care numără în prezent circa 250 de exorciști în 30 de țări.

Vaticanul a recunoscut Asociația Internațională a Exorciștilor în 2014, sprijinind o practică pe care nu o admit sau apreciază toate Bisericile.

Mai des decât predecesorii săi, papa Francisc menționează prezența nocivă a “diavolului”, a “demonului”, a “Satanei” în lume, precum și necesitatea de a lupta prin diferite mijloace împotriva ei, menționează AFP.

Recent, cu prilejul unei slujbe în memoria preotului francez Jacques Hamel, ucis de jihadiști în biserica sa în luna iulie, Suveranul Pontif a afirmat că a ucide în numele lui Dumnezeu este “satanic”, scrie Agerpres.

 

Hot this week

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Evoluții în stabilirea Moon Base

Evoluții în stabilirea Moon Base Agenția spațială americană, NASA, a...

Cum poate fi tratată modern o boală gravă a bărbatului

Cum poate fi tratată modern o boală gravă a...

Topics

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Evoluții în stabilirea Moon Base

Evoluții în stabilirea Moon Base Agenția spațială americană, NASA, a...

Cum poate fi tratată modern o boală gravă a bărbatului

Cum poate fi tratată modern o boală gravă a...

Nicuşor Dan : manipularea informațională și interferența străină pot influența procese electorale

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis miercuri, 21 octombrie...

NATO : vom întări apărarea la Marea Neagră

Statele membre NATO vor desfășura în regiunea Mării Negre...

SRI : Ludovic Orban, iresponsabil şi suburban

Serviciul Român de Informații (SRI) a calificat drept „iresponsabile”...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img