Wednesday, May 13, 2026
12.8 C
Bucharest

Alina Gorghiu : “Cred ca Olteanu e un om corect”

Copreședintele PNL Alina Gorghiu a spus, vineri, că ea crede în nevinovăția lui Bogdan Oltean, pe care îl crede un ”om corect” și cu care a fost asociată.

”Nevinovăția e evidentă oricând, nu doar a lui Bogdan Olteanu, ci a oricărui om care merge în fața instanței să-și arate nevinovăția. Apoi, n-am comentat niciodată dosare în curs și nici n-am s-o fac”, a spus Alina Gorghiu, copreședinte PNL, vineri, la emisiunea 100 de minute, de la Antena 3.

Șefa liberalilor a mai precizat că a fost colegă cu Bogdan Olteanu și asociată cu el într-o firmă de avocatură.

”Rămâne ca ancheta să stabilescă concluzia, nu pot eu să mă pronunț”, a adăugat Alina Gorghiu.

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada iulie – noiembrie 2008, inculpatul Olteanu Bogdan, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat și primit de la un om de afaceri suma de 1.000.000 de euro și sprijin electoral, constând în servicii de marketing și consultanță, în schimbul efectuării de demersuri pe lângă membrii Guvernului României pentru determinarea numirii unei persoane pe postul de guvernator al Deltei Dunării.

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost adus joi dimineaţa la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie cu o autospecială de la Penitenciarul Rahova. El a venit la DNA în legătură cu un memoriu pe care l-a înaintat procurorilor anticorupţie.

Hot this week

Cinci concluzii ale Summit-ului B9 de la București

Cinci concluzii ale Summit-ului B9 de la București Consacrarea...

PSD aruncă în aer Programul SAFE?

PSD aruncă în aer Programul SAFE? Programul crucial pentru Armata...

Ce trebuie să ştim despre Hantavirus

CE TREBUIE SĂ ŞTIM DESPRE HANTAVIRUS Ministrul interimar al Sănătății,...

Prelungirea războiului din Golf poate aduce recesiune mondială

Economia mondială se va confrunta ''cu efecte mult mai...

Anunț al Guvernului României despre Programul SAFE

Anunț al Guvernului României În ședința de Guvern a fost...

Topics

Cât valorează Samsung

Bursa de la Seul s-a redeschis după celebrarea unei...

O valvă implantată minim invaziv după două operații majore pe inimă

O valvă implantată minim invaziv după două operații majore...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img