Monday, October 26, 2026
13.3 C
Bucharest

Alina Gorghiu : “Proteste de Ziua Nationala – o idee nepotrivita”

Mai multe proteste sunt anunţate în mediul online de Ziua Naţională. Luni seară, la Antena 3, în cadrul emisiunii „Punctul de întâlnire”, moderată de Radu Tudor, Alina Gorghiu a declarat că nu este, în opinia sa, o zi potrivită pentru un protest.

„Cred că ar fi o zi nepotrivită pentru a protesta, indiferent cât de legitim este acest protest, indiferent de temă, indiferent de oamenii care vor să facă acest exercițiu. Ar trebui să fim așezați, să sărbătorim, nu să ne certăm între noi sau să protestăm”, a spus Alina Gorghiu.

În contextul în care se vorbește despre protestele de 1 Decembrie, Jandarmeria Română a precizat: “Toți trebuie să fim conștienți că fiecare individ își asumă consecințele propriului comportament. O astfel de sărbătoare nu trebuie denaturată în niciun fel, iar dacă sunt gesturi care depășesc normele legale și care presupun anumite derapaje vom lua toate măsurile legale care se impun pentru a fi trași la răspundere cei care savârșesc astfel de fapte”, scrie www.dcnews.ro

 

Hot this week

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Evoluții în stabilirea Moon Base

Evoluții în stabilirea Moon Base Agenția spațială americană, NASA, a...

Cum poate fi tratată modern o boală gravă a bărbatului

Cum poate fi tratată modern o boală gravă a...

Topics

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Evoluții în stabilirea Moon Base

Evoluții în stabilirea Moon Base Agenția spațială americană, NASA, a...

Cum poate fi tratată modern o boală gravă a bărbatului

Cum poate fi tratată modern o boală gravă a...

Nicuşor Dan : manipularea informațională și interferența străină pot influența procese electorale

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis miercuri, 21 octombrie...

NATO : vom întări apărarea la Marea Neagră

Statele membre NATO vor desfășura în regiunea Mării Negre...

SRI : Ludovic Orban, iresponsabil şi suburban

Serviciul Român de Informații (SRI) a calificat drept „iresponsabile”...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img