Saturday, January 31, 2026
-0.1 C
Bucharest

Avertisment SRI : jihadisti in Romania !

Doi cetățeni germani, dintre care unul de origine siriană, au fost declarați indezirabili pe o perioadă de 10 ani, ca urmare a măsurilor specifice întreprinse de către Serviciul Român de Informații (SRI), întrucât derulau activități care, potrivit cadrului legal în domeniul antiterorism, constituie riscuri la adresa securității naționale, informează, miercuri, un comunicat al SRI.

Potrivit sursei citate, aceștia au parcurs un proces rapid de radicalizare și au aderat la ideologia organizației teroriste Daesh, manifestând o predispoziție spre violență.

“M.B. și N.R. au derulat activități de propagandă și îndoctrinare religioasă, cu scopul atragerii unor coreligionari din România spre ideologia jihadistă. Mai mult, pe parcursul șederii în România, cei doi au prospectat ideea de a călători în Siria, cu scopul de a se alătura Califatului Daesh”, precizează SRI citat de Agerpres.

După cum menționează aceeași sursă, cei doi au intrat în atenția serviciului în cursul anului 2016.

“SRI a acționat în scopul prevenirii materializării amenințărilor la adresa securității naționale, rezultate din prezența și activitățile desfășurate pe teritoriul României de către cetățenii străini”, se mai arată în comunicat.

Serviciul amintește că are ca prioritate majoră prevenirea oricăror riscuri și amenințări pe profil antiterorist, cooperând constant în acest sens cu celelalte instituții din cadrul Sistemului Național de Prevenire și Combatere a Terorismului, precum și cu partenerii externi.

“Urmare a măsurilor specifice întreprinse de către Serviciul Român de Informații în cooperare cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Inspectoratul General pentru Imigrări din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și ca urmare a sesizării Curții de Apel București, de către organele abilitate (…) s-a dispus declararea ca persoane indezirabile pentru România a doi cetățeni germani, M.B. și N.R., unul dintre ei de origine siriană, pentru o perioadă de 10 ani”, adaugă comunicatul.

Potrivit unor oficiali apropiați anchetei, cei doi erau soți și soție și locuiau în Cluj, unde erau studenți la Facultatea de Medicină. Bărbatul era cetățean german de origine siriană, iar femeia era germană.

Hot this week

Analiza : relațiile de securitate transatlantice post-Davos

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (29 ianuarie 2026, ora 21:05) –...

Aflăm ce ar vrea de fapt SUA de la Groenlanda

Emisarul special al Statelor Unite pentru Groenlanda a prezentat...

UE vrea să se trezească din somnul migraţiei ilegale masive

Comisia Europeană și-a prezentat joi viziunea asupra politicii de...

În Rusia, copiii din grădinițe și școli sunt transformaţi în “zombie”

După ce Rusia a declanșat războiul împotriva Ucrainei, în...

Ce preţ are terenul arabil în România faţă de media UE

Prețul mediu al unui hectar de teren arabil în...

Topics

Ce fac în Groenlanda câinii militari speciali, ironizaţi de Trump

Donald Trump a ridiculizat apărarea Groenlandei reducând-o la 'două...

Kaja Kallas : “NATO trebuie să devină mai europeană”

Europa trebuie să ia măsuri urgente pentru a-și îmbunătăți...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img