Monday, May 12, 2025
8.7 C
Bucharest

Basescu : “Nu am perspectiva sa ajung la DNA”

Traian Basescu incepe sa fie din ce in ce mai nesigur pe el, cu protejata blonda arestata si acuzata de spalare de bani. Iar el beneficiar al unor plati din partea ei. Mai nou, da semnale catre procurorul sef DNA Laura Codruta Kovesi.

Nu pot să cred că instituţiile statului îşi pot face ţintă din mine. Sigur că orice om e obligat să dea explicaţii“, a declarat Băsescu, joi, la ieşirea din sediul PMP.

Fostul preşedinte mai susţine că nu poate fi acuzat de nimic de DNA, pentru că nu poate nimeni să afirme cu probe că i-ar fi dat. “Oricât şi-ar dori unii, nu am perspectiva să ajung acolo pentru simplul fapt că nu există un om în România care să poată spune că mi-a dat un leu. Pot să spună mulţi, dar trebuie să şi probeze. Nu am emoţii“, a mai afirmat Băsescu.

Individul se declara dezamagit de Kovesi si in privinta dosarului evenimentelor din Decembrie 1989 :

“A spus ca va actiona cu celeritate, a fost lucrul care m-a determinat sa o propun apoi pentru un nou mandat (de procuror general, n.r.). Dar Kovesi nu e o exceptie, nici Botos nu a facut lumina, nici Nitu. Nitu mi-a promis inainte sa-i semnez decretul de numire. A avut la dispozitie un an, ministrul Justitiei Robert Cazanciuc a spus ca termenul de un an e rezonabil. In vara anului trecut l-am sunat pe dl Nitu, mi-a spus ca se lucreaza, l-am mai sunat si inainte sa-mi termin mandatul”, a declarat el.

Dupa cum bine stiti, Traian Basescu minte de ingheata apele. Pina azi au avut loc trei procese distincte cu 3 mari loturi de condamnari, degradari si zeci de ani de inchisoare in privinta evenimentelor din Decembrie 1989.

Hot this week

Războiul India – Pakistan, 125 de avioane de luptă în aer

Lupta de miercuri dintre avioanele de luptă pakistaneze și...

Analiza la zi privind invazia Rusiei în Ucraina şi impactul asupra securităţii României

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 mai, ora 22:32) - Emisiunea:...

Concorde, monument istoric

Rachida Dati, ministra franceză a Culturii, a anunţat că...

O navă spațială din epoca sovietică se va prăbuşi pe Pământ

O navă spațială din epoca sovietică, care nu a...

Teorie fabuloasă despre pămânurile rare

Pământurile rare 'nu sunt rare, singura provocare este separarea...

Topics

Primul Ferrari electric

Primul Ferrari electric Constructorul auto italian Ferrari va demara procesul...

Procedură avansată de radioterapie externă

Procedură avansată de radioterapie externă Progresele realizate în tratamentul pacientului...

Simion : OMV a adus bunăstare în România

Candidatul partidului AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img