Thursday, October 15, 2026
6.2 C
Bucharest

Basescu pleaca mai devreme. Cu 12 ore

Conducerile celor două Camere ale Parlamentului au decis, marţi, ca preşedintele ales Klaus Iohannis să depună jurământul de învestitură într-o şedinţă solemnă a Parlamentului în ziua de duminică, 21 decembrie, la ora 12.00, a anunţat secretarul Camerei Nicolae Mircovici.

iohannis

“În legătură cu jurământul depus de către preşedinte, în consens s-a stabilit ca acesta să fie pe 21, duminică, la orele 12.00, urmând ca, în conformitate cu Constituţia, preşedintele nou ales să intre în atribuţiile constituţionale în momentul în care depune jurământul în faţa Parlamentului”, a precizat Mircovici, după şedinţa Birourilor Permanente ale celor două Camere.

El a menţionat că a fost o scrisoare din partea grupurilor PNL privind depunerea jurământului de către noul preşedinte în data de 21 decembrie, care a fost aprobată de toată lumea, prin consens.

“A fost o discuţie pe tema aceasta că poate ar trebui ca CC să exprime un punct de vedere, preşedintele. Opinia a fost clară: Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român, Parlamentul este în funcţiune, preşedintele ales depune jurământul în faţa Parlamentului şi cel care stabileşte momentul în care acest lucru se face este Parlamentul României, prin cele două Camere reunite şi preşedintele va veni şi va depune jurământul în acest moment”, a mai spus Mircovici.

El a adăugat că, în mod categoric, la această şedinţă solemnă vor fi prezenţi principalii reprezentaţi ai statului.

Traian Basescu afirmase intr-o declaratie ca va parasi functia de presedinte al Romaniei “pe 21 decembrie la ora 24,00”.

Si plinge in fata justitiei

Din momentul depunerii juramantului, duminica, 21,00 decembrie ora 12,00, Klaus Iohannis devine presedinte al Romaniei cu toate drepturile juridice si constitutionale.

 

Hot this week

Bomba lui Nicuşor : dizolvarea Parlamentului

Președintele Nicușor Dan ia în calcul dizolvarea Parlamentului și...

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

Topics

Bomba lui Nicuşor : dizolvarea Parlamentului

Președintele Nicușor Dan ia în calcul dizolvarea Parlamentului și...

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

”Rusia a început deja războiul pe care Europa refuză să-l vadă”

”Războiul din umbră al Rusiei cu Europa intră într-o...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img