Friday, May 1, 2026
10.5 C
Bucharest

Berlusconi a vindut AC Milan unor chinezi

Preşedintele şi patronul clubului AC Milan, Silvio Berlusconi, a declarat cu prilejul externării din spitalul unde a suferit o operaţie pe cord deschis că va vinde acţiunile sale unui grup de investitori chinezi care va permite grupării rossonera să revină în prim planul fotbalului italian, european şi mondial, relatează EFE citata de Agerpres.

“Ultima decizia a fost foarte importantă. Am decis să vând Milan cui este dispus să investească bani pentru a permite clubului să devină un protagonist în Italia, Europa şi în lume. Am renunţat la cererile mele financiare, accept ceea ce mi s-a propus, fără a se lua în considerare valoarea mărcii Milan, dar doresc ca grupul chinez să accepte să investească în Milan cel puţin 400 milioane euro în următorii doi ani”, a declarat Berlusconi, 79 ani.

AC Milan a cucerit în era de 30 ani a lui Berlusconi 5 trofee în Liga Campionilor, 18 titluri naţionale şi 28 de trofee în total.

Fostul premier italian a fost internat la spitalul San Raffaele din Milano pe 7 iunie, la două zile după ce a suferit un atac de cord grav

Hot this week

Federația Rusă rămâne principala amenințare la adresa securității României și a regiunii Mării Negre

Analiza Strategică a Apărării realizată de Ministerul Apărării Naționale   Federația...

Ministrul apărării : de ce există rețineri în doborârea dronelor rusești

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a oferit lămuriri esenţiale...

Vitamina D, crucială în lupta împotriva cancerului

O echipă de cercetători din Brazilia a descoperit că...

Ucraina și-a fabricat rachete cu rază lungă ce lovesc obiective strategice în Rusia

Ucraina și-a fabricat rachete cu rază lungă ce lovesc...

Șoc energetic major în Europa

Statele membre ale Uniunii Europene au alocat peste 10...

Topics

Durerea de spate care nu mai putea fi amânată

Durerea de spate care nu mai putea fi amânată   O...

Regele Charles în Congresul SUA : Întăriți NATO și fiți alături de Ucraina

Într-un rar discurs adresat Congresului SUA, marți, regele Charles...

Antena3.ro : un istoric britanic luptă pentru limba română în Marea Britanie

Tessa Dunlop e istoricul și jurnalista britanică a cărei...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img