Sunday, May 11, 2025
20.6 C
Bucharest

Bomba de la Bruxelles pentru Orban si Ungaria !

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat, într-un interviu publicat vineri de Le Monde, că premierul ungar Viktor Orban “nu-şi mai are locul în Partidul Popular European (PPE)”, în contextul în care Parlamentul European a votat recent pentru activarea articolului 7 din Tratatul UE, care ar putea duce în final la adoptarea de sancţiuni împotriva Ungariei, şi cu sprijinul eurodeputaţilor PPE, relatează AFP.

“Am spus-o la summitul (PPE) de la Salzburg (20 septembrie). Chiar dacă respect omul, văd multe incompatibilităţi între cuvintele sale şi valorile creştin-democrate pe care familia PPE este fondată. Cu excepţia situaţiei în care ne garantează că va respecta valorile fundamentale şi programul electoral al PPE”, a mai afirmat Juncker.

Înaintea reuniunii popularilor europeni care a precedat summitul european desfăşurat în septembrie la Salzburg, preşedintele PPE, Joseph Daul, a declarat că o eventuală excludere din PPE a partidului Fidesz al premierului ungar Viktor Orban nu va fi uşor de realizat şi că va încerca în continuare să discute cu acesta din urmă.

‘Despre Viktor Orban vorbim mereu şi vom vorbi astăzi din nou cu el. Nu este uşor. O ştim cu toţii (…) Mereu am spus că presa nu mă poate obliga să-l exclud pe Viktor Orban. Avem democraţie în partidul nostru (PPE), avem stat de drept, libertate şi reguli’, a declarat Daul, citat de agenţia EFE, răspunzând unei întrebări legate de o eventuală excludere a Fidesz din PPE.

Pe de altă parte, preşedintele PPE a criticat faptul că, în opinia sa, se vorbeşte numai despre Orban, nu şi despre alte ţări, precum Malta, Slovacia sau România, toate guvernate de formaţiuni politice membre ale Partidului Socialiştilor Europeni, ţări unde, consideră Daul, există de asemenea încălcări ale statului de drept.

În interviul publicat vineri de Le Monde, Jean-Claude Juncker, a mai fost întrebat şi despre dosarul proiectului de buget pe 2019 al Italiei, pe care această ţară trebuie să-l prezinte luni Comisiei Europene, un exerciţiu de mare risc pentru Bruxelles care, cerând respectarea regulilor UE, riscă să consolideze curentul populist, notează AFP.

În centrul preocupărilor Comisiei Europene se află datoria publică italiană, ce reprezintă aproximativ 131% din Produsul Intern Brut, procentul cel mai ridicat din zona euro după cel al Greciei. Bruxellesul îi cere Italiei să-şi modereze cheltuielile şi să-şi reducă deficitul public.

“Nu am nimic împotriva Italiei, dimpotrivă. O iubesc. Să înceteze să ne descrie ca pe nişte monştri reci şi ascunşi în buncăre, insensibili la apelul popoarelor”, a mai spus Juncker în interviul pentru Le Monde.

“Autorităţile italiene sunt libere să-şi facă propriile alegeri, atât în acest domeniu, cât şi în cel al venitului minim sau al fiscalităţii companiilor. Ea trebuie totuşi să respecte regulile pentru a nu pune în pericol solidaritatea europeană”, a adăugat el, scrie stiripesurse.ro

Hot this week

Războiul India – Pakistan, 125 de avioane de luptă în aer

Lupta de miercuri dintre avioanele de luptă pakistaneze și...

Analiza la zi privind invazia Rusiei în Ucraina şi impactul asupra securităţii României

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 mai, ora 22:32) - Emisiunea:...

Concorde, monument istoric

Rachida Dati, ministra franceză a Culturii, a anunţat că...

O navă spațială din epoca sovietică se va prăbuşi pe Pământ

O navă spațială din epoca sovietică, care nu a...

Teorie fabuloasă despre pămânurile rare

Pământurile rare 'nu sunt rare, singura provocare este separarea...

Topics

Războiul India – Pakistan, 125 de avioane de luptă în aer

Lupta de miercuri dintre avioanele de luptă pakistaneze și...

Analiza la zi privind invazia Rusiei în Ucraina şi impactul asupra securităţii României

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 mai, ora 22:32) - Emisiunea:...

Concorde, monument istoric

Rachida Dati, ministra franceză a Culturii, a anunţat că...

O navă spațială din epoca sovietică se va prăbuşi pe Pământ

O navă spațială din epoca sovietică, care nu a...

Teorie fabuloasă despre pămânurile rare

Pământurile rare 'nu sunt rare, singura provocare este separarea...

Primul Ferrari electric

Primul Ferrari electric Constructorul auto italian Ferrari va demara procesul...

Procedură avansată de radioterapie externă

Procedură avansată de radioterapie externă Progresele realizate în tratamentul pacientului...

Simion : OMV a adus bunăstare în România

Candidatul partidului AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img