Saturday, April 11, 2026
8.1 C
Bucharest

Bostinaru, scrisori pentru Ponta si Iohannis despre pericolul rusesc

Eurodeputatul PSD, Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D din Parlamentul European pentru politică externă, a adresat preşedintelui Klaus Iohannis şi Prim-ministrului Victor Ponta, două scrisori deschise, prin care face un apel la introducerea unor măsuri ferme împotriva propagandei şi a mecanismelor de finanţare a partidelor politice de către Federaţia Rusă.

Conform eurodeputatului Victor Boştinaru: „Problematica finanţării partidelor politice, a structurilor media şi a ONG-urilor din statele membre ale Uniunii Europene – componentă principală a mecanismului de propagandă a Federaţiei Ruse -, stârneşte în prezent o aprinsă dezbatere în cadrul Parlamentului European şi o înaltă preocupare în rândul europarlamentarilor din majoritatea statelor membre. În egală măsură, ca urmare a dovezilor privind implicarea Rusiei în acţiuni de finanţare a unor partide politice şi a unor actori ai societăţii civile, precum şi a expansiunii discursului anti-european, naţionalist şi xenofob, suntem astăzi în situaţia în care trebuie să acţionăm ferm”.

„Totodată, mai adaugă eurodeputatul român, statele membre ale Uniunii Europene se văd confruntate cu o propagandă agresivă din partea Rusiei şi a altor state care cooperează strâns cu Federaţia Rusă şi susţin demersurile Moscovei, în efortul sistematic de a constitui o adevărată «Coloană a V-a» în aceste state, de natură a slăbi unitatea şi solidaritatea UE şi NATO, ca şi de natură a asigura sprijin politic pentru acţiunile curente şi viitoare ale Rusiei.”

Ca parte a strategiei militare, Coloana a V-a desemnează persoanele, grupurile sau facţiunile de agenţi care acţionează subversiv, cu scopul subminării solidarităţii unei naţiuni prin orice mijloace. Una din tehnicile predilecte folosite de Coloana V-a, constă în infiltrarea simpatizanţilor săi în poziţii cheie, de decizie şi de importanţă în apărarea naţională, dar şi în întreaga structură socială a statului aflat sub atac. Din aceste poziţii, activiştii Coloanei a V-a exploatează temerile, pornirile secesioniste şi iredentiste, prin răspândirea informaţiilor false, a zvonurilor nefondate, dar acţionează şi prin tehnici de spionaj şi sabotaj.

În acest context, Victor Boştinaru, coordonatorul social-democraţilor europeni pe politică externă, a făcut un apel atât către preşedintele Klaus Iohannis, dar şi către Prim-ministrul Victor Ponta să: „ia în considerare riscurile şi să evalueze posibilitatea elaborării imediate a cadrului legislativ şi instituţional pentru interzicerea explicită a finanţărilor externe utilizate pentru desfăşurarea de activităţi anticonstituţionale la adresa României sau împotriva tratatelor şi valorilor Uniunii Europene”.

Totodată, eurodeputatul Victor Boştinaru a făcut un apel către preşedintele CSAT, Klaus Iohannis, pentru a introduce în discuţia Consiliului Suprem această problematică şi pentru a susţine inserarea unor prevederi explicite în Strategia Naţională de Apărare a Ţării.

 

Hot this week

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

Șeful AIE : Actuala criză energetică e mai gravă decât cele din 1973, 1979 şi 2022 la un loc

Actuala criză a petrolului şi gazelor provocată de blocarea...

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai des și când trebuie cerut ajutor

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai...

Topics

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img