Editorial de Doru Buscu – Catavencii
România e cutremurată de sărbători și minivacanțe, de week-end-uri și punți nelucrătoare, e lovită de iminența concediului de vară și, ca o placă tectonică zguduită de seismul odihnei, face să erupă, prin vulcanul politicii, campania electorală. Adică, hai să ne mai înjurăm între noi, că de muncit, am muncit destul.
Piața muncii are probleme mai ales la nivel înalt, la Guvern, Parlament, Președinție și partide, unde forța de muncă slab pregătită se întîlnește cu rata ridicată a șomajului voluntar. Mai ales aici prostia și hoția încep să piardă teren în favoarea lenei, a lipsei de voință și de energie, a comodității de partid și de stat. Oamenii care promit înainte de a fi votați obosesc dintr-o dată imediat ce au încasat favorurile slujbei și se pun pe așteptat sfîrșitul lumii. Doar economia privată nu stă, oamenii de rînd merg la muncă și își plătesc taxele, în timp ce Guvernul anunță, căscînd, că a reușit să crească producția industrială. Cum? Nu sînt detalii. Tot așa, președintele iese să pronunțe cuvîntul „penal” pentru ca apoi să dispară în adîncurile germane ale lucrului bine făcut, iar Parlamentul se abate pe la serviciu uneori lunea, alteori deloc, fiindcă așteptarea unei vacanțe e ea însăși o vacanță.
În paralel, autostrăzile se zbat în neființă, legile care fac posibile investițiile în infrastructură și în altele continuă să lipsească, spitalele și educația agonizează pe hîrtie, iar politica de reunificare a energiilor naționale, pe care o așteaptă toată lumea de la Cotroceni, seamănă tot mai mult cu scrisoarea de la Muselim Selo.
E clar, relația cu timpul a românilor e dezastruoasă. Nimeni nu pare să priceapă importanța relativității generalizate, cea care poate comprima durate și lungimi. România n-a fost niciodată într-o mai mare criză de timp, într-un mai mare risc de a rămîne decalată și a-și rata destinul ca acum, cînd vina nu mai poate fi dată nici pe turci, nici pe lăcuste, nici pe holeră, nici pe tătari, fiindcă urgia se naște, de 28 de ani, chiar în interior.
PSD, deținătorul haotic al puterii, cară în spinare o cruce înțeleasă greșit, o povară care-l deșeală și-l însingurează, fiindcă a confundat datoria cu lăcomia și scopurile cu propria-i îngîmfare. PSD n-a înțeles foloasele timpului și limitele răbdării, la fel cum nimeni din politica românească nu le-a înțeles.
României îi trebuie acum un efort de viteză, indiferent dacă ea e imprimată de PSD, de PNL, de președinte sau de Parlament. Indiferent dacă această viteză se obține forțînd realitatea politică și ducînd la limită legi. Important e ca scurtarea timpilor să se producă. Iar timpii se măsoară în ivirea legilor necesare, pornirea șantierelor necesare, atragerea banilor necesari.
Dacă Dragnea vrea să i se șteargă din cont plimbarea cu BMW-ul, trebuie să suspende vacanța parlamentară pînă se rezolvă pachetul de legi care țin economia pe loc. Trebuie să suspende week-end-urile Guvernului și să-l forțeze să lucreze pînă rupe blestemul. Cînd ai în mînă toată puterea necesară de a forța binele și n-o faci, nu te aștepta să ți se arate înțelegere.
Sigur, această călătorie la capătul beznei ar fi fost mai ușoară dacă principiul de lucru al puterilor în stat n-ar fi fost ura. Dar, în cazul minților slabe și al lăcomiei ireductibile, alte formule nu se cunosc. Cu atîta haos în jur, dacă ar fi organizat masa politică și ar fi livrat planuri, Iohannis ar fi putut domni pînă la vîrsta lui Nicolae Ceaușescu. Așteptarea e mare, a fost mare și va fi mare, dar de venit se pare că nu va veni nimic. La noi, timpul istoric poate fi scurtat doar cu lovituri de stat, pe care, apoi, să nu le mai poată nimeni privatiza.
http://www.catavencii.ro/editorial/calatorie-la-capatul-beznei/
