Sunday, November 15, 2026
0 C
Bucharest

Cat de eficace este vaccinul Pfizer la 6 luni dupa administrare

Gradul de protecție oferit de vaccinul anti-Covid Prizer/ BioNTech scade constant în timp, ajungând la aproximativ 84% pentru persoanele vaccinate la patru până la șase luni de la primirea celei de-a doua doze, potrivit directorului executiv al concernului Pfizer, Albert Bourla, scrie G4Media.ro

Acesta a declarat pe programul “The Exchange” al rețelei americane TV CNBC, că aceste concluzii se bazează pe un nou studiu finanțat de companie, care nu a fost încă evaluat de către colegi.

Studiul a constatat că eficacitatea vaccinului a fost cea mai puternică, cu 96,2%, între o săptămână și două luni după administrarea celei de-a doua doze. Acesta a scăzut în medie cu 6% la fiecare două luni, potrivit studiului, la care au luat parte 44.000 de persoane din SUA și din alte țări.

“Am văzut și date din Israel că există o scădere a imunității și care începe să aibă impact asupra a ceea ce a fost 100% împotriva spitalizării. Acum, după perioada de șase luni, ajunge la 90% și până în jur de 85%”, a spus Bourla la CNBC.

“Vestea bună este că suntem foarte, foarte încrezători că o a treia doză, un rapel, va prelua răspunsul imun la niveluri care vor fi suficiente pentru a proteja împotriva variantei Delta”, a adăugat Bourla, referindu-se la tulpina dominantă în SUA și în alte țări de pe glob. Nu este neobișnuit ca vaccinurile să scadă în timp în eficacitate, a subliniat Bourla, adăugând că există un precedent pentru vaccinurile cu trei doze pentru alte boli.

Hot this week

Majoritatea francezilor votează extremiști

Alegerile prezidențiale din Franța par să fie acaparate de...

Ce perturbări va aduce vortexul polar

Ce perturbări va aduce vortexul polar Experții în climatologie au...

Cum ajută tehnologiile moderne la diagnosticarea și tratarea unei boli grave a bărbaților

Cum ajută tehnologiile moderne la diagnosticarea și tratarea unei...

PSD vrea să desființeze 26 de județe

PSD vrea să desființeze 26 de județe România ar putea...

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

Topics

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img