Friday, February 13, 2026
6.3 C
Bucharest

Ce au decis Iohannis si Ciolos pentru economia Romaniei

Un comunicat al Administratiei Prezidentiale vorbeste despre “Întrevederea Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, privind strategia de dezvoltare economică a României”.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a avut marți, 31 mai a.c., la Palatul Cotroceni, o întrevedere cu Prim-ministrul Guvernului României, domnul Dacian Cioloș, cu Președintele Academiei Române, domnul Academician Ionel Valentin Vlad, și cu Guvernatorul Băncii Naționale a României, domnul Mugur Isărescu.

Întâlnirea a avut drept scop prezentarea contribuției Guvernului în materie de politici și reforme economice, pe termen scurt și mediu, în contextul Strategiei de dezvoltare durabilă a României, care se elaborează în cadrul Academiei Române și sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Obiectivul principal al strategiei de dezvoltare este definirea unei viziuni și a anumitor direcții de acțiune în privința domeniilor care pot susține dezvoltarea sustenabilă a României, precum creșterea competitivității economice, stimularea productivității (agricultura, industria și sectoarele creative), a capitalului (investițiile și exporturile, fondurile europene, piața de capital) și alte elemente care creează condiții propice dezvoltării capitalului românesc și a economiei, cu impact pozitiv asupra forței de muncă și a calității vieții (educația, sănătatea, infrastructura și debirocratizarea administrației publice).

În cadrul discuțiilor, s-a convenit ca proiectul propus de Guvern să fie supus dezbaterii, pe agenda Academiei Române. Prin implicarea institutelor economice și a cercetătorilor de specialitate în analiza și dezbaterea proiectului de Strategie, Academia Română va avea rolul de facilitator. În acest sens, s-a agreat lansarea acestei inițiative, în vederea consultării și dezbaterii publice, cu participarea partidelor politice și a societății civile, proces în urma căruia vor rezulta direcțiile de dezvoltare durabilă ale României.

La întrevedere au mai participat, din partea Guvernului, domnul Costin Borc, Viceprim-ministru, Ministrul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, și șeful Cancelariei Prim-ministrului, domnul Dragoș Tudorache. Din partea Administrației Prezidențiale, a participat domnul Cosmin Marinescu, Consilier Prezidențial — Departamentul Politici Economice și Sociale.

 

Hot this week

Portul strategic Giurgiuleşti din Rep. Moldova devine proprietate a României, stat NATO şi UE

Portul strategic Giurgiuleşti din Rep. Moldova devine proprietate a...

NATO în România

NATO în România https://www.youtube.com/watch?v=pelGogM84q8

Grecia și Malta sprijină flota fantomă a Rusiei?

Grecia și Malta se opun propunerii Comisiei Europene de...

Thales face mii de angajări pe fondul creșterii comenzilor pentru apărare

Thales, lider global în tehnologii avansate pentru apărare, aerospaţial...

Topics

Portul strategic Giurgiuleşti din Rep. Moldova devine proprietate a României, stat NATO şi UE

Portul strategic Giurgiuleşti din Rep. Moldova devine proprietate a...

NATO în România

NATO în România https://www.youtube.com/watch?v=pelGogM84q8

Grecia și Malta sprijină flota fantomă a Rusiei?

Grecia și Malta se opun propunerii Comisiei Europene de...

Thales face mii de angajări pe fondul creșterii comenzilor pentru apărare

Thales, lider global în tehnologii avansate pentru apărare, aerospaţial...

Germania devine liderul european al NATO

Germania va ocupa în curând mai multe poziții de...

Ecce Homo, cumpărat pentru 14,9 milioane de dolari

Italia a cumpărat o versiune a tabloului 'Ecce Homo',...

Ce poți face pentru a preveni cancerul

Ce poți face pentru a preveni cancerul O boală care...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img