Saturday, April 19, 2025
17.4 C
Bucharest

Ce bine ! Pensiile special sunt neconstituţionale !

Curtea Constituţională a decis miercuri că legea prin care sunt introduse pensii pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene este neconstituţională, admiţând astfel sesizarea înaintată de Guvern.
Potrivit unor surse, decizia Curţii Constituţionale, care nu a fost încă facută publică, urmează să fie înâintată Guvernului.
Legea pensiilor pentru aleşii locali va intra din nou în dezbaterea Parlamentului, pentru a pune de acord decizia magistraţilor de la CC cu actul normativ.
Guvernul a sesizat, pe 26 decembrie, Curtea Constituţională a României în legătură cu obiecţiuni privind Legea pensiilor speciale ale primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene.
Potrivit Executivului, sesizarea vizează încălcarea mai multor articole din Legea fundamentală prin instituirea unor privilegii pentru anumiţi aleşi locali şi ridică problema impactului financiar al aplicării actului normativ care ar duce la un deficit bugetar peste cel agreat cu Parlamentul, de aproape 400 milioane de lei.
“În cursul zilei de sâmbătă, 26 decembrie 2015, Guvernul României a formulat, printr-o sesizare adresată Curţii Constituţionale a României, obiecţiuni privind unele aspecte ale Legii referitoare la pensiile speciale ale primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de Consilii Judeţene (Legea de modificare şi completare a Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali). Sesizarea are în vedere încălcarea mai multor articole din Constituţie, referitoare la instituirea unui regim special de privilegii pentru anumiţi aleşi locali, acordarea retroactivă a drepturilor speciale şi neasigurararea finanţării pentru indemnizaţiile nou create”, se arată în comunicatul de presă al Guvernului remis MEDIAFAX.
De asemenea, în forma adoptată, potrivit Guvernului, exista cel puţin 16.300 de potenţiali beneficiari ai legii. “Efortul bugetar în 2016 se ridică la 469 milioane lei. În urma impozitării acestor sume, deficitul bugetar rezultat este de 395 milioane lei, peste deficitul agreat de Parlament, şi tinde să agraveze stabilitatea cadrului fiscal bugetar. În plus, având în vedere că legea retroactivează, numărul beneficiarilor poate fi mult mai mare, ca şi impactul asupra bugetului de stat”, mai menţionează sursa citată.
Potrivit Legii privind statutul aleşilor locali, adoptate de Senat, ca for decizional, în ultima şedinţă de plen a sesiunii parlamentare, primarii, viceprimarii, preşedinţii de Consilii judeţe şi vicepreşedinţii acestora care îndeplinesc condiţiile vârstei de pensionare vor putea primi, la încetarea mandatului, o “indemnizaţie pentru limită de vârstă” (pensie specială), în acelaşi regim cu senatorii şi deputaţii.
Condiţiile de acordare sunt ca aleşii locali să nu fie realeşi pentru un nou mandat şi ca aceştia să nu fi fost condamnaţi definitiv pentru fapte de corupţie precum luarea sau darea de mită şi traficul de influenţă. De subliniat că aceste dispoziţii se aplică doar în cazul în care condamnarea survine ca urmare a săvârşirii infracţiunii în calitatea oficială de ales local. Mai mult, nu sunt incluse infracţiunile de serviciu, precum delapidarea, abuzul în serviciu sau deturnarea de fonduri.
Pentru ca un ales local să beneficieze de această pensie specială, este nevoie să aibă cel puţin un mandat complet. Pensia se calculează în funcţie de un indice de 0,55% din indemnizaţia brută aflată în plată în momentul solicitării acestui drept, înmulţit cu numărul de luni de mandat, însă în limita a trei mandate. Această pensie poate fi cumulată cu orice tip de pensie din sistemul public, venind astfel în completarea altor venituri, însă nu poate fi cumulată cu o altă pensie specială, cum ar fi cea de parlamentar. Dacă se află într-o astfel de situaţie, aleşii locali vor trebui să opteze pentru ce pensie specială doresc să aibă în plată, precizeaza Mediafax.

Hot this week

Studiu FSM : Colapsul strategic naval al Rusiei

Studiu FSM : Colapsul strategic naval al Rusiei Analiza conflictelor...

Gumă de mestecat antivirală

O nouă strategie orală de prevenţie virală: gumă cu...

Ce filme sunt acum în top

''A Minecraft Movie'', adaptarea pentru marele ecran a celui...

Deșertul Arabiei a fost cândva un ținut luxuriant

Unul dintre cele mai mari deșerturi din lume a...

Atenție la urgențe medicale ce pot apărea de Sărbători!

Atenție la urgențe medicale ce pot apărea de Sărbători!   O...

Topics

Studiu FSM : Colapsul strategic naval al Rusiei

Studiu FSM : Colapsul strategic naval al Rusiei Analiza conflictelor...

Gumă de mestecat antivirală

O nouă strategie orală de prevenţie virală: gumă cu...

Ce filme sunt acum în top

''A Minecraft Movie'', adaptarea pentru marele ecran a celui...

Deșertul Arabiei a fost cândva un ținut luxuriant

Unul dintre cele mai mari deșerturi din lume a...

Atenție la urgențe medicale ce pot apărea de Sărbători!

Atenție la urgențe medicale ce pot apărea de Sărbători!   O...

Armata Roşie invadatoare a lui Putin, putred de coruptă

Fostul șef adjunct al Statului Major al armatei ruse,...

Nu se retrag. SUA trimite trupe suplimentare în Europa

Câteva mii de soldați americani se îndreaptă spre Europa...

NATO bate palma cu PALANTIR, deţinută de un influent aliat al lui Trump

NATO a achiziționat un sistem militar bazat pe AI...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img