Thursday, April 9, 2026
13.1 C
Bucharest

Ce spune Universitatea de Vest Timisoara despre doctoratul lui Kovesi

Otilia Hedeșan, director al Școlii doctorale de la Universitatea de Vest din Timișoara, a declarat că au primit o sesizare din partea GRAUR legată de suspiciunea de plagiat în cazul lui Kovesi, sesizare pe care o vor trimite Comisiei de Etică a Universității, cu sugestia ca aceasta să numească o Comisie de specialiști pentru analizarea tezei.

Dat fiind că GRAUR a trimis aceeași sesizare și către Ministerul Educației, teza de doctorat a șefei DNA ar urma să fie analizată în paralel și de CNATDCU, a mai precizat Hedeșan. Rezultatul va fi comunicat în 45 de zile.

Pe baza discuțiilor publice, conducerea școlii noastre doctorale a cerut un punct de vedere școlii doctorale a Facultății de Drept. A primit două răspunsuri, unul al profesorului Pașca, cel care a fost conducătorul tezei de doctorat a doamnei Kovesi, și unul elaborat de toți conducătorii de doctorate. Deși e vorba de diferențe de stil între cele două răspunsuri, ideea centrală pe care eu o înțeleg e că teza e una redactată după normele de redactare din 2011, când a fost susținută public, și că, la o sesizare de plagiat din 2012, teza a primit această decizie din partea Consiliului Național de Etică. Acestea sunt cele două răspunsuri primite luni și marți și sunt foarte nesemnificative diferențele dintre ele.

Cele două au ajuns în aceeași zi în care ne-a parvenit o sesizare din partea Asociaţiei Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară (GRAUR) de la Cluj, privitoare la suspiciunea de plagiat în cazul doamnei Kovesi. Din hârtia pe care am văzut-o, se pare că aceeași sesizare a fost transmisă și către Ministerul Educației. Practic, ar trebuit să demareze două proceduri paralele, una la Universitatea de Vest, iar alta la CNATDCU.

Noi vom avea în zilele următoare o întrunire a Consiliului de Studii Universitare de Doctorat și vom trimite această sesizare către Comisia de Etică a Universității din Timișoara, cu sugestia ca  aceasta să numească o Comisie de specialiști pentru analizarea tezei. Sper ca aceasta nu va merge pe varianta foarte legalistă pe care colegii din drept o formulează, anume că până când nu se încheie discuțiile despre validitatea absolvirii de plagiat a doamnei Kovesi prin decizia din 2012, orice discuție despre teză nu-și are sensul.

Noi avem o sesizare și trebuie să facem ceva cu ea. În această situație, ne vom adresa Comisiei noastre de Etică pentru a constitui o comisie de specialiști”, a explicat Hedeșan, la emisiunea Dosar de politician, la B1 tv, citata de stiripesurse.ro.

Aceasta a mai precizat că din noua comisie nu vor face parte profesori care s-au pronunțat deja asupra tezei lui Kovesi în 2012.

Hot this week

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

George Scutaru, CEO New Strategy Center : Rusia ar putea testa solidaritatea NATO

George Scutaru, CEO New Strategy Center : Rusia ar...

Steaua, club cu mari probleme

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat joi concluziile controalelor...

Topics

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

Steaua, club cu mari probleme

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat joi concluziile controalelor...

Macron spune că Trump amenință stabilitatea în NATO

Șeful statului francez Emmanuel Macron i-a reproșat joi președintelui...

Europarlamentarul francez Rima Hassan, arestată pentru apologia terorismului

Eurodeputata franco-palestiniană Rima Hassan a fost plasată joi în...

Comisia Europeană salvează vinul franțuzesc

Comisia Europeană a anunțat miercuri că eliberează un sprijin...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img