A fost un privilegiu sa moderez prezenta la Bucharest Forum a Inaltului Reprezentant al UE pentru Politica Externa si de Securitate, Federica Mogherini. Institutul Aspen Romania condus de Mircea Geoana si German Marshall Fund Romania, coordonat de Alina Inayeh au fost la inaltime, Romania este plasata pe harta marilor dezbateri europene si transatlantice cu Bucharest Forum.


 

Uniunea Europeană poate fi “o putere mondială și un furnizor de securitate puternic doar dacă reușește să se concentreze pe două direcții în același timp, spre Est și spre Sud”, și nu va trece cu vederea conflictele până în momentul în care acestea ajung la apogeu, a apreciat, vineri, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Federica Mogherini.

mogherini
Aceasta a participat, alături de ministrul român de Externe, Lazăr Comănescu, la Bucharest Forum.

Ea a spus că implementarea strategiei globale a UE a început și cuprinde “o abordare integrată în ceea ce privește managementul conflictelor și crizelor”.

“Conflictele trebuie să fie tratate din punct de vedere al securității și prin instrumente diplomatice”, a adăugat ea, făcând referire și la situația din Ucraina.

cu-moghe“Lucrăm zilnic la implementarea Acordurilor de la Minsk, dar destabilizarea Ucrainei cere mai mult de atât, cere și forță de regenerare din partea instituțiilor acestei țări și reforme”, a adăugat înaltul oficial.

Ea a mai spus că Uniunea trebuie să aibă în vedere conflictele din diverse regiuni și să le monitorizeze indiferent de reflectarea lor în media sau de intensitatea acestora.

“Același lucru este valabil și pentru alte conflicte din regiunea Mării Negre (…). Uităm de ele, până ajung la apogeu”, a adăugat Mogherini.

“Politica noastră externă trebuie să se axeze în mod constant pe identificarea cauzelor conflictelor fără să se concentreze pe titlurile din media, ci ținându-le sub observație, din primele momente”, a subliniat aceasta.

În acest sens, a arătat ea, trebuie să se acorde aceeași importanță și părții sudice și celei estice la granița UE.

aplause“Din această parte a Uniunii nu poate fi mai evident că nu putem împărți politica noastră externă în două: cei care privesc spre Est și cei care privesc spre Sud. Dumneavoastră vă îndreptați privirea spre regiunea Mării Negre, acest lucru este foarte evident, dar trebuie să vă uitați și la Sud și la Est, în același timp”, a punctat Mogherini.

Potrivit acesteia, “Europa poate fi o putere mondială și un furnizor de securitate puternic doar dacă reușește să se concentreze pe două direcții în același timp: Est și Sud”.

“UE nu și-ar fi putut permite să se concentreze doar pe criza din Est, păstrând pe agendă situația din Sud. Acum vedem restul acestei povești: nu trebuie să uităm Estul, din cauza faptului că situația în Sud sau în Orientul Mijlociu se înrăutățește. Nu e nicio contradicție aici. Avem puterea, aveam responsabilitatea, avem datoria, avem interesul să facem ambele lucruri în același timp. Iar asta ne va da credibilitatea de a acționa”, a adăugat Federica Mogherini.

“Securitatea cetățenilor noștri nu a fost nicicând mai legată de politica noastră externă. Instabilitatea de la graniță marchează viețile cotidiene ale cetățenilor noștri”, a notat Mogherni.

Ea a subliniat că Uniunea Europeană poate fi o adevărată putere, “un furnizor de securitate puternic și responsabil”.

“Putem fi mult mai puternici, ca uniune a jumătate de miliard de cetățeni, drept cea mai mare economie mondială și cea mai mare piață de desfacere, cel mai important donator umanitar și cel mai important actor și un furnizor de securitate puternic și responsabil, lucrând fără pauză în slujba păcii”, a declarat Înaltul Reprezentant UE.

De asemenea, Mogherini a anunțat că a prezentat strategia globală de politică externă și securitate a UE și secretarului general NATO, Jens Stoltenberg.

“O cooperare europeană puternică în domeniul apărării nu poate decât să sporească rolul NATO. Nu există nicio contradicție. Există loc pentru complementaritate”, a adăugat Mogherini.

Ea a vorbit, pe larg, despre strategia globală a UE ca despre un document creat în slujba fiecărui cetățean european și a apreciat contribuția României la crearea strategiei.

“Îi mulțumesc lui Lazăr (Comănescu — n.r.) pentru contribuția română la draftul textului, a fost foarte apreciată (…) nu spun asta ca să fiu drăguță cu gazdele mele, se știe că pot fi foarte directă”, a mărturisit Mogherini citata de Agerpres.

 

“Strategia nu trebuie să rămână pe hârtie. Nu este un document”, a apreciat ea.

Mogherini a amintit că Tratatul de la Lisabona a intrat în vigoare în 2009, “în mijlocul crizei financiare”.

“Au fost momente grele pentru Europa, pentru cetățenii noștri și toată lumea a fost atât de preocupată de acea urgență, încât am uitat să explorăm adevăratul potențial al Tratatului”, a spus Mogherini.

Mai mult, Înaltul Reprezentant al UE a adăugat că, în fapt, Uniunea nu a explorat niciodată abilitățile Tratatului la adevărata valoare.

“Europa a dat mereu impresia că sare de la o criză la alta. Cred că trebuie să realizăm acum că managementul de criză nu este de ajuns. Am avut de-a face cu criza financiară, cu criza datoriilor și amenințări de securitate (…), trebuie să explorăm toate instrumentele noastre, care sunt deja acolo, așteptându-ne să le folosim, să realizăm cât de puternică este uniunea noastră. Trebuie să înțelegem ce funcționează în UE, ce nu funcționează, ce poate funcționa mai bine și ce poate fi schimbat”, a subliniat ea.

Mogherini a mai spus că respectiva strategie trebuie să aibă în vedere fiecare cetățean al UE.

“Când am început să lucrăm la strategia globală, am știut de la bun început că nu poate fi creată la Bruxelles. Aceasta este o strategie pentru întreaga Uniune, pentru fiecare dintre cetățenii noștri (…). Este și o reflecție asupra a ceea ce este UE în prezent”, a adăugat Federica Mogherini.

3

3 COMMENTS

  1. conform “celebrului” alexandru cumpănaşu preşedinte al unei coaliţii naţionale pentru modernizarea româniei ce umple mass media cu tot felul de aberatii si somatii catre guvern oricare ar fi acela, ” Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Federica Mogherini” “este apă de ploaie”. ce ne mai spune “celebrul”? “Federica Mogherini pentru mine nu există”. de fapt cine este acest bagator de seama cumpanasu? iata cum il caracterizeaza nistorescu: “cel mai înfloritor băgător de seamă dintre mediocrii Realităţii TV. Cumpănaşu, om al poliţiei şi al serviciilor secrete, crescut pentru a da din gură sau din coadă (în funcţie de nevoile autorităţilor) a păcălit şi câţiva sindicalişti şi intelectuali de mâna a treia”. acelasi jurnalist continua: “Pe post de fraieri, el a strâns la o aşa-zisă şcoală de vară nişte tineri care ar dori să se instruiască într-ale politicii. Bulă al nostru de la ONG-ul şoriceilor a devenit astfel profesor, lider şi comentator de politică românească şi internaţională.” intrebarea e foarte simpla: cam cati astfel de indivizi ne agreseaza zilnic in preasa scrisa, cata a mai ramas, dar in special in studiourile tv de stiri ? de la agresivitatea unor trimisi basisto-penelisti gen vlad nistor, tinel, sulfina etc pana la vesnicii invitati prin studiourile tv si sa nu-i uitam pe moderatorii agresivi care se cred buricul inteligentei agresandu-i verbal dar si prin comportament atat pe invitati cat si pe telespectatori.

  2. Europa a sarit de la o criza la alta. Nu a dat doar impresia chiar asa a facut.
    Europa care conteaza, adica UE care decide in consecinta, s-a prefacut ca nu vede crizele prin care am trecut. Ultima, importanta e cea generata de Brexit. Marea Britanie iese din UE fara multa glorie dar
    nici cu multa infamie si astfel UE se regaseste ca o “rata schioapa”, nu inoata deloc bine, iar directia in care merge e destul de incerta.
    Problemele mai recente, brexit si migratia se adauga celor existente la origine si totul pare a se radicaliza. Nu am inteles mai nimic din retorica folosita de Mogherini atunci cind vorbeste despre strategii geopolitice mondiale ale Europei. Despre ce vorbeste? Nu am avut si nu avem inca o politica externa unitara, coordonata si extinsa la cele 27 de tari. Suntem din pacate doar o cooperare interguvernamentala cu piata de desfacere in comun. Suntem in contextul creat la punctul in care fie care din cele 27 tari ramase in incurcatura ar dori probabil sa aiba mai multa putere decizionala si mai multa suveranitate. Altfel cum se poate explica dorinta celor 4 de la Visegrad? Cum se poate explica farsa consumata la recenta reuniune de la Viena unde s-au celebrat 90 de ani de activitate a Uniunii Paneuropene (UPI) nascuta cu obiectivul de a unifica vechiul continent inca din anii de dupa primul razboi mondial. Pe scurt UPI inca din anii 80-90 (sec XX) a constituit o pirghie importanta vitala chiar pentru demantelarea regimurilor comuniste dar si pentru extinderea UE catre Est. Reuniunea a stralucit prin absenta multor state din Balcani. Mogherini cred ca se gindeste si la Balcani cind vorbeste de Sudul Europei. Au fost prezente doar Kosovo, Macedonia si Albania, tari ce ar dori sa adereze la UE. M.me Mogherini a declinat invitatia la Viena fara a trimite macar un mesaj de incurajare si de bune auspici conferintei. Diplomatia nu a functionat nici macar la acest nivel. A lipsit Slovenia, membru UE pentru ca asteapta o vizita a Papei Bergoglio la Lubjana, dar mai presus de tot Slovenii sunt stinjeniti pentru vizita facuta de Putin in luna iulie.
    Alt absent ilustru , Croatia, membru UE. Croatia stinjinita de catre afirmatiile si frazele antisarbesti ale primului ministru croat interceptate si date pe mana presei.
    Nikolic, prim ministru sarb, dupa ce l-a primit pe Jo Biden (ce vede in Serbia un potential excelent aleat USA in Balcani). Nikolic il astepta acum pe Medveedev care va veni sa exprime contrarietatea Moscovei la idea une baze americane in Serbia. A lipsit si Bosnia al carei presedinte facuse deja o cerere formala de aderare la UE dar care in prezent e mai interesat de aprofundarea relatiilor cu tarii de traditie musulmana decit de evenimente pro-europene. Asadar sud, est, balcani. Balcani raman un butoi de pulbere pe care se joaca destinul de pace si stabilitate ale batrinului nostru continent.
    In fosta Jugoslavie lucrurile nu merg asa cum ar trebui.
    De fapt Mogherini a facut un “mea culpa” a Europei care a asistat inerta, indiferenta la tragedia in curs in orientul apropriat. Au trecut aproape 5 ani si s-au trezit cu apa la gura, au asteptat America, “jandarmul mondial” slabit si el si incercat de probleme enorme.
    Tensiunile rasiale sunt in acest moment similare celor din vremea lui M.L. King. Toti asteapta USA care e ca si paralizata de balamucul prezidentialelor. Se va vedea dupa.
    Italia asteapta referendumul din decembrie pentru schimbarea constitutiei, imperativ venit din partea unor mari grupuri de influenta si interese financiare. Austria se intoarce la vot pentru ca lipiciul de pe scrisorile de vot prin corespondenta nu era bun si asa se incurcara niste voturi care au scos presedinte pe altcineva decit pe cel dorit de alegatori. Franta are un Hollande slabit si necredibil asa ca vrea nu vrea , face jocul lui Merkel. In 2017 alegeri prezidentiale, un moment crucial si pentru ei.
    Alegeri si pentru Merkel in 2017 plus mari probleme cu sistemul bancar. Este un cadru nelinistitor. Desigur Mogherini nu a vorbit despre toate aceste, se plimba peste tot, drept care a venit si pe la “periferia imperiului” cu sacul plin de aceleasi probleme etern fara solutie.
    2017 va fi deciziv pentru soarta Europei.

    P.S. ma bucur ca ati fost un moderator de exceptie cu onestitate profesionala si intelectuala dar pe Mogherini lasati-o deoparte, nu conteaza cit pare, a fost propulsata catre functia pe care o are pe vremea unui guvern tehnocrat care a facut in Italia la fel de bine ca in Romania adica dezastru. -.

Leave a Reply