“În domeniul nostru, dacă nu investești, de fapt nu supraviețuiești. Esența investiției la noi este că o facem pe principii comerciale și atunci dacă vă dau doar un singur exemplu, compania OMV Petrom a investit 13 miliarde de euro în acești 10 ani. (…) Este adevărat, dacă numite taxări ar fi lăsat bani mai mulți puteam să investim și mai mult pentru că avem capacitatea de a dezvolta strategii care sunt sustenabile, strategii care duc la o dezvoltare pe termen lung”, a declarat Mariana Gheorghe, CEO Petrom, la forumul “România 10 ani în UE. Progrese, perspective de dezvoltare, provocări”, potrivit Agerpres.

Cu toate acestea, șeful OMV Petrom a precizat că este oarecum falsă judecata potrivit căreia banii ar fi mai bine să fie lăsați la sectorul privat decât la sectorul public, pentru că sectorul public are atribuții foarte clare pe care trebuie să și le îndeplinească și pentru care are nevoie de bani, dar este important și raportul dintre cât se lasă la companii ca să investească pe baze comerciale și cu profitabilitatea pe care o promovează sau se duc la bugetul de stat din care se alocă apoi către investițiile publice.

“Uitându-ne sectorul energetic pentru următorii 10 ani este nevoie de 4 miliarde de euro pe an pentru aducerea întregului sector energetic la nivelul în care poate să fie un element mobilizator, o infrastructură care să contribuie la dezvoltarea socială”, a afirmat Mariana Gheorghe.

OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier integrat din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze de aproximativ 64 milioane barili echivalent petrol în 2016. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică de înaltă eficiență de 860 MW și un parc eolian de 45 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe piețele din România și țările învecinate prin intermediul a 783 benzinării, la sfârșitul lui 2016, sub două branduri, OMV și Petrom.

OMV, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deține 51,01% din acțiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deține 20,64% din acțiuni, Fondul Proprietatea deține 12,57%, iar 15,79% se tranzacționează liber la Bursa de Valori București și la Bursa de Valori Londra.

2 COMMENTS

    • Pai spune adevarul Mungiu…debiteaza adevar! Dar domnul Tudor o citeaza doar cand da bine cu politica postului! Deci nu este consecventa!

Leave a Reply